Din umbre dulci de oaze, livezi de portocali,
Speranța fericirii, pe care-o cânți poete,
Ogoaie-n noi durerea și colții de șacali !
Or câtă depărtare, s-o cuibări în inși,
Cu harul tău etern, din suflete-i apropii,
Căci anii lumii pier, doar dacă sunt împinși,
De vre-o furtună rară, ce le dezleagă snopii !