Noaptea, ies din mine,
Și cobor din stele,
Ziua, urc destine,
Și apun cu ele!
Dar, ies lună plină,
Pază veșniciei,
Și mă-ntorn lumină,
Dulce-n mustul viei!
Căci nu-s universuri,
Mai presus de om,
Cum nu sunt, nici ramuri,...
Poezie de Constantin Obadă despre lunăEnfizematic, trec acum,
Când trebuia, să zbor spre lună!
Adio..., tinereții drum!
Adio! Morții se răzbună!
Din tot ce-a fost, doar gândul clar,
Străbate, umbra stăvezie,
Ca noaptea, luminosul far,
O navă..., care întârzie!
În...
Poezie de Constantin Obadă despre lunăZbori mereu, în lună,
Cu aripi de stele,
Uitând, lumea bună,
A vieții mele!
Doruri ard, și-n mine,
Vise, de inele,
De ce cânți ruine,
Chiar divine-n ele?
Zbori, peste coclauri,
Dar, în munții noștri,
Uiți, să suni ecouri,...
Poezie de Constantin Obadă despre lunăVara-i caldă! Noaptea-i clară!
Reprivesc, divina lună!
Mândră..., veșnic solitară,
Basme dragi, în jur adună!
Doar o boare de lumină,
Licărește..., străvezie,
Când pe fața ei senină,
Lasă urme, de-omenie!
Poezie de Constantin Obadă despre lunăPe scări, umbrite de ninsoare,
Muiate-n arămiu..., de seară,
Amurgu-n straie solitare,
Se-oprește-aprins..., sortit să piară!
O liniște, se împresoară,
Un duh străbun, animă firea,
Din codrii, luna, suie iară,
Altar, ce...
Poezie de Constantin Obadă despre lunăTimpul, pasăre bizară,
Leagă ziua lui de soare,
Cu o punte înnegrită,
Și din ea, aruncă stele,
În puzderii,
De imperii,
Iar cu luna străvezie,
Dă îndemn la poezie,
La dorinți neâmplinite,
Lăstărind iubiri râvnite!
Timpul,...
Poezie de Constantin Obadă despre lunăO..., noapte, fără de hotar!
Puzderii stele, par de ceară,
Căci luna-i dusă la rotar,
Să-i bată străluciri de vară!
Ea, mâine seară va ieși,
Mai mândră-n pura ei rotire,
Când iară ne va copleși,
Să bem iubiri, din noi potire!...
Poezie de Constantin Obadă despre lunăCând plouă lung și monoton,
Din cerul toamnelor târzii,
La geamul care dă-n balcon,
Roiesc duioase poezii!
Una aleargă spre păduri,
S-aducă suflul primăverii,
Alta tocmește din securi,
O lună nouă-n arca serii!
În toate e un...
Poezie de Constantin Obadă despre lunăDealul meu, ținea în pântec,
O tăcere galben-pală,
Beznă dornică să soarbă,
Lumea razelor solare.
Dealul meu, cu fața verde,
Avea barbă de mătasă,
Mamă dulce, roi de turme,
Truditorilor culcușuri.
Dealul meu curgea cascadă,...
Poezie de Constantin Obadă despre lunăPoete, stingerea eternă,
E o toamnă-n trecere,
Care dup-o iarnă cârnă,
E duioasă-ntoarcere.
Poate, stele sclipitoare,
Sunt un veșnic sloi stelar,
Răsfățate de un soare,
Ca un prag în roți de car.
Poate viața uimitoare,
E și...
Poezie de Constantin Obadă despre lunăAșteaptă-mă diseară-n crâng,
Ori treci bădăță pe la poartă,
Și vezi-mă de râd ori plâng.
De-oi râde veselă pe-afară,
Te du voios, dar ocolește stâna.
De-oi plânge cum plângeam aseară,
Așteaptă, pân' răsare luna,
Și de-oi putea, cu...
Poezie de Constantin Obadă despre lunăCând răsare blânda lună,
Cu un dulce, trist regret,
Ea în suflete adună,
Nerăbdarea, în secret.
Liniștea încet o lasă,
Să coboare-n orice loc,
Noapte bună-n orice casă,
Și iubirilor..., noroc.
Poezie de Constantin Obadă despre lunăPeste satul adormit,
Luna picură jăratec,
Doarme vântul liniștit,
În frunzișul singuratic.
Poezie de Constantin Obadă despre lunăPeste satul adormit,
Luna picură jăratec,
Vânatul doarme liniștit,
În frunzișul singuratec.
Truditorii de pe câmpuri,
Viselor acum sunt pradă,
Câte-un câine, în răstimpuri,
Curmă liniștea-n ogradă.
Poezie de Constantin Obadă despre lunăCând palidă tremurătoarea lună,
Răsare gânditoare pe făget,
Când blândă, adormitoarea „noapte bună”,
În geamuri, lămpile, le stinge-ncet.
Când peste sat, adânca liniște coboară,
Și vântul nu mai bate-n crânguri,
Când la vreo casă, o...
Poezie de Constantin Obadă despre lunăÎntre dealuri, a murit amurgul,
Liniștea-ntre văi coboară,
Doarme pe rotile plugul,
Peste sat se lasă seara.
Peste codrul lin răsare,
Luna, plină ca de pară,
Apa sună prin izvoare,
Liniștea-i deplină-afară.
Poezie de Constantin Obadă despre lunăAmiază leneșă de vară,
Tu scalzi natura-n aburi calzi,
Pari o vicleană, solitară,
Când treci prin cetina de brazi.
Apusul fin e o minciună,
Căci tu viclean-o, te strecori,
Ca după stele și cu lună,
Să vii mai falnică în zori.
Poezie de Constantin Obadă despre lunăTe implorăm maică natură,
Să-nfrâni forfota din lavă,
Să legi năpasta c-o centură,
Să simtă lumea că nu-i sclavă.
Nu răsturna oceanul vremii,
Ca să pierim în vre-o stihie,
O..., nu ne da iar anatemii,
Cum ne-ai mai dat, din...
Poezie de Constantin Obadă despre lunăUnde stai rază de lună?
În ce colț de suflet dormi?
Hai, te scoală și adună,
Strălucirea nopți-n pomi.
Unde stai rază de soare,
Strălucirea să întorni,
Să-i ard inimi-o cântare,
Dar..., cu orgă de atomi.
Unde stai iubire...
Poezie de Constantin Obadă despre lunăCum declinul serii cată,
Întunericul profund,
Eu cat ochii dragi de fată,
Cu privirea să-i ascund.
Și ei vin ca niște stele,
Luminându-mă ușor,
Eu răsar lună din ele,
Tremurând un crâng de dor.
De ne prind zori-n poiană,...
Poezie de Constantin Obadă despre lună
