Ghiocei stelari !
Caiet Nr. 2 - Poezii 1968
Eternă zăpadă,
a lumii,
acoperă,
negura vremii,
ca să culeg,
și eu,
ghiocei stelari.

Printre tufele stelare,
Chibzuit, grăbit, cu-ncetul,
Taie vremilor cărare.
Către piscuri, ideale,
Plămădite-n nebuloase,
Darnic, picură cristale,
De viață radioase.
Eternă zăpadă,
a lumii,
acoperă,
negura vremii,
ca să culeg,
și eu,
ghiocei stelari.
Stau..., în cumpăna dilemii,
Cumpănind, la culmea vemii,
Oare..., sunt într-o ureche,
Dacă, cu o rimă veche,
Șlefuiesc, o perlă nouă,
Clară, ca un ochi de rouă?
Curgeți, valuri de lumină,
Peste oaze, omenești,
Poate, traiul, o să țină,
Tinereți, ca în povești.
Curgeți, valuri de lumină,
Pe destinul meu, pribeag,
Poate, doruri, fără vină,
Mă-ndrăgesc iarăși, cu drag.
Curgeți, valuri...
Somn ogoitor, de trudă,
Dulce leagăn și visare,
Frate bun, la vrednicie,
Mi te-ai prins, dușman, la urmă.
Somn ogoitor, de trudă,
Mi te pierd, în veșnicie,
Dar las eul, plin de doruri,
Să mi-l cânte-o ciocârlie.
Șerpi vlicleni, au prins în mreje,
Un novice iepuraș,
Care, ronțăia găteje,
Pe la margini de oraș.
Vrem, să-l judece norodul,
Rosti, mieros un Boa,
Să se știe, cin-exodul,
Relelor, aduce-ncoa.
Monstruoasa creatură,
Zilnic,...
Citesc..., în ochii tăi, cei mari,
Eternele văpăi,
Când, visătoare, mai tresari,
Și tremuri, în odăi.
Citesc..., în ochii tăi, cei mari
Dorințele târzii,
Când, strălucești, prin evi stelari,
Și cânți, în poezii.
Citesc..., în...
Tot mustul fierberii de-o iarnă,
Cu albe gingășii, ne cheamă,
Aceiași primăvară toarnă,
Miracol crud, în pomi de-aramă.
Slăvitul tei, domnul grădinii,
Încoronat cu vrăji, îmbie,
Să isc din țitera luminii,
Un vers albit, de poezie....
În casa inimii, demult,
O strângere apasă,
Durerea ei, când o ascult,
Un gol, în ritmuri, lasă.
Dacă..., clasicul etern,
În lumina ta, îl cerni,
Printr-o lume de moderni,
Nu cumva..., ești nou etern?
Când salcâmii, plini de floare,
Cu parfumul lor, îmbie,
Eu, cu lira, la răcoare,
Cerc, o nouă poezie.
Când vrăjit, de clarul nopții,
Visător privesc la lună,
Cugetarea-n carul sorții,
Basme tinere, adună.
Când marea se mișcă,
Când spumăgă valuri,
Cânt hora din trișcă,
Și sun din cavaluri.
Când marea mă lasă,
Când valul mă duce,
Sun cobza duioasă,
Și uit, să fac cruce.
Când marea vuiește,
Când valul mă spală,
Sun toba,...
Când totul se mișcă,
Când freamătă plaiuri,
Sun hora din trișcă,
Și brâul, din naiuri.
Când toate mă lasă,
Când valul mă duce,
Sun cobza, în casă,
Și uit, să fac cruce.
Când totul umbrește,
Când valul, mă spală,
Sun toba,...
Din vechi cânt, de cetățuie,
Trag sirena, care cheamă,
Cu mulțimea, care suie,
Urc și eu, pe-a vremii coamă.
Amurgul, lunecă ușor,
În umbra înserării,
Ca patimi, pline de amor,
În tainele visării.
În luciul mării cad, mereu,
Aceleași Căi Lactee,
Ca dorurile curcubeu,
În farmec de femeie.
Abia când sună, a târziu,
Când visele sunt...
Ce-ți pasă, dacă bate vântul,
Zăpezi la poli, ori ierburi grase?
Aleargă tot rotund, pământul,
Să cadă, tristele angoase.
Aleargă, să-ntețești, chiar vântul,
Cu-nvolburări, ce înfioară,
Aleargă-n urma ta pământul,
În mii de stele...
Nu-i năzuință mai de preț,
Ca versul, tânăr și isteț,
Șfichiuitor, duios, stelar,
Etern, frumos, gonind amar.
El, gâde-i, care toarnă darnic,
Otravă, insului fățarnic,
Viteaz, izbind în nerozie,
Cu paloș greu, de poezie....
Pe o ceață străvezie,
Pe lăicer, de brumă nouă,
A murit, Toamna, târzie,
Fără popi, fără prescură,
A murit..., în vrednicie,
Șlefuind livezi, la soare,
Și s-a stins, încet, din vie,
Lăsând doliu, până-n zare.
A murit..., Zâna...
Mări de suflete-n furtună,
Nostalgii, de țări adună,
Mii de doruri înspumate,
Duc, corăbii fulgerate.
Din cupola de cerneală,
Nici o stea, în nici o cală,
Noaptea urlă, hăituită,
De o vreme iezuită.
În vâltoarea, fără...
Totul ține, de esențe,
Măiestrie, cu valențe.