Esențe!
Caiet Nr. 2 - Poezii 1968
Totul ține, de esențe,
Măiestrie, cu valențe.
Totul ține, de esențe,
Măiestrie, cu valențe.
Voi, suitorii către stele,
Copii precoci, ai vremii mele,
Schimbați pe cruce, data morții:
„ Plecat, concediu, șarul sorții ”.
In locuri triste nemuririi,
Zvârliți semințele iubirii,
Să prindă rădăcini pădurea.
Pe unde brazii, cad...
Când nu mai poți sluji, oricui,
Tu..., dă-te din cărare,
Povară să cazi, nimănui,
Cu zilele-ți amare.
Mai bine, lasă-n urma ta,
O floare, în grădină,
Cânva, doi ochi, vor regreta,
Firava ta lumină.
Aceleași vânturi, mișcă ramuri,
Aceleași legi, stele, pe cer,
Aceleași spaime, cheamă țărmuri,
Din largul mărilor, mister.
Aceleași minți, în Babilon-uri,
Aceleași pravile-au rescris,
Aceleași imnuri, grave-n sonuri,
Aprind, al...
Fantasmele, joacă, în ore târzii,
Lumini în ferestre, când noaptea, le-mbracă,
Eu stau, ca o strajă și torc poezii,
Și las, doar pribegii din stepă, să treacă.
Când eul nocturn, abia mai respiră,
De vraja luminii, din roiuri stelare,...
Copii!
Peste o săptămână,
Nu mai e mult și...,
Vine o Zână!
Unii, o știți,
Alții, o bănuiți,
Cei bătrâni, o plâng,
Cu gândul nătâng,
Vine cu vioara,
Să răsune țara,
Vine cu verdeață,
Să-nflorească viață,
Vine cu iubirea,...
Motto:
Când scriu, acum, acest poem,
Văd, clipa cea din urmă,
Poveste tristă, de boem,
Cum în noian, se curmă.
Eram..., rază de lumină,
Eram..., fluviu care taie,
Din izvoare, până-n zare,
Șesuri, ca să vie ploaie....
Ai adus-o cam..., astral,
Îți va zice, un banal,
Când ai aripi de Pegas,
Sari un haos, într-un ceas.
Stele..., adorate,
Vă iubesc..., pe toate,
Și celor visate,
Licăriri..., la toate.
Acestui neam..., să-i drăgostim,
Splendorile trecute,
Iar din izbânzile de azi,
Lumini necunoscute.
Acestui neam..., să-i ctitorim,
La faima strămoșească,
Altarul vremii, suitor,
De vrere românească.
Din valea care urc mereu,
Stejar, în urmă, crește,
Arcada unui curcubeu,
Destinu-i ocrotește.
Când sorb izvoare din fântâni,
Senină-i toată zarea,
Cum e senină la români,
Din veacuri, cugetarea.
Pământul, pare supărat,
De-atâta îndrăzneală,
Că omul, singur și-a durat,
O cale..., siderală.
Și ca să-l tulbure glumeț,
Deprinderea-i isteață,
C-o pulbere de Voroneț,
Îl mângâie..., pe față.
Visam..., că sunt, în vremuri ideale,
Nici nori păgâni, nici valuri în furtună.
Visam..., că cerul, i-o albastră vale,
Din care, stele, luna-n basm adună.
Visam..., că zbor, năier, peste limanuri,
Unde nu-s legi, cu libertăți cusute....
Adorată, divină,
Poesis.
inima ta bună,
strânge toată,
dragostea lumii!
Lira mea suie pe cale.
Toți alergăm la,
țărmurile tale,
însorite.
Orga ta duioasă,
ne cântă, ne cheamă,
universul inimii,
epopei,
de,
Pace!...
Steluțe albe, troieniți,
Prin țara mea de glorii,
În lunile când reveniți,
Fiori, din apriorii.
Când ați întins hlămida grea,
Romanilor, în vale,
Cu sânge rece cumpănea,
Traian cel drept, o cale.
Iar când, din vreme v-ați...
Ce demon, curge prin artere,
De mă cutremur, când respir,
Durerile, filtrate-n ere,
De-al vieții dulce elixir?
Ce demon, steaua mea săracă,
O lunecă în depărtări,
De pare-o genială joacă,
Tot haosul de întâmplări?
Ce demon,...
Dorm trubadurii vechi, în stradă,
Ca florile-n ghivece sparte,
Arareori, câte-o baladă,
Mai stăruie-n cântări deșarte.
Atunci, o pură fantezie,
Mă poartă-n burguri medievale,
Doar aura de poezie,
Uitând, istorii criminale.
Cetate vie, străjuind cu dealuri,
Cuibar rotund, de vatră strămoșească,
Mereu, tu crești, din frământate valuri,
Monumentale, sfinte, idealuri,
Mereu, tu, Iași, mândrie românească.
Mai mor..., copiii lumii, azi,
Pe continentele vecine,
Cum mor, pădurile de brazi,
În ritm, de gatere străine.
Mai mor..., atâtea doruri vii,
Speranțe-n tinere vlăstare,
Cum mor, adesea, ciocârlii,
Cu zborul, frânt, în aripioare....
Din dorul vieții au crescut,
Speranțele, copile,
Dar, dorul vieții a trecut,
Viclean profet, prin zile.
Iar când să zic: mi se cuvin,
Dup-așteptări deșarte...
Mărinimosul meu destin,
Mă ferici..., cu moarte.
Macerat de usturoi cu miere