Dorul meu, s-a prins visării,
Când era, abia de-o șchioapă,
Cum se prinde, valul mării,
De stihiile de apă.
Dorul meu, s-a prins visării,
Cumpănind, harfa cântării,
Dorul meu, s-a prins iubirii,
Când, o tainică chemare,
I-a...
Un punct, rostogolit anume,
Multiplicat, în mii de nume,
O distilare, de trecuturi,
Prezentă-n prag de începuturi.
Desăvârșire, prin milenii,
Grăbită de-a naturii genii,
Un minus, plus de existență,
Într-o perfectă reverență,...
Firave fire de noroc,
Întrezăresc în cale,
Buchet dulceag de busuioc,
Stropit cu osanale.
Dar eu din el îmi fac un crez,
Cum n-a mai fost anume,
Ș-adâncul lumii meditez,
Deși port searbăd nume.
Așa cum apa mării-n vad,...
Aşezat la gura sobei noaptea pe când viscoleşte
Privesc focul, scump tovarăş, care vesel pâlpâieşte.
Şi prin flacăra albastră vreascurilor de aluni
Văd trecând în zbor fantastic a poveştilor minuni.
Iată-o pasăre măiastră prinsă-n luptă...
Multe flori lucesc în lume,
Multe flori mirositoare!
Dar ca voi, mici lăcrimioare,
N-are-n lume nici o floare
Miros dulce, dulce nume!
Voi sunteţi lacrimi de îngeri
Pe pământ din cer picate,
Când prin stele legănate
A lor suflete...
În pădurea de la Strungă
Sunt de cei cu puşca lungă
Care dau chiorâş la pungă!
Sunt de cei ce-mpuşcă-n lună,
Care noaptea-n frunze sună,
Feciori de lele nebună!
Fă-te-n laturi, măi creştine,
Dacă vrei să mergi cu bine,
Să rămâi...
N-oi uita vreodată, dulce Bucovină,
Geniu-ţi romantic, munţii în, lumină,
Văile în flori,
Râuri resăltânde printre stânce nante,
Apele lucinde-n dalbe diamante
Peste câmpii-n zori.
Ale sorţii mele plângeri şi surise;
Îngânate-n...
Ah, mierea buzei tale am gustat-o,
A buzei tale coapte; amorul meu;
Zăpada sânului eu am furat-o,
Pe ea mi-am răcorit suflarea eu;
Ah, unde eşti, demonico, curato,
Ah, unde eşti să mor la sânul tău!
Ce sunt eu azi? - o frunză, o nimică...
Anii noștri, trec sub soare,
Zbor, de păsări călătoare,
Trece-n calmul bătrâneții,
Nerăbdarea tinereții,
Fluviul vieții, curge-n lume,
În nori albi, cu alte nume,
Numai moatea, căpcăuna,
Arz-o focul..., e doar una!
Anii noștri, trec sub soare,
Zbor, de păsări călătoare,
Trece-n calmul bătrâneții,
Nerabdarea..., tinereții.
Fluviul vieții, curge-n lume,
In noi albii, cu-alte nume,
numai Moartea..., căpcăuna,
Arz-o focul..., e, doar una!
Unii, mai zic:
„ Omul..., e mic,
Cât un pitic ”.
Dar, din el, un pic,
Cât, un irmilic,
Iscă, din nimic,
Tic-tac-ul cosmic,
Cene-i cântă noul „tic ”?
Străluci-va pic cu pic,
Ca versul, homeric.
Cine nu..., în întuneric,
Fără...
În tării cătam,
Nopțile târzii,
Norocirea mea,
În vreo biată stea...
Anii mei,
treceau,
resemnați,
pribegi,
frică de arici!
Mi-i vânau,
vulpi versate,
în verva vremii!
Am strigat de durere,
până și la voi, stele....
Bârfiți, prieteni, ori dușmani,
Că trec chinuitor prin ani?
Iubiților..., vine o zi,
Când..., nu veți mai putea, urzi.
Scăldați, în baie de huzur,
Visați, doar Coasta de Azur,
În timp ce unii, vă slăvesc,
Cinstiții, vă...
Din cercul unor, vagi ecouri,
Ispite vechi, mai dau târcoale.
Dar, cerul, e secat de nouri,
Adio-n lanul meu, cereale.
Vai...! Buruieni pe orice brazdă,
Buiace, cresc, și-mi spun pe nume,
Cu anii, toate mă vor gazdă,
De-aș fi...
Eu plâng, argintul unui râu,
Când piere-n ape tulburi,
Cum plâng, semințele de grâu,
Aprinse-n mii de cuiburi!
Eu plâng, amaruri din bătrâni,
Când pier, fără de urmă,
Căci ce-i mai jalnic la români,
E pierderea de nume. !
Dorm..., strămoși-n vise stranii,
Sub a păturilor veacuri,
Dorm..., alături și dușmanii,
Răvășiți, ca niște leacuri!
Lumea..., după ce nu-i lume,
S-oglindește-n vreo idee,
Din tulpina unor nume,
Lăstărind, să-nalțe zmee!...
Nu plâng, în stihuri, oseminte,
Uitării, care s-au ales,
Ci viața-n valuri, de cuvinte,
Adâncu-i tainic, înțeles!
În stihuri, mi-e nădejdea, toată,
Că n-oi rămâne, fără nume,
Că, se va pomeni..., odată...,
C-am suferit, doinind, o...
Iubirea lumii, către moarte,
Seduce-n cale mii de vise,
Melancolii, ce curg, deșarte,
Din lacrimi, roi, spre zări deschise!
Destinul, mi-a strigat la poartă:
„ Nu sta în casă, om nevolnic,
ci ieși în lume și deșartă,
Destoinicii...
Cum roua nopții din sticliri,
Spoiește plaiuri, solitare,
Tot astfel, vraja din iubiri,
Spoiește soarta lumii clare!
Din prag de veac am tot sporit,
Lumini mileniului ce vine,
Dar, câți martiri au înflorit,
Pădurea morții, nu știm...
Se poate..., să mai fi murit,
De când e lumea, lume,
Se poate..., să fi revenit,
Mereu..., sub alte nume!
Dar..., dacă nu mă regăsesc,
Cu cel ce sunt acuma,
Eternul, mi-l disprețuiesc,
Și-mbrac în taină..., huma!
