Tragedia noastră cotidiană am ajuns niște împiedicați oral vorbind
De trăit probabil vor trăi așa urmașii urmașilor noștri
Noi grăbiți din fire suntem doar niște împiedicați în propriile noastre idealuri
Elanul nostru soci al cultural...
Enigmatici şi cuminţi,
Terminându-şi rostul lor,
Lângă noi se sting şi mor,
Dragii noştri, dragi părinţi.
Chiamă-i Doamne înapoi
Că şi-aşa au dus-o prost,
Şi fă-i tineri cum au fost,
Fă-i mai tineri decât noi.
Pentru cei ce ne-au...
Frate-meu şi cu mine.
Din coji de nucă car cu boi
Făceam şi înhămam la el
Culbeci bătrâni cu coarne.
Şi el citea pe Robinson,
Mi-l povestea şi mie;
Eu zideam Turnul-Vavilon
Din cărţi de joc şi mai spuneam...
Când privesc zilele de-aur a scripturelor române,
Mă cufund ca într-o mare de visări dulci şi senine
Şi în jur parcă-mi colindă dulci şi mândre primăveri,
Sau văd nopţi ce-ntind deasupră-mi oceanele de stele,
Zile cu trei sori în frunte,...
Voi..., nu gândiți, că printre voi,
Sunt genii, care-ncheagă vise,
De-aceea-i socotiți..., gunoi,
În timp ce ei..., străbat abise!
De câte ori, n-au ascultat,
Cum vă spoiați, cu-a vremii fală!
De câte ori, n-au suportat,
Prostia...
Îmi port durerea mea zâmbind,
Să nu mă simtă cei din jur,
Și omenește cumpănind,
Ard ca un bec sub abajur!
De-ar ști ei bunii că mai sus,
Durerea mea e-ndoliată,
o..., câte n-ar avea de spus,
Iubiții mei la vre-o serată!
Ei...
Eu, port durerea mea zâmbind,
Să nu mă simtă cei din jur,
Iar strălucirea-i cumpănind,
Ard, ca un bec sub abajur.
De-ar ști unii că mai sus,
Durerea mea, e-ndoliată,
O..., câte n-ar avea de spus,
Iubiții mei la vreo serată....
PERSOANE:
MUREŞANU, MORS, GENIUL LUMINEI
(Scena înfăţişează un peisagiu de-o romanticitate sălbatecă în munţi. Pe deoparte stânci sur¬pate - unele ţepene, altele răsturnate - de alta brazi acăţaţi de vârfuri de stânci, unii frânţi şi...
Sala-mbrăcată cu-atlas alb ca neaua,
Cusut cu foi şi roze vişinii,
Şi ceruită strălucea podeaua
Ca şi-aurită sub lumine vii
Lumini de-o ceară ca zăharu - o steaua,
Diamant topit pe-oricare din făclii.
Argint e-n sală şi de raze nins
E...
E plină lumea de escroci, Dar mai ales de dobitoci. Cum lumea e aşa stupidă, Prostia e mereu gravidă Şi face-o dată-aşa mulţi pui, Că fraieri sunt, vedem, destui.
E ţara astăzi un infern,
Nu sunt toţi proştii în Guvern,
Dar poţi uşor să recunoşti
Că toţi cei din Guvern sunt proşti.
Ce-ai urât, poţi să iubeşti,
De eşti gras, poţi să slăbeşti,
Poţi să-nveţi o altă limbă,
Numai prostul nu se schimbă.
De eşti gras, poţi să slăbeşti,
De-ai păr negru,-o să albeşti,
De eşti slab, poţi să te-ngraşi,
Din omizi ies fluturaşi,
Tânărul îmbătrâneşte,
Prostul se obişnuieşte...
Când ţi-a decedat soţia,
Tu să faci idioţia
Să-ncalci legea sfântă, sacra,
Şi să te însori cu... soacra.
Proştii n-au o ţară-anume,
Ţara lor e-ntreaga lume;
Iar la vot sunt cei mai "tari",
Fi'ndcă sunt majoritari.
Deşi e doar o ţărişoară,
Avem atâţia proşti în ţară,
Încât noi, fără de efort,
Pe mulţi îi dăm azi la export.
Iubirea la-nţelepţi zâmbeşte,
Pe proşti iubirea îi orbeşte;
Pe înţelepţi ea-i împlineşte,
Pe proşti iubirea-i înrobeşte.
Cu impozit pe prostie,
Am scăpa de sărăcie;
Cel mai mare, lua-l-ar dracu',
L-ar plăti Marcel Ciolacu.
În lumea asta prost făcută,
Prostia este azi valută.
De nu îl credeţi pe babacu',
Priviţi-l pe Marcel Ciolacu*,
Ce, chiar de e un om sinistru,
De 2 ori fu prim-ministru.
*Individ mărginit, agramat şi incult,
preşedinte al PSD...
De aş avea atâta glie Câtă-i pe lume neghiobie, Aş vinde-o-angro şi, fără glume, Aş fi cel mai bogat din lume.
Semințe de pin în miere, afrodiziac natural
Poezie de 
Poezie de 
Poezie de 
Poezie de