Redă-mă soartă iar iubirii,
Să sorb suflarea tinereții,
Redă-mi natură taina firii,
Redă-mă mie iară vieții.
Redă-mă moarte iar lumină,
S-atrag priviri de la distanță,
Redă-mi suplețea genuină,
Redă-mă mie iar speranță....
Când au venit acasă, băieții din război,
Erau câmpii golașe și plânset în zăvoi,
Iar vechile speranțe, cu vise la un loc,
Scriau columnă vieții din hâtrul lor noroc.
Dar cum nu moare codrul când bate-n el furtuni,
Așa nu mor românii,...
Prind a înțelege cum lumina zilei,
Mână umbre dese spaime și dureri,
Prind că-i o mișcare ca un dor al milei,
Care-ogoaie crime, jafuri și plăceri.
Prind a înțelege ce-i mișcarea-n sine,
Când își schimbă chipul, când pare adâncă,...
Cu aste mâini eu am săpat,
La temelii de vremuri,
Și cu sudoare am udat,
Dar ce ai..., parcă tremuri?
Din noapte am creat lumină,
Vieții grea apoteoză,
Cum ești rodul în grădină,
Am împletit cununi de soare.
Timpul vieții pare încă,
Valea lumilor adâncă,
Și tot taie și tot toarce,
Ghemul vieții ca o Parce.
Dar când stau cu mintea clară,
Ruginind visări trecute,
Timpul nu-i decât o scară,
Un prezent mereu trecut.
Redă-mă soartă iar iubirii,
Să sorb suflarea tinereții,
Redă-mi natură taina firii,
Redă-mă mie iară vieții.
Redă gândirii iar lumina,
Să repictez o catedrală,
Redă-mi suplețea genuină,
Să zbor în pusta siderală.
Redă-mă...
Prind a înțelege, simfonia ploii,
Când bate ziduri, când șiroaie-n geamuri,
Simt cum plânge setea în carul nevoii,
Care păoartă norul, care mișcă ramuri.
Prind a înțelege lumea în mișcare,
Cum ea chipul vieții, cu noi inși îl schimbă,...
Albaștri ochi prin sita serii,
Ca două flori ce mor striate,
Au fulgerat aleanul verii,
Cu farmecele deocheate.
De ce în van sunt reaprinse,
Acele tainice iubiri,
De tot rămân de dor prelinse,
Cristale tristei amintiri?
De ce...
E o curgere în toate,
Care prinde să-nfioare,
Cine poate, nu mai poate,
Cei ce pot îți zic nepoate.
E o curgere în lume,
Care piere în renume,
E o zbatere deșartă,
Calea lumii se arată.
E o curgere amară,
Din comun în...
O dulce bunicuță, mi-a spus că în iubiri,
Mor visele urâte, cum mor iubind satiri,
Că basmele se leagă, cu alte mii de basme,
Că straiele vieții nu sunt decât fantasme.
Că omul în lumină, cu greu se-nvrednicește,
Ci tot în neguri cată...
Fereastre vieții stau deschise,
Să primenească atmosfere,
Ca din durerile ucise,
Să crească visul altor ere.
Să crească valul fericirii,
Să bată vântul primenirii
Iar cată visele ucise,
Să crească azi omenirii.
Duios străbun părinte,
Pământul în mișcare,
Te leagănă, te simte,
Din codri din izvoare!
Cu valuri sunătoare.
De când se-mbracă-n vremuri,
Tu prinsă te cutremuri,
Ești om născut din încă,
În noi spre fiecare,
Ca să mai muți o...
Dă-mi olul tău sfântă fecioară,
Să beau nectarul tinereții,
Să mă cunun acuma iară,
Cu toate farmecele vieții.
Dă-mi gândurile ce-mi crescură,
Gândirea mea o catedrală,
Dă-mi sprinteneală-n săritură,
Să zbor în lumea siderală....
Mai slăvit visării noastre,
Multora tu întârzii,
Chiar de-s zările albastre,
Aura de poezii!
Chiar de uzi cu apă vie,
Pomul trist și infantil,
N-o să-ți crească razachie,
Tulburând al vieții stil.
Ramuri multe, moarte zac,
Prin grădina vieții mele,
Zilnic, prind să mă desfac,
Ploaie neagră de surcele.
Primăveri cu mii de cercuri,
Repictăm cu floare albă,
Poame dăm de multe feluri,
Și râdem de câte-o babă.
Din grădina...
Doruri, gânduri, patimi, vise,
Lanuri crude, dulci narcise,
Valuri crești Dumnezeirii,
Vise vii ucise vise,
Toate cresc din taina firii,
Labirintele iubirii.
Trec pe apa tinereții,
Barca lumii-ncet poeții,
Și cu harul poeziei,...
Când dorul gând s-a dat visării,
Treceam prin lume simplu om,
Din toate valurile mării,
Ce scaldă frunzele din pom,
Vibram un soare de avânturi,
Abia întrezărit în cânturi.
Când dorul gând, s-a dat iubirii,
Visam eternul tânăr om,...
Doruri, patimi, gânduri, vise,
Lanuri crude, dulci narcise,
Valuri munți, valuri coline,
Vise vii ucise vise,
Toate trag nădejdi de bine,
Din iubiri ce zac ruine.
Trec pe apa tinereții,
Barca lumii-ncet poeții,
Și cu harul...
Mor copii pe drumuri și Biafra plânge,
Mor visând la pâine, înecați în sânge,
Foamea din orbite, crește globii mari,
Prin stomacuri urlă hoarde de tătari.
Surdă omenire, care miști rachete,
Cum lași tu să moară un popor sub soare?...
Albaștri ochi prin sita serii,
Ca două flori de măr rotat,
Au fulgerat tot valul verii,
Cu suflul lor duios cântat.
De ce, oh...,Doamne dar de ce,
Nu sunt natură-n orișice?
Să vină timpul când să plec,
Dar și mor acum să reîncerc....
