Trec..., anii mei albaștri, din cântece și flori,
Cum trec..., în straie vechi, par niște muribunzi,
Ce le-ndrăgești durerea, când vrei să le-o ascunzi !
Din urmă, le cad zdrențe, ce șerpuiesc în vânt,
Zădărnicii duioase, de slove și de cânt !
O vreme primenită, dintre stihii se lasă,
Să-nvăluie uitarea, cu alta, mai frumoasă !
Trec..., anii mei albaștri, din cântece și flori,
Trec..., scuturați de gânduri, cu plete de ninsori,
Năluci, înspăimântate, în zbor de lilieci,
Ei prind, în templu humei..., cupola lor de veci.