Mult iubite Moş Crăciun,
Tu eşti darnic şi eşti bun,
Nu îţi cer Rolls-Royce şi bani,
Şi palat ca la sultani.
Eu te rog atât, smerit:
Moşule, de toţi iubit,
Să-mi dai inspiraţie
La versificaţie!
Iar cântă cucul, în livadă,
Iar stau tăcut, muncit de vis,
Ca un erou, dintr-o baladă,
Care iubind..., a tot ucis!
Eu îl ascult, cu ochii minții,
Și văd, iubirea mea, curată,
Cum plânge-n vălul suferinței,
Eterna dragoste, de...
Poezie de Constantin Obadă despre eroism, grădină, iubire, tăcere, față, ochi, vis, zi de naștere, poezieAșa ne prinde, setea morții,
Când, rătăcim dup-o femeie,
Ne ogoim gândirea, sorții,
Cu vis de ploi, și curcubee!
Și-am vrea să bem, din vreo fântână,
O apă vie-ntinerită,
Dar, anii toți, ne cad din mână,
Goniți, de-o clipă fericită!
Poezie de Constantin Obadă despre fericire, cugetare, ploaie, femeie, apă, moarte, clipă, vis, poezieA fost odată. Am îndurat,
Și chin și umilință,
Și noaptea vieții de argat,
Cu aspră suferință.
A fost odată. În neguri,
Acum pe tot o cheamă,
E viața solului răpus,
Cum o dorea stăpână.
Noi biciul l-am simțit ades,
În...
Poezie de Constantin Obadă despre umilință, bunul simț, simț, suferință, durere, nume, viață, noapte, lume, poezieAfară ninge prăpădind,
Iubita cântă la clavir,
Și târgul stă întunecat,
De parcă ninge-n cimitir.
Iubita cântă-un marș funebru,
iar eu nedumerit mă mir:
De ce să cânte-un marș funebru...
Și ninge ca-ntr-un cimitir.
Ea plânge...
unde vă preaduceți oare
unde pasul de copil
mai aleargă, mai ajunge
unde-i strigătul ce-aduce
veacuri de clipiri de pleoape
peste ochii mamei dulci
când răspunde sunt aici
unde oare, unde, unde
mai răspunde azi
strigătul de prunc
mai...
Patria, e-o mare de lumină,
Vălurind în lume, libertatea!
Cuib latin adânc, de-nțelepciune,
Ea visează, strălucind, departe!
Pură, ca zăpada iernii noastre,
Îndrăgită-n veri cu zări albastre,
Ea-i chemarea care leagă ginte,
Marșul...
Poezie de Constantin Obadă despre patrie, minune, libertate, armonie, omenie, sfinți, poezie, țară, lumină, fațăSlăvite Mai visării noastre,
Tu multora le întârzii,
Deși ți-s zările albastre,
O aură de poezii.
De câte ori stropești ponoare,
Cu pomi sterili la rădăcini,
Dar de nu dau în nouă floare,
Or înflori în mărăcini.
Chiar codrii...
Copacul vieții prins de boală,
Din lumea morții, în delir,
Din ramuri crude mai exală,
Tulburătorul elixir.
Eu o privesc, ca pe-o albină,
Ce cară stupilor polen,
Când acul morții o dezbină,
Căci truda ei, i-al morții splen!
Ochii dimineții,
îmbracă,
privirea soarelui,
și sărută cu ea,
oamenii,
mările,
munții,
și toate,
frunțile!
Ochii amiezei,
îmbracă,
privirea trudei,
pe care o culcă,
în paturi proaspete,
și verzi,
din care Anteii...
Un singur nume-a fost de-ajuns,
Să tulbure cazarma solitară,
Visărilor ce s-au ascuns,
Și ordin toți de primăvară.
Cum declinul serii cată,
Întunericul profund,
Eu cat ochii dragi de fată,
Cu iubire să-i ascund.
Cum clipesc sfioase stele,
Îndrugând nemărginiri,
Eu clipesc lumină-n ele,
A lor trainice simțiri.
Cum a nopților feerie,...
Poezie de Constantin Obadă despre declin, întuneric, speranță, suflet, dor, poezie, iubire, față, ochi, steleCe-ai urât, poţi să iubeşti,
De eşti gras, poţi să slăbeşti,
Poţi să-nveţi o altă limbă,
Numai prostul nu se schimbă.
Unde stați, raze de lună?
În ce tainiți, v-ați ascuns?
Haideți iureș de furtună,
Negurei, de nepătruns.
Unde stați, raze de soare?
În ce nori, vă oglindiți?
Năvăliți, aprinse-n zare,
Zări de lumi, să limpeziți.
Unde stați,...
Drumul meu săpat în piatră,
Șuieră sub mii de roți,
Ca un cântec trist de șatră,
Dureros să te revolți!
El se pierde-n oarba lume,
Mângâiat numai de vânt,
Căci nu vrea, acum, anume,
Viu, nemuritoru-i cânt!
Când palidă tremurătoarea lună,
Răsare gânditoare pe făget,
Când blândă, adormitoarea „noapte bună”,
În geamuri, lămpile, le stinge-ncet.
Când peste sat, adânca liniște coboară,
Și vântul nu mai bate-n crânguri,
Când la vreo casă, o...
Dimineți în aer joacă,
Piruiete foșnitoare,
De utrenie când toacă,
Râd și flori și stupi în soare.
Nucii, străji în cetățuie,
Mai umbresc argintul zării,
Doi hurmuzi, în cărăruie,
Rouă picură uitării.
Duioșii, icoane sfinte,...
Să spun că nu găteşte, zău,
L-aş mânia pe Dumnezău;
Dar cum găteşte, mă-ngrozesc,
Mă mir mereu că mai trăiesc!
Ca înţelept şi om de soi, Vă spun că-s fel şi fel de ploi. Întâi e ploaie-obişnuită, Din stropi de apă-alcătuită, Dorită de-un pământ uscat, Ce e de apă "însetat"; Ea face plantele să crească Şi florile să înflorească. Sunt ploi ce-s binefăcătoare...
O..., noapte, fără de hotar!
Puzderii stele, par de ceară,
Căci luna-i dusă la rotar,
Să-i bată străluciri de vară!
Ea, mâine seară va ieși,
Mai mândră-n pura ei rotire,
Când iară ne va copleși,
Să bem iubiri, din noi potire!...
Îmi plac şi florile pe ram,
Şi flori de gheaţă pe-al meu geam;
De gheaţă la ger înfloresc,
La soare, însă, se topesc.
Cea mai cea, desăvârşită,
Este cea împărtăşită.
Iubito, cu faţa de mort,
Fecioară uitată în turn,
Plângând în balcon
Cu grai monoton,
Cu suflet taciturn -
În visul meu te port.
Iubito, cu faţa de mort,
Mireasă pe tron,
Cu grai monoton
În visul meu te port.
Iubito, cu...
Poezie de George BacoviaNu tot ce-am scris sunt toate bune,
Nici giuvaeruri și nici perle,
Voit-a sufletu-mi s-adune,
Fuștei la soare, către stele.
Deci râvna zilnic lapidară,
De taina muzelor pătrunsă,
Spre alte țărmuri cată iară,
Lumina care stă ascunsă.
Aşezat la gura sobei noaptea pe când viscoleşte
Privesc focul, scump tovarăş, care vesel pâlpâieşte.
Şi prin flacăra albastră vreascurilor de aluni
Văd trecând în zbor fantastic a poveştilor minuni.
Iată-o pasăre măiastră prinsă-n luptă...
Primu-aduce sănătate,
Cel de-al doilea ‒ voluptate,
Ăl de-al treilea ‒ veselie,
Cel de-al patrulea ‒ beţie,
Cinci aduce necuvi'nţă,
Şase ‒ ceartă şi nesăbuinţă,
Şapte-aduce un scandal
Şi ajungi la tribunal.
Din Tomis, am plecat spre larg,
Cu nava noastră: „Libertatea”,
Și cu „Dreptatea” la catarg,
În drum, uimim străinătatea.
Drapelul rășu-nvolburat,
Stindard victoriilor țării,
Ca un mesaj îndepărtat,
Străbate larg, cuprinsul zării.
Limbă Pelasgă, Sfinx din Carpaţi,
născătoare eternă luminii de fraţi,
roind printre nouri, lucind sub păduri,
bezna stufoasă ne-o-nflorişi în răsuri!
Limbă Valahă, steauă-n Carpaţi,
ne-ai tot dus în lumină din taţi-împăraţi ‒
şi-n partea...
Poezie de Ion Pachia-Tatomirescu despre limbă, căsătorie, zei, cuvânt, mamă, cer, sfinți, stele, trecut, casăDorm trubadurii vechi, în stradă,
Ca florile-n ghivece sparte,
Arareori, câte-o baladă,
Mai stăruie-n cântări deșarte.
Atunci, o pură fantezie,
Mă poartă-n burguri medievale,
Doar aura de poezie,
Uitând, istorii criminale.
Eu..., nu-s decât un suflet,
Rătăcitor, prin stele,
O strajă, ce nu preget,
Din cale, vremii mele.
Eu..., nu-s decât un suflet,
O stingere-n văpaie,
Ce nu s-ar vrea, nici urlet,
Nici strigăt de bătaie.
Eu..., nu-s decât un...
Cu vise tulburate, cu plete de ninsori,
Trec..., anii mei albaștri, din cântece și flori,
Cum trec..., în straie vechi, par niște muribunzi,
Ce le-ndrăgești durerea, când vrei să le-o ascunzi!
Din urmă, le cad zdrențe, ce șerpuiesc în...
Poezie de Constantin Obadă despre uitare, flori, grădină, zbor, vreme, durere, cugetare, vechi, vis, poeziePân' să o ia el de soţie,
Era un înger, o magie,
Apoi a constatat, săracu',
Că l-a adus acas' pe dracu'.
Arămind amurgul iară,
Vremea sună solitară,
Dor de vis în prag de seară,
Eu vibrez iubirea-n pară.
Foșnitoarele poiene,
Cată ochii cu sprâncene,
O cohortă de lumină,
Mă sărută când se-nclină.
Tot altarul de jăratec,
Piere...
Poezie de Constantin Obadă despre cadouri, sărut, tristețe, pace, salariu, zi, vreme, iubire, zi de naștere, ochiEra frumoasă, spic de grâu,
Unduitoare și senină,
Izvor de viață, dulce râu,
Un zbor frenetic de albină.
Era mireasmă grea de tei,
Etern zglobie primăvară,
Când m-am aprins de dorul ei,
Ca să mă sting seară de seară.
Era un...
Poezie de Constantin Obadă despre eternitate, femeie, lacrimi, farmec, minte, trecut, zbor, poeți, primăvară, răuTrec anii mei grăbiţi, în zbor,
Şi într-o zi eu o să mor.
Nu ştiu de fi-va azi sau mâine,
Sau de va fi cumva poimâine,
De fi-va peste luni sau ani,
Acasă sau pe sub castani;
Dar orice-aş face, orice-ar fi,
Şi eu, ca şi-alţii, voi muri....
Când ascult senine fețe,
Cu grai molcom și subtil,
Munca, pare o poveste,
Ca savoarea unui stil.
Când îi văd apoi la treabă,
Pe la colț cum joacă șah,
Șiretenii vechi de babă,
Elocvenți cu sârg în..., ah.
Când îi văd cum dau...
Poezie de 
Poezie de