Luna!
Caiet Nr. 1 - Poezii 1951
Când răsare blânda lună,
Cu un dulce, trist regret,
Ea în suflete adună,
Nerăbdarea, în secret.
Liniștea încet o lasă,
Să coboare-n orice loc,
Noapte bună-n orice casă,
Și iubirilor..., noroc.

Că cern în ritmuri decadente,
Dar toate boabele de rouă,
N-or străluci flori indecente.
Când răsare blânda lună,
Cu un dulce, trist regret,
Ea în suflete adună,
Nerăbdarea, în secret.
Liniștea încet o lasă,
Să coboare-n orice loc,
Noapte bună-n orice casă,
Și iubirilor..., noroc.
De-aş fi-n a tinereţii floare,
Când toate zilele sunt bune,
Pe când din inima cu soare
În veci lumina nu apune,
Multe-aş avea în taină-a-ţi spune
Ca să devii tu gânditoare.
De-aş fi ce-am fost pe lume-odată,
Privind în faţă...
Cohorte de lumină,
Acuma..., solitare,
Mai rumenă-n grădină,
O ultimă..., cărare.
Și ultima cărare,
E sufletu-mi, ce plânge,
Durerea cum dispare,
Și-n negură se frânge.
Iar negura, îi lasă,
Iubirea, altor vânturi,
Lui,...
Pământ străbun, al țării mele,
Tu, porți în sânul tău, comori,
Cetăți pe umeri și castele,
Și-n brațe, arcuri câte flori.
Pământ străbun, al țării mele,
Tu, ești nădejdea vremii noastre,
Noi, te păzim sub soare, stele,
De când,...
Natură, meșteră, dibace,
Dă-mi tu, neostoita clipă,
Să simt, durerea care trece,
De moare, tânăra aripă!
O..., nu mi-o da, când norul trece,
Când ziua-n noapte se îmbină,
E prea târziu, din sloiul rece,
Să-nvii o searbădă lumină!
Mi-i gândul oază călătoare,
Prin lungul largului astral,
În fice pom scântei-un soare,
În fice ram un ideal!
Din necuprins cuprinde-o rază,
Nemuritorul gând banal,
S-aprindă-n cer când înoptează,
Abisul pur în ireal!
Mi-i...
Din valurile vremii, iubita mea, răsai
Cu braţele de marmur, cu părul lung, bălai -
Şi faţa străvezie ca faţa albei ceri
Slăbită e de umbra duioaselor dureri!
Cu zâmbetul tău dulce tu mângâi ochii mei,
Femeie între stele şi stea între...
Limbajul meu e submarin,
În marea limbii vălurită,
În periscop am cer senin,
În josul ei alge nutrite.
Căci iar de moale am picat,
În vremuri mai primare,
De ea subit m-am apucat,
Să-i sorb eternele nectare!
Cel mai aproape de Natură,
E tot cel gârbovit de boală,
Duioasă, dacă-l mai îndură,
E semn, că-l ține-n mare fală!
Cel care, însă, o sfidează,
Când, sănătos, nu se îndură,
De chipu-i, și-o desfigurează,
E mai departe..., de...
Când curg din mine ape clare,
În zori spre țărmuri infinite,
Nu sunt decât imaginare,
Istorii veșnic pomenite.
Când m-afund în rai de vise,
Și pradă cad melancoliei,
Din nebuloase de abise,
Renasc în cântul ciocârliei.
Când...
Slăvită fii..., în veci, sublimă poezie,
Tu, Zână, îndrăgită, de tineri și bătrâni,
Arome-nmiresmate, simțirea, ne-o îmbie,
Să închinăm, în cinstea, poeților români.
Octombrie-i brumar, al nopților de toamnă,
Iar ziua, rumenește,...
Noaptea te visez întruna
ziua-ntreagă-i un coşmar
în cerneală totuşi luna
pare-o lacrimă de jar
Ziua-ntreagă-i un coşmar
scriu cu litere de foc
dragoste nu ai habar
dacă-n lume am un loc
Scriu cu litere de foc
în...
Fereastre vieții stau deschise,
Să primenească atmosfere,
Ca din durerile ucise,
Să crească visul altor ere.
Să crească valul fericirii,
Să bată vântul primenirii
Iar cată visele ucise,
Să crească azi omenirii.
Când plouă lung și monoton,
În toamne triste și târzii,
Din strălucitul meu balcon,
Roiesc un șir de poezii.
Durerile, de veacuri, stau să piară,
Dar..., unii mari esteți, amărăciunii,
Mai toarnă încă, la smintita moară,
Să macine..., din patima minciunii.
Eterne racili, viclenesc în viață,
Câtor răi..., nu dăm și azi favoruri,
Pe când,...
Noaptea potolit şi vânăt arde focul în cămin;
Dintr-un colţ pe-o sofă roşă eu în faţa lui privesc,
Pân' ce mintea îmi adoarme, pân' ce genele-mi clipesc;
Lumânarea-i stinsă-n casă... somnu-i cald, molatic, lin.
Atunci tu prin întuneric...
DOOM-ul e inconsecvent, Se contrazice mult, frecvent, Enunţă reguli, le defalcă, Apoi el însuşi le încalcă. El are multe mari erori, Iar când le văd, mă trec fiori. Nici DEX-ul nu e mai prejos Şi calcă-n străchini copios.
Acum e toamnă și în parc,
Ca ochii omului sărac,
Tremurătoare ramuri plâng,
Și-n coaja umedă se strâng.
Pe strai de frunze cenușiu,
Aleargă dorul verii viu,
Plouat, și rebegit de-amor,
El vede soare când e nor.
Acum e toamnă...
Unde stați raze de lună?
În ce colțuri v-ați ascuns?
Aruncați o umbră lumii,
Negură de nepătruns.
Unde stați raze de soare?
În ce ramuri mă priviți?
Haideți, inima mă doare,
După ochii îndrăgiți.
Graba publicării,
Strică sarea mării,
Astfel curg poeme,
Noi pretinse-n vreme.
False-n son cântării,
Ca vuietul mării.
Artă care-nșeală,
Chiaburind o școală.
Dotată publicării,
Creșten veac uitării,
Ca un bir în pripă,
Tot...
De unde prins-a rădăcini,
Durerea mea de viață?
De ce îmi par acum străini,
Copiii toți la față?
De ce isteț nu mai pricep,
Tulburătoarea fire,
De ce când verile încep,
Sunt goale de iubire?
De ce în dorul meu pribeag,
Las...
Nu tot ce-am scris sunt toate bune,
Nici giuvaeruri și nici perle,
Voit-a sufletu-mi s-adune,
Fuștei la soare, către stele.
Deci râvna zilnic lapidară,
De taina muzelor pătrunsă,
Spre alte țărmuri cată iară,
Lumina care stă ascunsă.
Păsări călătoare, măiestrii... pripite,
Vor în grabă tronul, zeilor galactici,
Ca să-și facă roze, zile sibarite,
Îndrăgesc Mecena, cu subtile tactici.
Oare..., când la teatre, tinere talente,
Or veni..., modeste, cum au mai venit......
Noaptea-i sfântă ca o zână,
Suferința-i e poetul,
Luna pare o fântână,
Izvorând gânduri cu-ncetul.
Stele mândre par fecioare,
Ispitite de luceferi,
Pacea doarme în frunzare,
Tresărind un vânt de neferi.
Dar iubirea de cu...
E o curgere în toate,
Care prinde să-nfioare,
Cine poate, nu mai poate,
Cei ce pot îți zic nepoate.
E o curgere în lume,
Care piere în renume,
E o zbatere deșartă,
Calea lumii se arată.
E o curgere amară,
Din comun în...
Neguri albe, strălucite
Naşte luna argintie,
Ea le scoate peste ape,
Le întinde pe câmpie;
S-adun flori în şezătoare
De painjen tort să rumpă,
Şi anină-n haina nopţii
Boabe mari de piatră scumpă.
Lângă lac, pe care norii
Au...
Frumusețea lumii..., trece,
Strecurând destine-n pară,
Pân' din clipa morții, rece,
Dă-n lăstari de primăvară!
Toate par, în nemișcare!
Toate stau parcă-n visare!
Nimeni..., nu se mai implică!
Nimeni..., nu se mai explică!
Și...
Se poate..., să mai fi murit,
De când e lumea, lume,
Se poate..., să fi revenit,
Mereu..., sub alte nume!
Dar..., dacă nu mă regăsesc,
Cu cel ce sunt acuma,
Eternul, mi-l disprețuiesc,
Și-mbrac în taină..., huma!
Unde stați, raze de lună?
În ce tainiți, v-ați ascuns?
Haideți iureș de furtună,
Negurei, de nepătruns.
Unde stați, raze de soare?
În ce nori, vă oglindiți?
Năvăliți, aprinse-n zare,
Zări de lumi, să limpeziți.
Unde stați,...
atâta vreme a fost să treacă
iubirea mea, veșnica mea
și te privesc, și te iubesc
și mă îmbăt de tine cum în prima clipă
și știu - când suntem departe
tu de mine, eu de tine, poate
sufletele noastre merg oriunde împreună
cum doi oameni...
Unde stați raze de lună?
În ce tainiți v-ați ascuns?
Haideți iureș de furtună,
Negură de nepătruns.
Unde stați raze de soare?
În ce nori vă oglindiți?
Năvăliți aprinse zori,
Zări de lumi să limpeziți.
Brâncușiană
E dalta lui Brâncuși o formă sacră
de viață și cu foame de neant
și nemurirea peste zbor consacră
coloana infinitului pedant
E dalta lui Brâncuși tăcerea sacră
când șlefuiește poarta-ntr-un sărut
cu lacrima de dor...
E ţara-n care m-am născut
Şi cea în care am crescut;
E ţara ce m-a educat
Şi-n care am fost creştinat.
E ţara cea cu tricolor,
Pe care, lume, o ador;
E ţara-n care am iubit
Cu foc şi dor nemărginit.
E ţara-n care eu trăiesc
Şi cea pe...
Sublim poetul m-a numit,
O trestie-a gândirii,
Creând astfel eternul mit,
Ce suie devenirii!
Când mă adie dulci zefiri,
Molatic cad iubirii,
Dar de mă bântuie vampirii,
Aprind vulcanii firii!
De când mă duc, pe la spital,
Să-mi caut, vechea suferință,
Admir..., naivul ideal,
Că vindecarea-i cu putință!
Cum stau, cu trupuri vlăguite,
Într-o dogoare de Vezuviu,
Mulți sorb, cu buze pârguite,
Credinței lor, că beau din...