Suferința lumii din altare geme,
Iar durerea vieții cu tristețea firii,
Leagănă din patimi lacrima iubirii!
Ce splendori uitate ar putea să lege,
Omenirea iară cu naturi betege,
Derulând sublimă lunga încleștare,
Ca să ne arate primul chip din mare?
Singură speranța împletind cu vise,
Caierul gândirii tulburând abise,
Uită că doar moartea cumpănind divină,
Veșnică ne trece serbezi prin lumină!