Sfinxul, șuieră-n pustie:
„ Voi.., neputincioșii oameni,
Sunteți..., doar, zădărnicie.
Umbra mea..., e colosală,
Și stăpână..., pe pustie.
Umbra voastră, n-are fală,
Că-i curată..., parodie.
Faraoni, nu sunt de veacuri,
Pe când eu..., Eternitate,
Nilul, trece peste maluri,
Oameni, dune însetate.
Ți-i credința cam bizară,
Timpul, trece omenirea,
Om din om ,revine iară,
Tu, îți macini nemurirea.
Și în pulbere, te treci,
Azi, ești plin, de ironie,
Mâine însă, ai să pleci,
Cu Simùnul, în pustie !