Veniți la noi din colțurile lumii,
În augustul torid că-i sărbătoare,
Veniți să stingem Păcii vrajba lumii,
Cu cântece și jocuri fiecare.
Veniți sfătoși cu inima curată,
Să vă cinstim cu dulce omenie,
Cu vin Cotnar, cu pâinea cât o...
Așa ne știe lumea și mâini o să admire,
Cum zilele de-acuma le-am dus chiar peste fire,
Popor făr' de prihană, și plin de omenie,
Cu cântece la strană, cu jocuri la chindie,
Desțelenind pământuri, stând bine cu vecinii,
Sădim cu timpul...
Când lutul tânăr aleargă-n picioare,
Din tați în bunici el bate cărare,
Și sprinten sare-n joc la sărbătoare.
Necazuri n-are și dureri nu-l cearcă,
De moarte râde când plânge, parcă,
Și trece lin prin toate ca o barcă.
Când soare...
Multe nopți cu stele clare,
Mi-au fost triste felinare,
Multe zile roind soare,
N-au adus nici o cântare.
Multe doruri visătoare,
Mi-au pierit ca spuma mării,
Multe fețe-mbietoare,
N-au adus un preț răbdării.
Chiar norocul...
Eu știu prea bine c-am să mor,
Oricum mi-o fi norocul,
Căci totul este trecător,
C-așa se vede-i jocul.
Sublim e numai focul,
Dar, dintre toate ce admir,
E veșnica uitare,
Căci pe eternu-i elixir,
Nimic nu e mișcare.
Adesea zicem repetând:
O..., Primăvară! Vină!
Când jocul vieții-n noi mustind,
E dornic de lumină.
Iar Primăvara, ascultând,
Chemării vremii noastre,
Apare-n clipe surâzând,
Uimind cu zări albastre.
Adesea zicem repetând,...
Când mă jucam cu bunicii...,
bunicul îmi părea cât Ceahlăul,
iar bunica duioasă ca Sfânta Ana,
care dintr-un ghem de horn, stinge vatra satului.
În lacul bunătății lor, mi-am scăldat copilăria,
iar din valul lor am sorbit iubirea, și...
Ce-i pentru oameni veșnicia?
Nu-i decât joc cu poezia,
Nu-i decât gândul lor fantastic,
Spoit cu iz de vis romantic,
Căci între poli de lumânare,
Ne stingem unică visare.
Ne stingem unică visare,
Sfioși în fum de lumânare,
Ce-i pentru soare-o biată eră,
Pierdută-n sinea-i efemeră?
Ce-i pentru lună un mileniu,
Când n-are suferinți nici geniu?
Ce-i pentru stele-o licărire,
Când licărul e nemurire?...
Ce suntem noi din veșnicie?
Un joc sublim, o poezie,
O teamă lungă de-ntuneric,
Spoită cu un vis himeric,
Când între poli de lumânare,
Ne stingem, unică visare.
Eu știu prea bine c-am să mor,
Și martor mi-i norocul,
Că viul lumii-i trecător,
Sublim e numai jocul.
Din el ades ce readmir,
E sloboda uitare,
Noianul vieții elixir,
E-o boare-n nemișcare.
O biată iarbă dac-aș fi,
M-or...
Mă joc cu limba ca un melc,
Ce trece singur lin grădina,
Dar, până s-o rimez cu tâlc,
Zorind, îi primesc lumina.
Sperând, trăiește-te acum,
Oriundea-i fi pe-al vieții drum,
Căci în noianul de acumi,
Stă taina ta și-a-ntregii lumi....
Noi ne-am iubit cândva-ntr-o vreme,
Când eram tineri soli iubirii,
Când ne primeam, câte probleme,
Eșite din căminul firii.
Căci eu eram ceva mai mare,
Iar tu o mândră copiliță,
O mare am strâns de durere,
Părinții când te-au dus...
Nu-i veni tu ziua-n crâng,
Subțirică fată?
De mijloc am să te strâng,
Și-ncă nu odată.
O să-ți pară rău de tot,
Știu povestea-ntreagă,
Dară eu așa socot,
Un sărut de creangă.
Crângul sună-n frunză rar,
Cum îi obiceiul,...
Ce-i pentru oameni veșnicia?
Un joc perfid cu ironia,
Ori teama grea de întuneric,
Spoită cu un gând himeric,
Când între poli de lumânare,
Ne stingem unică visare.
Ce-i pentru om o veșnicie?
Nu-i decât joc și amăgire.
Nu-i decât curgerea-i eternă,
Nu-i decât pură fantezie,
Stropită viu cu poezie.
Căci între poli de lumânare,
Ne stingem unică visare.
Ce-i pentru oameni veșnicia?
E jocul unui om cu ironia,
Ce poartă gândul lui fantastic,
Stropit cu iz de vis romantic,
Căci între poli de lumânare,
Ne stingem unică visare.
Cînd tot se-nveseleşte, cînd toţi aci se-ncântă,
Când toţi îşi au plăcerea şi zile fără nori,
Un suflet numai plânge, în doru-i se avântă
L-a patriei dulci plaiuri, la cîmpii-i râzători
Şi inima aceea ce geme de durere
Şi sufletul acela,...
- Blanca, află că din leagăn
Domnul este al tău mire,
Căci născută eşti, copilă,
Din nevrednică iubire.
Mâini în schit la sfânta Ana
Vei găsi la cel din stele
Mângâierea vieţii tale,
Mântuirea feţei mele.
- Nu voi, tată, să usuce...
Lâng-a leilor grădină regele Francisc aşteaptă,
Ca să vază cum s-o-ncinge între fiare lupta dreaptă.
Împrejur cei mari ai ţării şi ai sfatului s-adună.
Pe balconul nalt se-nşiră dame-n veselă cunună.
Regele dă semn cu mâna, sare-o poartă...
