Trec trenuri nervoase.
„Mereu li-s ochii,
suveici, agitate”.
Trec mereu!
Trec fulgerând.
din ace înfipte,
în coapse,
drumuri umbrite,
de care!
Mereu gonesc,
zarva zarului,
modern cu,
lumea!
Zi și noapte,
noapte și zi,...
Azurul tot de i-l pogori,
Înainte-i se închină,
Asemeni lumii după flori!
Blândeții dulci o întrevezi,
Livadă-n vișine mai coapte,
Aromă rară-n plaiuri verzi,
Nuntind dorinți cu vremea-n șoapte.
Divinu-i glas de i-l asculți,
Apoi...
Caii vremii noastre cresc,
Mulți Pegași făr' de pereche!
Cei ce-n zboruri, nu-i strunesc,
N-au iubit nici lumea veche!
Murgul vremii mele crește,
Brav Pegas făr' de pereche,
Cine nu mi-l îndrăgește,
N-a visat nici lumea veche!
Nu vreau să fiu decât un sol,
Din lumea care vine,
O lume, fără de pistol,
Făr de sclipiri cretine!
Vreau, să cobor din suferinți,
O lume primenită,
O lume, plină de dorinți,
Iubirii ei râvnită!
Întrezăresc, un ideal,
Când...
De mic, alerg în calea ta,
Să-ți sorb din taina nemuririi,
De-o vreme-ți spun tot dumneata,
De-o vreme, semeni dor iubirii!
Dar tu, vicleană, mă tot dai,
Pierzării-n veci îmbietoare,
De câte ori, mai prind un Mai,
Mă treci, umbrit...
Oceane-n tainice cuvinte,
Animă valuri mute minții,
Apoi, din miez de clipe sfinte,
Roiesc, cântarea suferinții!
Adesea, bat ca din ciocane,
Sub cerul lor, boltit cu vise,
Când picură, ca-n vechi canoane,
Prin guri de rai, stihuri...
Enfizematic, trec acum,
Când trebuia, să zbor spre lună!
Adio..., tinereții drum!
Adio! Morții se răzbună!
Din tot ce-a fost, doar gândul clar,
Străbate, umbra stăvezie,
Ca noaptea, luminosul far,
O navă..., care întârzie!
În...
Eu, vin din plaiul strămoșesc,
Păstor în stripa devenirii,
Să cânt, eternul românesc,
Din țara doinei și-a iubirii!
Și nu mă dau cum ne e firea,
Pân' n-oi suna din universuri,
Să ne cunoască omenirea,
Dreptatea vremii și în versuri!
Dacă florile s-ar uni, buruienile, ar crăpa de ciudă!
Nenorocirea e că se întâmplă, invers.
O..., cât vă plâng pe voi, genii artistice,
care n-ați avut, și nu veți avea, poate niciodată,
simțul umanității voastre valorice!
Cât ar...
Criticați-mi poezia,
Criticilor, dacă vreți,
Mie-mi place fantezia,
Când, se leagă de poeți!
Bun din fire, vă dau pace!
Criticați, cum se cuvine!
Poezia..., tot nu face,
Nici prea rău și nici prea bine!
Cine, ctitorind o...
Tristeți le curg, ca la artiști,
Prin ochi vicleni, pe nas, pe buze,
Sunt cei mai mari, evangheliști,
Toți ipocriții, când cer scuze!
Din câte sunt eu, lupt să fiu,
Doar adevărul vieții viu!
Să sorb amaruri din minciuni,
În veci iubiri să leg cununi,
Să trec un om necunoscut,
Dar omenie-n ce-am făcut,
Să par un talisman sâlhui,
Dar, la-ndemâna orișicui!
Neștiute râuri curg,
înlăcrimate,
în fluvii,
de durere,
ca să miște,
valurile unei,
mări furtunoase!
Uraganele,
așteaptă,
furtunile,
ca șerpii,
prada,
mult,
dorită,
și
ademenită!
Sufletul omenesc,
sărmanul,...
Multe praguri, mă despart de tine,
Munți și văi și ape ideale,
Multe nopți, trăite-n veri senine,
Dus-au tinerețea-n altă cale!
Vom mai trece praguri, rânduri, rânduri,
Ca să fim mereu, tot înainte,
Pân-om sta iubito-n strâmte...
Suflete azi nu mai curg,
Pulberi noi, în vechi clepsidre,
Ce se zbat din arc de stele,
Să imprime vremii-n ornic,
Suflul ei, cel electronic!
De când mă duc, pe la spital,
Să-mi caut, vechea suferință,
Admir..., naivul ideal,
Că vindecarea-i cu putință!
Cum stau, cu trupuri vlăguite,
Într-o dogoare de Vezuviu,
Mulți sorb, cu buze pârguite,
Credinței lor, că beau din...
Propun un toast, din dor de bine,
Și nu-n cuvinte vagi, formale,
Ci-n conștiință, la oricine,
E bine-ntâi, să crești sfială!
Apoi, cu timpul pe-ndelete,
Roind ca pomii prin inele,
S-admire, doar băieți și fete,
Să urci iubirea,...
Cel mai aproape de Natură,
E tot cel gârbovit de boală,
Duioasă, dacă-l mai îndură,
E semn, că-l ține-n mare fală!
Cel care, însă, o sfidează,
Când, sănătos, nu se îndură,
De chipu-i, și-o desfigurează,
E mai departe..., de...
De ce, pe patul suferinții,
Acei, ce-ar trebui s-aline,
Disprețuiesc durerea ginții,
Cândva, speranțe țării-n bine?
De ce-ntr-o chinuire oarbă,
Ei, lasă trupuri, deznădejdii,
Când ar putea, c-o simplă vorbă,
Să-i întremeze, din...
Din raza toamnei, tot mai mică,
Amurguri, s-au prelins în cețuri,
Un vânt turbat, care te pișcă,
Împarte burniți, și înghețuri!
Căci stavili, cine să-i mai ție,
Când lanuri, codrii și podgorii,
Zac strânse-n tristă letargie?...
