Glasuri noi!
Caiet Nr. 5 - Poezii 1971
Glasuri noi, necunoscute,
Tulbură, iar zarea!
Corul inimilor mute,
Învață..., uitarea!
Zarea zării, iară cade,
Plină, rotitoare,
Vremea moartă-n noi mai șade,
Tristă încântare!
Glasuri noi, necunoscute,
Tulbură, iar zarea!
Corul inimilor mute,
Învață..., uitarea!
Zarea zării, iară cade,
Plină, rotitoare,
Vremea moartă-n noi mai șade,
Tristă încântare!
Se pare, totul că-i repaos,
Când stai, în liniștea sihastră,
Că cerul, nu-i decât adaos,
Pierdut, în sinea lui albastră.
O clipă, sorbi imensității,
Tăria prospețimii sale,
Și parcă, iști eternității,
Prinosul, strălucirii tale!...
Sfinte patimi, de iubire,
Suferiți, din bunătate,
Dar, când dați în fericire,
Străluciți, numai păcate!
Nu cătați, în altă lume,
Bunătatea fericirii,
Mulțumiți-vă cu-n nume,
Lângă voi, plin de iubire!
Depărtarea, ca și marea,...
Toamna, trece-n straie mândre,
Ruguri, pline de lumină,
Și cum flutură din tundre,
Pare-o galeșă regină!
Și cum curge-n vin de vie,
Și cum râde-n ochii țării,
Pare-o sfântă poezie,
Scrisă-n ziua sărbătorii!
Oameni buni, sătui...
Nu deschideți uși vieții,
Voi, timizi cu glas duios,
Nu mai plac nici chiar poeții,
Zilnic, care beau vârtos!
Cine vrea, mă rog stimuluri,
Țara-ntreagă-n vis se-mparte,
Mai lăsați a lenii chiuluri,
Cei ce scrieți, marea carte!
Unii..., au suit la ceruri,
Când era lumea, barbară,
Alții..., au creat misteruri,
Când ni-e lumea, nouă..., iară!
Eu, sărmanul, duc povara,
Pătimașelor mistere,
Nestatornica-mi vioară,
Ține ritmul, după ere!
Tu Doamne, nu mai ești în cer,
O..., iartă răzvrătirea noastră,
Tu ești adâncu-ne mister,
Ce luminezi ființa noastră!
Oricâte spații ne ating,
Ne ești, sublimă-ntruchipare,
Părinte-n suflete ni-e drag,
Tu, ești în noi, eternul...
Firave fire, de 'noire,
Animă..., restul vieții,
Ca florile de busuioc,
Visarea..., tinereții!
Iar eu, duios cu visul meu,
Privesc senin..., clepsidre,
Uitând, că mă golesc, mereu,
Necunoscute..., vidre!
Venim..., trăim...,...
E zi de mai, în fapt de seară,
Înaltul cer, aprinde stele,
Natura..., parcă-ntâia oară,
Ne picură în sân..., mistere!
Și ne urmăm, fără escală,
Dorinței, care ne înbie:
Nu vrem nici vulg, nu vrem nici fală,
Ci doar, un pic de...,...
Arcuirea vremii mele,
Săgetează, pân' la stele,
Patimi vechi și gânduri rele,
Vise goale-n strai de iele!
Arcuirea vremii mele,
Leagă minților inele,
Cum să scape, de tembele,
Nedreptății santinele!
Arcuirea dragei mele,...
Ai venit, tiptil, iubire,
Te-ai lipit, cum e mai bine,
Căci bolnav, de fericire,
Cine-n lume, nu-i ca mine?
Dar, te-ai dus, sfântă simțire,
Cum se duc, vorbe deșarte,
Astăzi, cauți, o iubire?
Eu, te caut, pân' la moarte!
De la-nceput, în veci e datul!
Altminteri, Doamne câte chinuri,
Căci toți am fi, ca necuratul,
Robiți, în patimi după cinuri,
Și revoltați, pe ordinea-ți divină,
Am fi cerut să pieri, chiar din lumină!
Noaptea, visul meu aleargă,
Înfășat în umbre clare,
Fie, dezmierdând o dragă fată,
Fie, ocolind un soare!
El, din tulnice stelare,
Buciumă spre lume vise,
Trecând praguri, solitare,
Și ferești ce stau deschise!
Eu, atras de-a...
Frumos era necunoscutul,
În adâncimea apei clare,
Când eu, țineam de începutul,
Atâtor glorii suitoare!
Slăvite vremuri, de răscoală,
Sleite, zac pradă uitării!
Și cum erau cândva, o școală,
Și cum erau îndemn cântării!
O...,...
Adâncul freamăt, împresoară,
Nădejdea codrilor de veacuri,
Și astăzi, ca odinioară,
Poeme dulci ne sunt iatacuri!
Și astăzi, cu alt roi de vise,
Ne stupărim sublima țară,
Pe drumuri cre-au fost deschise,
Să fim tot noi și iară!...
Mi-i sufletul atât de mic,
În dimineața asta clară,
Ca visul bietului calic,
Flămând dormind mai decuseară!
Dar mă alin c-un vis ușor,
Că dor cu dor, reface-o culme,
Nesățiosului amor,
Rătăcitor prin lume!
Timpul, pasăre bizară,
Leagă ziua lui de soare,
Cu o punte înnegrită,
Și din ea, aruncă stele,
În puzderii,
De imperii,
Iar cu luna străvezie,
Dă îndemn la poezie,
La dorinți neâmplinite,
Lăstărind iubiri râvnite!
Timpul,...
Câte trec în lume vicii,
Nu-s în fond decât delicii!
De când lumea le sfidăm,
Și de-atunci le și gustăm!
Unii sunt care se jură,
Uneori și pe scriptură,
Că le dă în cea pustie,
Dar năravul, cum se știe,
Din păcat, crește o mie,...
O..., noapte, fără de hotar!
Puzderii stele, par de ceară,
Căci luna-i dusă la rotar,
Să-i bată străluciri de vară!
Ea, mâine seară va ieși,
Mai mândră-n pura ei rotire,
Când iară ne va copleși,
Să bem iubiri, din noi potire!...
Unii totuși mai gândesc,
A fi fericit înseamnă,
Tot huzur în trai lumesc,
Făr-a muncii stil ce-ndeamnă!
Dar natura-n sinea ei,
Poart-a râvnei devenire,
Aprigă-i ca niște zmei,
Dar și cântec de iubire!
Fericirea, mult visată,...