Vis sedus din patima uitării,
L-am sădit în cugete lumină,
L-am stropit cu valurile mării,
Să-ncolțeasc-o eră mai virgină!
Știu păcate care o să-l dreagă,
Știu ispita care-i poartă pică,
Știu demult și calea lui pribeagă,
Știu...
Liniștea-i neclară-n aer,
Spirite mai croncănesc,
Eu, prin raza unui vaer,
Soarta lumi-ntrezăresc!
Și robit de gânduri clare,
Pătimașe-n veci iubirii,
Simt cum fluvii de candoare,
Schimbă albii omenirii!
Visătoare minți spre mâine,
Leagă punți în largul zării,
Să nu cați numai la tine,
Ci mai mult, la soarta țării!
Și din măiestria-ți dată,
Să lași, barem un cuvânt,
Să străluce, în durată,
După tine, în vreun cânt!
Să te...
Nu-i greu iubirea s-o-nțelegi,
Când dulcea ei privire,
C-o simplă sfântă-nvăluire,
Te leagă ani întregi!
Nu-i greu să suferi îndelung,
Pioasa ei chemare,
De doru-i spinteci larga mare,
Rechinii nu te-ajung!
Nu-i grea arcada...
Când ies din casă, mai privesc,
Zâmbind, oglinda matinală,
Și parcă mai întineresc,
Și parcă, mă-ndrăgesc, cu fală!
Dar, când la prânz, vin ostenit,
Din multe ploi, ori din lumină,
Eu, scad, din ce-am îmbătrânit,
Durerii, care mă...
Fetițele cu ochelari,
Ascund atâtea dulci mistere,
Ca slova unor cărturari,
Când primenesc a lumii ere!
De ai noroc să le pătrunzi,
Prin raza viselor striate,
Ca-ntr-o pădure te afunzi,
Dorinței lor nevinovate!
Uimit, visezi...
Lumina nopții terfelită,
De întunericul bastard,
Îmi pare-o doamnă de elită,
Ce doarme-n vise care-i ard!
Lumina vine și se duce,
În umbre, ades făr' să le știm,
Ooriunde-o fi, ea ne străluce,
O rază pală-n țintirim!...
Lumea pare veșnic altfel de cum este!
Dar în sine toarce unica-i poveste!
Cine-o înțelege, și-i citește-n taine,
Aibă doar o grijă: să-i preschimbe haine.
Căci în goliciunea-i de splendori vizate,
Poartă cu mândrie veșnice păcate!
Flori a timpului prielnic,
Uimitoare, ne răsar,
Curcubee-n vers sfielnic,
Ce sorb firilor nectar!
Se preschib-apoi în lauri,
Dup-o datină străbună,
Să-ncunune-n mii de fauri,
Tinereții, vremea bună!
Tinerețea e-o comoară,...
Sub zidirea sfintei Golii,
Mândră, crește o parcare,
Sfinții umezi, roși de molii,
Nu mai pot ieși la soare!
Palizi, triști, cu fețe trase,
Nu mai știu nici o credință,
Îndrăgiți cu fumuri grase,
Morții trec făr' de credință!...
Sedus, de farmece curate,
Ce izvorăsc din oaza ta,
Eu, vin din dune însetate,
Să sorb și eu din zestrea ta!
Norocul mi te-a prins frumoasă,
Și-n dorul lumii, fără leac,
Tu, astăzi ești cea mai aleasă,
Iar eu..., urâtul prea sărac!...
Multe doruri din lumini,
Trec în leneșe gondole,
Multe chipuri, ca de crini,
Mor sub mucede cupole!
O lagună le absoarbe,
Harul fin de poezie,
Deghizând altare oarbe,
C-o murală erezie!
Multe doruri se încarcă,
Cu nămol,...
De când s-a stins din soare tata,
Lumina-i pare, un contur,
Ce priveghează-n taină soarta,
Ca umbra unui abajur!
Supus, urmându-mi și eu soarta,
În fiii mei mă conturez,
Voi străluci și eu ca tata?
O umbră..., care priveghez?...
Visul meu saltă din unde,
Tot amorul unui râu,
Și-apoi zboară din secunde,
Ca un fluture din grâu!
Vraja-i sună ca un cântec,
Revărsat, din prea iubire,
Și vestindu-și pruncu-n pântec,
Bate-n timp, să prindă fire!
Visul...
Cum să devii când ești beteag,
Când toate care te atrag,
Când toți cei dragi te obosesc,
Când morții duși, parcă-ți zâmbesc!
Ce amărât sunt uneori,
Că nu sunt printre muncitori!
Dar cum să fiu când de-a lor drag,
Mai sufăr, c-am...
Ni-i dat să trecem prin lumină,
Prin zodii care lasă urme,
Moștenitori când au să vină,
Să urce culmi, visări să curme!
Și-or să foșnească, cu-alte ramuri,
Nădejdea către alte culmi,
'Nainte cu mai multe flamuri,
'Nălța-vor cânt,...
Ador sublimul tău pământ,
A cărui iarbă verde sunt,
Nepieritoare țară!
Ador a apelor tumult,
Cum vin în valuri printre stânci,
În vuiet către mare!
Ador a codrilor cântări,
Când cornul sună depărtării,
Și-ndeamnă la iubire!...
Mă doare gândul meu robust,
Când vine unul parazit,
Când trebuie ca din arbust,
Să-l schimb în codru înverzit!
De s-ar lăsa, n-ar fi un bai,
Suportă bietul trista clipă,
Dar ca să vezi! Cu cât îi dai,
Din truda ta, face risipă!...
Cum moartea zilnic ne pândește,
Sfioasă pe la cotituri,
Mai credem că ne jinduiește,
Armonioasele făpturi!
Și ne cuprinde-o dulce milă,
Și parc-am vrea s-o sărutăm,
Uitând că searbăda idilă,
Nu-ncepe bine când visăm!
Recitindu-mă pe mine!
Mă răsfăț, ca un copil,
Par străin, deși în sine,
Știu c-am fost cânva April!
Recitindu-se pe sine,
Un poet, e tot mai mare,
Când, pătruns ca orișicine,
Tot străin, mai mult îi pare!
