Funigeii..., leagă zarea,
Ape..., cară mâl, în prunduri,
Greu..., pescarii, trag răbdarea,
Sclipitoare, din afunduri.
Vântul..., joacă pe șosele,
Stolurile de frunzare,
Nopți..., tăcute, fără stele,
Triste..., zile, fără soare....
Eu port, în suflet, o fântână,
Dintr-o eternă primăvară,
Conturul ei umbros adună,
Strămoșii, la un sfat de țară.
Eu port, în suflet, o fântână,
Dintr-o freatică poveste,
Cu stihurile de la stână,
Și tril de buciume, pe creste....
A gândirii stea,
cu dioptria,
lumii,
mângâie,
cosmonezia mea,
sticlind oaze,
pe Căi Lactee,
în oceanul tăcerii,
nemărginite,
unde roiți,
veșnicia...
voi,
adorate și visate,
stele mici și stele grele,
Saturnele cu inele...
Stele... adorate,
Roiesc și la teatru,
Joacă... o steluță,
Și stau alte, patru.
Stau și câte șase,
Din cele..., duioase,
Dacă vine-o ciută,
Cu idei..., o sută.
Tinere comete,
Urlă a bătaie,
Vechile planete,
Se sting, în...
Păsări călătoare, măiestrii... pripite,
Vor în grabă tronul, zeilor galactici,
Ca să-și facă roze, zile sibarite,
Îndrăgesc Mecena, cu subtile tactici.
Oare..., când la teatre, tinere talente,
Or veni..., modeste, cum au mai venit......
Stele..., adorate,
Or luci, curate,
Iar cele visate,
Pure, nestemate,
Când eram..., de-o șchioapă,
Și..., gândeam, doar..., papă,
A mamei credință,
Cu..., mare iscusință,
Duioasă mi-a spus:
„ Dumnezeu, vede, de sus.
Supunere și ascultare,
Celui..., care are ”.
Că norocul vieții mele,
Licărește,...
Ca și zilnica chemare,
Către nobile speranțe,
Eu, trudesc, ca fiecare,
Adevăr, să torn în stanțe.
Și mă simt atât de bine,
Când îmi crește albă floare,
Când îl leg pe azi, de mâine,
Ca un soare, de alt soare.
Gândul omului,
uimitoarea lui...,
putere,
a silit mașina,
să-l asculte
și să scrie,
ca dela sine,
unul...,
din cele mai îndrăznețe...,
gânduri!
De când eram școlar,
am prins a stihui...,
gânduri,
Dar, niciodată,
n-am scris,
gândul pur.
Când îl citeam,
în ritmul slovelor,
părea..., un străin,
palid și rece,
frate..., vitreg,
gândului pur.
Dar...,
oameni...
Fum pierdut, în larga zare,
Zboară anii tinereții.
Eu mă uit, cum bat din aripi,
Frumuseți, ce pier la soare.
Eu mă uit, cum trec din zare,
Și se pierd, mereu, în zare,
Albe păsări..., călătoare.
E toamnă tristă și în parc,
Ca ochii omului sărac,
Tremurătoare ramuri plâng,
Și-n coaja umedă se strâng.
Pe strat de frunze ruginiu,
Aleargă dorul vieții, viu,
Plouat, cu raze de amor,
El vede vremea..., fără nor.
E toamnă,...
Fantezia, toarce vise,
Lungi, din caierul gândirii,
O-mpletire..., de abise,
Joacă-n preajma presimțirii.
Timpul, picură olimpic,
Nerv isteț, în spuma glumii,
Când, cu sârg, din soare epic,
Pun fuștei, la scara lumii.
Glasuri, cânturi,
Dați avânturi,
Pe pământuri,
Glasuri, cânturi,
Blânde mame,
Dospiți poame,
Sub năframe,
Blânde mame.
Oameni, oameni,
Dați în fameni,
Culegi oameni,
Dacă-i sameni.
Glasuri, cânturi,
Dați...
Când ascult, un oarecare,
Cu grai dulce și subtil,
Joacă-n unde, sclipitoare,
Curgătorul vieții stil.
Când îl văd apoi, la treabă,
După colț, cum joacă șah,
Tremurând, vicleană barbă,
Sub turban de padișah.
Când mai văd, cum...
Chiar dacă vântură ninsori,
Și pier, în noaptea vieții,
Renasc cocoș și sun în zori,
Cântarea dimineții.
Cu dulce grai, în ritm sprințar,
Alin, necazuri și amar,
Seninul faptelor, mereu,
Îl strâng din tulbur heleșteu.
Iubiri mărunte risipesc,
Și grabnic, alte încropesc,
Din car de minte, potrivit,
Cânt vers, în taină licărit....
Ca o febră recurentă,
Zorul, bântuie în zile,
Lumea, măsoară atentă,
Verbul trecerii în file.
Aburesc copiii colinde,
Măiestrite-n limbă clară,
Bucuria țării prinde,
Un contur, de primăvară!
Vrei, strălucirea unui gând?
Fă-ți trepte-n timp, cu timpul,
Urcându-le încet, pe rând,
Poți cucerii..., Olimpul.
Dar, de se-ntâmplă ca să cazi,
Din piscul înălțimii,
Tot ești pădure, grea de brazi,
Și căpriori, mulțimii.
Eu...,sunt stingerea eternă,
Mugur vin și toamnă plec,
După iarna grea, ori cârnă,
Bucurie, iar petrec.
Eu..., sunt setea de mișcare,
Nervul, pulberii stelare,
Lună - moarte - viață - soare,
Om etern, în calendare.
