Stele... adorate,
Roiesc și la teatru,
Joacă... o steluță,
Și stau alte, patru.
Stau și câte șase,
Din cele..., duioase,
Dacă vine-o ciută,
Cu idei..., o sută.
Tinere comete,
Urlă a bătaie,
Vechile planete,
Se sting, în...
Păsări călătoare, măiestrii... pripite,
Vor în grabă tronul, zeilor galactici,
Ca să-și facă roze, zile sibarite,
Îndrăgesc Mecena, cu subtile tactici.
Oare..., când la teatre, tinere talente,
Or veni..., modeste, cum au mai venit......
Stele..., adorate,
Or luci, curate,
Iar cele visate,
Pure, nestemate,
Când eram..., de-o șchioapă,
Și..., gândeam, doar..., papă,
A mamei credință,
Cu..., mare iscusință,
Duioasă mi-a spus:
„ Dumnezeu, vede, de sus.
Supunere și ascultare,
Celui..., care are ”.
Că norocul vieții mele,
Licărește,...
Ca și zilnica chemare,
Către nobile speranțe,
Eu, trudesc, ca fiecare,
Adevăr, să torn în stanțe.
Și mă simt atât de bine,
Când îmi crește albă floare,
Când îl leg pe azi, de mâine,
Ca un soare, de alt soare.
Gândul omului,
uimitoarea lui...,
putere,
a silit mașina,
să-l asculte
și să scrie,
ca dela sine,
unul...,
din cele mai îndrăznețe...,
gânduri!
De când eram școlar,
am prins a stihui...,
gânduri,
Dar, niciodată,
n-am scris,
gândul pur.
Când îl citeam,
în ritmul slovelor,
părea..., un străin,
palid și rece,
frate..., vitreg,
gândului pur.
Dar...,
oameni...
Fum pierdut, în larga zare,
Zboară anii tinereții.
Eu mă uit, cum bat din aripi,
Frumuseți, ce pier la soare.
Eu mă uit, cum trec din zare,
Și se pierd, mereu, în zare,
Albe păsări..., călătoare.
E toamnă tristă și în parc,
Ca ochii omului sărac,
Tremurătoare ramuri plâng,
Și-n coaja umedă se strâng.
Pe strat de frunze ruginiu,
Aleargă dorul vieții, viu,
Plouat, cu raze de amor,
El vede vremea..., fără nor.
E toamnă,...
Fantezia, toarce vise,
Lungi, din caierul gândirii,
O-mpletire..., de abise,
Joacă-n preajma presimțirii.
Timpul, picură olimpic,
Nerv isteț, în spuma glumii,
Când, cu sârg, din soare epic,
Pun fuștei, la scara lumii.
Glasuri, cânturi,
Dați avânturi,
Pe pământuri,
Glasuri, cânturi,
Blânde mame,
Dospiți poame,
Sub năframe,
Blânde mame.
Oameni, oameni,
Dați în fameni,
Culegi oameni,
Dacă-i sameni.
Glasuri, cânturi,
Dați...
Când ascult, un oarecare,
Cu grai dulce și subtil,
Joacă-n unde, sclipitoare,
Curgătorul vieții stil.
Când îl văd apoi, la treabă,
După colț, cum joacă șah,
Tremurând, vicleană barbă,
Sub turban de padișah.
Când mai văd, cum...
Chiar dacă vântură ninsori,
Și pier, în noaptea vieții,
Renasc cocoș și sun în zori,
Cântarea dimineții.
Cu dulce grai, în ritm sprințar,
Alin, necazuri și amar,
Seninul faptelor, mereu,
Îl strâng din tulbur heleșteu.
Iubiri mărunte risipesc,
Și grabnic, alte încropesc,
Din car de minte, potrivit,
Cânt vers, în taină licărit....
Ca o febră recurentă,
Zorul, bântuie în zile,
Lumea, măsoară atentă,
Verbul trecerii în file.
Aburesc copiii colinde,
Măiestrite-n limbă clară,
Bucuria țării prinde,
Un contur, de primăvară!
Vrei, strălucirea unui gând?
Fă-ți trepte-n timp, cu timpul,
Urcându-le încet, pe rând,
Poți cucerii..., Olimpul.
Dar, de se-ntâmplă ca să cazi,
Din piscul înălțimii,
Tot ești pădure, grea de brazi,
Și căpriori, mulțimii.
Eu...,sunt stingerea eternă,
Mugur vin și toamnă plec,
După iarna grea, ori cârnă,
Bucurie, iar petrec.
Eu..., sunt setea de mișcare,
Nervul, pulberii stelare,
Lună - moarte - viață - soare,
Om etern, în calendare.
Cântecele, mor pe masă,
Cobza, doarme colbuită,
O tăcere grea, apasă,
Struna, veșnic plumbuită.
A plecat demult, bătrânul,
De un veac, doarme sub stâncă,
Când și când, oftează scrinul,
Fluierul, mai plânge încă.
Iarna sură, sună parcă,
Zarea lumii, cât cuprinzi,
Tăinuite ape-n arcă,
Prind lucire, de oglinzi.
Noapte-n ele, clar, reflectă,
Cerul, plin de licurici.
Gerul, arde ca o sectă,
Capul unor venetici.
Aburi mulți, ies sub...
Îmi place s-aud, cum șuieră vântul,
Când gerul e tare și iarna e grea,
Îmi place s-aud, cum șuieră vântul,
Când stau la căldură, cu dragostea mea.
Îmi place să tai, talazuri mărețe,
Furtună să fie și eu, marinar,
Îmi place să tai,...
