Ades din jale!
Caiet Nr. 4 - Poezii 1970
Armonizând a lumilor milenii,
Ades din jale s-a-ntrupaat iubirea!
Dar lăcrimarea sfânt-a unor genii,
Mereu prin veacuri i-au filtrat simțirea!
Armonizând a lumilor milenii,
Ades din jale s-a-ntrupaat iubirea!
Dar lăcrimarea sfânt-a unor genii,
Mereu prin veacuri i-au filtrat simțirea!
Dorinți și patime ascunse,
Mai cearcă poarta-n pari cum șade,
Dar primăveri care-o ajunse,
Umbresc și umbra-i care scade!
Dorința patimii ascunse,
Mai stăruie în vechi șarade,
Dar primăveri care-o ajunse,
Umbresc și umbra-i care scade!
O ploaie rece,
de noapte,
spală suflete,
uitate afară,
din,
lumină!
Prin păsări,
fulgerate,
prin țipătul lor,
spală păcate,
născute cu vremea!
Mii de stropi,
obosiți de drum lung,
bat geamuri și
bat porți,
cu...
Armonizând lumea-n milenii,
Ades din jale s-a-ntâmplat iubirea!
Dar lăcrimarea unor genii,
Mereu i-au primenit simțirea!
O, Prometei ai vremii mele!
Neostenit ca voi mi-i teamă,
Când scăpărați senin din stele,
Reflexe bune să nu geamă!
Idei ades străluminoase,
Scăpate patimii viclene,
Aduc răceala morții-n oase,
Și mii de lacrime în gene!
O,...
O, Wallensteini ai vremii mele!
Neostenit ca voi mi-i teamă,
Când scăpărați senin din stele,
Reflex din bine să nu geamă!
Idei adesea omenoase,
Scăpate patimii viclene,
Aduc răceala morții-n oase,
Și mii de lacrime în gene....
Nu știu de când cobor la vale,
Desaga gra de oseminte,
Dar regretând mai stau în cale,
Clipind aducerii aminte.
E o curgere în toate,
Deșertare-n deșertare,
Cine stă să o socoate,
Deșertându-se din toate?
Cine știe valuri mării,
Câte bat stihia zării?
Cine știe bietul soare,
Câte pete-n patimi are?
Cine tainele iubirii,
Deșertări în...
E o curgere în toate,
Care prinde să-nfioare,
Cine poate, nu mai poate,
Cei ce pot îți zic nepoate.
E o curgere în lume,
Care piere în renume,
E o zbatere deșartă,
Calea lumii se arată.
E o curgere amară,
Din comun în...
De-un timp cobor încet la vale,
Desaga gra de oseminte,
Dar regretând mai stau în cale,
O țin aducerii aminte.
Câți din noi nu suntem teferi?
Câți nu batem gânduri clare?
Dar, o sete de luceferi,
Din teribilism ne sare.
Și când viața ni-i mai viață,
Plini de ifose-n orgolii,
Din dorința de mai bine,
Invocăm eterne dolii.
Le văd trecând în zori de zi,
Spre piețe zgomotoase, sau servicii,
Așa le știu de când mă țiu,
În voluptatea unor vicii.
Le văd cum duc ispite grele,
Oricum ar fi sunt ochi ce văd,
Acele oboseli latente,
Ce te-nfioară uneori....
Câți din noi nu suntem teferi?
Câți nu batem drumuri clare?
Dar, o sete de luceferi,
Din teribilism ne sare.
Și când viața ni-i mai plină,
Plini de omenești orgolii,
Plângem trista ei ruină,
Invocând eterne dolii.
Eu plâng argintul unui râu,
Când piere-n ape tulburi,
Cum plâng semințele de grâu,
Ucise-n mii de cuiburi.
Eu plâng amoruri din bătrâni,
Cind pier fără de urmă,
Căci ce-i mai jalnic la români,
Ca pierderea de nume.
Eu plâng argintul unui râu,
Când piere-n ape tulburi,
Cum mor semințele de grâu,
Ucise-n mii de cuiburi.
Eu plâng amoruri din bătrâni,
Cind pier fără de urmă,
Că nu-i durere la români,
Ca pierderea de nume.
Zile încâlcite-n treburi,
Treburi încâlcite-n schele,
Roind roze printre aburi,
Saltă veacul pân' la stele.
Eu în urbea mea străveche,
Caut dorului pereche,
Unii zic că dau în streche,
Alții că-s într-o ureche.
Eu zâmbesc nu...
Trec rugina vremii mele,
Mai cum pot mai cum nu pot,
Stăvezie la lumină,
Prin sclipirea unor stele.
Redă-mă soartă iar iubirii,
Să curg în valea tinereții,
Să uit deșertul amăgirii,
Să văd în om cum văd poeții.
Redă-mă farmec nou luminii,
Să prind nemărginita zare,
Să ard din drumuri mărăcinii,
Să sar în cântece de țară....
Redă-mă soartă iar iubirii,
Să curg în valea tinereții,
Să uit deșertul amăgirii,
Să văd în om cum văd poeții.
Redă-mă farmec nou luminii,
Să prind nemărginita zare,
Să ard din drumuri mărăcinii,
Să sar în cântece de țară....