Dădui dureri, în roi de-a dura,
Să-nsenineze, chipul meu!
Dădui dureri, în roi de-a dura,
Să prind, contur, de Dumnezeu!
Și Doamne, cum te-am prins de bine,
Că-n chipul tău, eu, aburind,
Și Doamne, cum te-am prins de bine,
Eu, nu...
Privesc, uimit, străvechiul șanț,
Ce-nconjură..., ruine,
Cândva, o lume din Bizanț,
Trăia aicea..., bine!
O glorie, zace-n deșanț,
Orfană-n veci, de capă:
„Unde-i acum, acel Bizanț,
După Bizanț, să-nceapă”?
De cât..., la vatra tinereții,
S-ajungi nevolnic, ori posac,
Mai bine, floarea bătrâneții,
Adun-o grabnic, într-un sac!
Apoi..., pe ape, fără maluri,
Ori, prin pustie, fără drumuri,
Cân o presori, să piară-n valuri,
Mai tămâiazo,...
Ai venit, tiptil, iubire,
Te-ai lipit, cum e mai bine,
Căci bolnav, de fericire,
Cine-n lume, nu-i ca mine?
Dar, te-ai dus, sfântă simțire,
Cum se duc, vorbe deșarte,
Astăzi, cauți, o iubire?
Eu, te caut, pân' la moarte!
Eu știu spre bine, c-am să mor,
Iar martor mi-e norocul,
Că-n traiul lumii trecător,
Sublim e numai jocul!
Din el ades ce-i readmir,
E sloboda-i uitare,
Cu tot naivu-i elexir,
O brumă-n prag de soare!
O biată iarbă de rămân,...
În mări gândirea, mi se piardă,
Și-n van, cântarea mea străbată,
De-oi pune-n candelă, să ardă,
Credința vremii-n vechi schimbată!
De m-oi deda cu cei ce-ncearcă,
Să curm al libertății caer,
Pe loc să-mi taie fir-o Parcă,
Să fiu...
Cum moartea zilnic ne pândește,
Sfioasă pe la cotituri,
Mai credem că ne jinduiește,
Armonioasele făpturi!
Și ne cuprinde-o dulce milă,
Și parc-am vrea s-o sărutăm,
Uitând că searbăda idilă,
Nu-ncepe bine când visăm!
Eu nu știam, când m-am născut,
Ce bine o să-mi fie,
În raiul meu, necunoscut,
Ce-mbie și adie!
Am mers în rând cu cei mai mulți,
În drum făr' de țipenii,
Am ascultat, cât poți s-asculți,
Doiniri sfințind ectenii!
Dar, când...
Ca și zilnica chemare,
Către nobile speranțe,
Eu trudesc, ca fiecare,
Adevăr să torn în stanțe.
Și mă simt atât de bine,
Când îmi crește albă floare,
Când îl leg pe azi de mâine,
Ca un soare de alt soare.
Așteaptă-mă diseară-n crâng,
Ori treci bădăță pe la poartă,
Și vezi-mă de râd ori plâng.
De-oi râde veselă pe-afară,
Te du voios, dar ocolește stâna.
De-oi plânge cum plângeam aseară,
Așteaptă, pân' răsare luna,
Și de-oi putea, cu...
Mă tem de tine, zău mă tem,
Vezi bine că mă jur...
Adeseori, în nopți, te chem,
Să-mi risipești tăcerile din jur.
Dar, nu vii, nu vii, nu vii?
Floare blândă de narcis,
Singuratic, ca și steaua din tării,
Priveghez cu ochii treji,...
Cum roua-n flori de trandafiri,
Sporește, luciu-n nopți senine,
Tot astfel, vraja din iubiri,
Sporește soarta lumii-n bine.
În veacul nostru au sporit,
Lumini mileniului ce vine,
Dar câți martiri au înflorit,
Livada morții, nu...
Să nu ne cerți cumva natură,
Cu tot cortegiul tău de lavă,
Să nu ne lași iar vreo frântură,
Acum, când suntem mari în slavă.
Ori, să-ntorni oceane-n spații,
Ca să pierim în triste-abise,
Cum mai pieriră în vremi alții,
Să ne...
Dâra mea încet străbate,
Ca un nor albastrul zării,
Nu-i bine-n singurătate,
Chiar de ești luceafăr mării.
Valuri oricât sunt de valuri,
Au o taină nepătrunsă,
Chiar când leneșe bat maluri,
Sunt furtuni ce stau pe gânduri....
Așa ne știe lumea dar mâini o să admire,
Că zilele de-acuma le-am dus chiar peste fire,
Popor făr' de prihană, și plin de omenie,
Cu cântece la strană, cu jocuri la chindie,
Cu marea la picioare și cu Carpații frați,
Noi suntem pe...
Redă-mă soartă iar iubirii,
Să curg în valea tinereții,
Să uit deșertul amăgirii,
Să văd în om cum văd poeții.
Redă-mă farmec nou luminii,
Să prind nemărginita zare,
Să ard din drumuri mărăcinii,
Să sar în cântece de țară....
Redă-mă soartă iar iubirii,
Să sorb suflarea tinereții,
Redă-mi natură taina firii,
Redă-mă mie iară vieții.
Redă gândirii iar lumina,
Să repictez o catedrală,
Redă-mi suplețea genuină,
Să zbor în pusta siderală.
Redă-mă-n...
Așa ne știe lumea dar mâini o să admire,
Că zilele de-acuma le-am dus chiar peste fire,
Popor făr' de prihană, și plin de omenie,
Cu cântece la strană, cu jocuri la chindie,
Cu marea la picioare și cu Carpații frați,
Noi suntem pe...
Câți din noi nu suntem teferi?
Câți nu batem gânduri clare?
Dar, o sete de luceferi,
Din teribilism ne sare.
Și când viața ni-i mai viață,
Plini de ifose-n orgolii,
Din dorința de mai bine,
Invocăm eterne dolii.
Cine știe rostul dinainte de a fi?
Poate abia acum devenim „a fi”?
Cine știe de n-o fi viața „o moarte”?
Și moartea o viață de care ne temem,
Findcă nu-i cunoaștem elixirul ei cel veșnic,
Cine știe dacă la izgonirea din „roi” înainte sau...
