Stă caietul, nou, pe masă,
Cu rochițe, albe-n dungi,
Tocul, harnic, hâtru coasă,
Broderii, cu șnururi lungi.
El, sărmanul, de când lumea,
Multe gânduri, a mai scris,
Și..., s-a dat mereu, cu vremea,
Fie, rea ori..., fie vis....
Mii de versuri, bat aripe,
Ca să prindă vieții, clipe!
Eu..., le scapăr vremi, din ape,
De-ntuneric..., să le scape!
Sar..., din gânduri, sclipitoare,
Versuri..., pline de candoare,
Eu..., le prind sensul, anume,
Să vibreze-n...
Nu de multă vreme, încoace,
Unii... „ ce-au ” cu ținte-n straie,
Joacă bărbi, s-admire... „ moace ”,
Filosofi, cu gânduri paie.
Mintea lor..., o fantezie,
Gusturi, aburi de cognac,
Gălăgioși..., o berărie,
Harnici..., à la......
Pe voi..., surate stele,
V-am iertat..., ce să fac,
Așa-i românul,
Mai uită..., mai lasă...
De! O-ți fi avut și voi,
Imponderabilitățile voastre...
Mă rog..., concepții de astre.
Dar..., ascultați...
Cel mult, într-un mileniu,...
Gândul omului,
uimitoarea lui...,
putere,
a silit mașina,
să-l asculte
și să scrie,
ca dela sine,
unul...,
din cele mai îndrăznețe...,
gânduri!
De când eram școlar,
am prins a stihui...,
gânduri,
Dar, niciodată,
n-am scris,
gândul pur.
Când îl citeam,
în ritmul slovelor,
părea..., un străin,
palid și rece,
frate..., vitreg,
gândului pur.
Dar...,
oameni...
Sunt..., o rază de lumină,
Spiralată, către mâine.
Sunt..., un vis de gospodină,
Ce coace din alge, pâine.
Sunt..., un fluviu, care taie,
Veacul, marilor ogoare,
Norul, care varsă ploaie,
Spicul holdei, sporitoare.
Sunt...,...
Afară-i zloată, urlet, frig,
Stau lângă sobă, dogorit de vise,
Motanul, sforăie covrig,
Iar eu, regret grădinile ucise.
O cugetare, râde-n prag,
Treci timp ursuz, să vie primăvara,
O clipă, văd, tot Maiul drag,
Și biruind urâtul,...
Când..., tulbură, gândirea,
Tu..., vii lumină clară,
Când scpără, iubirea,
Tu..., arzi cu mine-n pară,
Când..., gândurile bune,
Cu sârg, mi se-ncunună,
Te simt în mine, mare,
Cum râul meu adună.
Când..., valuri, bat furtună,...
Nor, albind albastrul zării,
Lira mea, încet străbate,
Chiar de ești luceafăr mării,
Nu-i bine, în singurătate.
Valuri, oricât sunt de valuri,
Nu-s decât, furtuni pe gânduri,
Chiar când, leneșe bat maluri,
Legături au, în...
Amintiri răzlețe, leagă gânduri,
De stăruință, bolii fără leac,
De răzvrătirea, unuia sărac,
De vechi iubiri, uitate în iatac,
De norul, care, nu se vrea opac,
Amintiri, nu mor des scrise-n rânduri!
Doruri, patimi, gânduri, vise,
Visuri crude, dulci narcise,
Valuri, munți, deluri, coline,
Vise vii, ucise vise,
Toate trag, nădejdi de bine,
Din iubiri, ce zac ruine.
Trec, în barca tinereții,
Arta lumii-n zor poeții,
Iar cu...
Abia cuget, cugetarea,
Când, cuprins de vâlvătaie,
Furtunos, cum urlă marea,
Urlu, strigăt de bătaie.
Cine știe, să-mi descrie,
Ochii stinselor abise,
Versul ars, de poezie,
Setea dorului, de vise?
Cine știe, să mângâie,...
Din vâlceaua unor vise,
Gândurile, dau lăstare,
Dăscălind, vechi paraclise,
Strălucesc icoane-n soare.
Din vâlceaua unor vise,
Adevăruri..., rebronzate,
Primenesc, mereu deschise,
Doruri vii, de libertate.
Din vâlceaua unor...
Eu..., nu-s decât un suflet,
Rătăcitor, prin stele,
O strajă, ce nu preget,
Din cale, vremii mele.
Eu..., nu-s decât un suflet,
O stingere-n văpaie,
Ce nu s-ar vrea, nici urlet,
Nici strigăt de bătaie.
Eu..., nu-s decât un...
Cine arde doruri vieții,
Și le-nvăluie-n sublim,
Leagă zorii dimineții,
Nopților când ne iubim!
Cine gânduri leagă vieții,
Din visări visând hoinar,
Prinde-n arca tinereții,
Visul lumii planetar!
Cine știe dintr-o mie,...
Din zări prelinge primăvara,
Subtile mantii aurii,
Și dintre brazi sună vioara,
Visării noastre poezii!
O lume crudă se desprinde,
Din coapse de necunoscut,
Cum fața viselor întinde,
Dorinți spre cel ce i-a plăcut!
Oricând...
Am început iară o filă,
Râvnită-n gânduri lapidare,
Tiranică și fără milă,
O vreau sunând numai vioare!
Deaceea-mi curg lumini de tonuri,
Cascadă înspumându-mi fluviu,
Căci nu mă sting vechimi de tronuri,
Ci scapăr a etern Vezuviu!
Dumbrăvi de gânduri arcuiesc,
Altare-n vaste curcubee,
Fugerător întrezăresc,
Olimp suind din vechi bordeie!
Profet sfioaselor iubiri,
Săgetător precoci din zmee,
Eu leg eternelor simțiri,
Altar uman din curcubee!
Vremea troienește drumuri,
Oglindite-n gânduri clare,
Cum se pierd adesea râuri,
Ce străbat până la mare!
Tulburate visuri seacă,
Cetățui de ani lumină,
Când cu umbra lor săracă,
Mai îmbracă vreo ruină!
Nici iubirea nu mai...
