Tu, gândire omenească,
Ești, grădina mea cu flori,
Vreau altoiuri noi, să-ți crească,
Din seninuri, fără nori.
Printre miile de ronduri,
Sclipitoare, ard, și stele,
Lumineze drum, în gânduri,
Cea mai pură, dintre ele!
Zorii,
discreții cavaleri ai dimineții,
mă trezesc,
cu chipul lăut,
în baia de lumini,
încropită de soare,
dincolo, de fruntariile nopții!
Aerul,
purificat, prin sita pădurilor,
sărută florile din balcon,
trece pervazul...
O..., farmec dulce, chipuri dragi,
Firave flori, ca florile de fragi,
De ce râvniți, să fiți păduri,
Ca să vă stingeți, uscături?
De ce plecați, raze de soare,
Mereu, pe căi, neștiutoare,
Ca să iscați, din toate cele,
Noi meteori,...
Astmatic..., șuieră pe straturi,
Cu-nvolburări, ce nasc fiori,
Un vânt, viclean, pornit în salturi,
Să sfâșie..., firave flori!
Cu vaiet surd, din vrejuri goale,
Plâng trandafirii..., pe alei,
Că soarele, s-a tras din cale,
Și...
E toamnă tristă și în parc,
Ca ochii omului sărac,
Tremurătoare ramuri plâng,
Și-n coaja umedă se strâng.
Pe strat de frunze ruginiu,
Aleargă dorul vieții, viu,
Plouat, cu raze de amor,
El vede vremea..., fără nor.
E toamnă,...
Gerul, pișcă floarea gheții,
Cu luciri diamantine,
Cavalerii dimineții,
Vin timizi, din țări străine.
Ochi orbit, de cucuvaie,
Soarele, târziu s-arată,
La fereastra din odaie,
Plâng și flori și dor de fată.
Bolta nopții, ciuruită,
Pe la margini, cu sticliri,
Mișcă luna, îndrăgită,
Cheamă dor, către iubiri.
Raza ei, cu aur leagă,
Flori tăcute, de mărgean,
Când, cu grație pribeagă,
Farmec, picură-n ocean.
Timpul, joacă tragedie,
Cerul, plânge cu toți norii,
Toamnă, zor de cununie,
Unde-s anii mei, feciorii?
Vechi podgorii, dorm în crame,
Florile, pe câmp, ucise,
Toamnă, curcubeu de poame,
Unde-s cântece și vise?
Nu mai...
Dorm trubadurii vechi, în stradă,
Ca florile-n ghivece sparte,
Arareori, câte-o baladă,
Mai stăruie-n cântări deșarte.
Atunci, o pură fantezie,
Mă poartă-n burguri medievale,
Doar aura de poezie,
Uitând, istorii criminale.
Ca omul bun și darnic,
E tot pământul țării,
Podoaba lui, frumoasă,
Mereu, e-n devenire.
El, suie din mândrie,
Carpații-n largul zării,
Și zarea, o coboară,
Pân' la limanul mării.
Și tremură de ciudă,
Când, nu-i dăm,...
Revăd, altare părăsite,
Cum caută, fumuri de tămâie,
Figuri, de veacuri obosite,
Cum triste, încă mai mângâie.
Icoane, supte de credința,
Atâtor buze tremurate,
Mai tulbură și-acum ființa,
Cu pătimiri, îndurerate.
Revăd,...
Unde-i vremea, lumii care,
Flori purta, în raza ei,
Unde, buruieni amare,
Erau smulse, cu temei.
Azi, maestru-n barbă hâtru,
Simțitor, la buruian,
Radios, taie cu-n schiptru,
Anemone..., de Luchian.
Un vânt nebun, a scuturat,
Podoabe de frunzare,
Doar brazi-n verde saturat,
Sfidează lumi, în zare.
Așa, mereu, de mii de ori,
De când venim încoace,
Renasc în pomi, aceleași flori,
Neliniște și Pace.
Cine știe taina lumii,
Doritoare de abise,
Tremurând în carnea humii,
Flori de dor și flori de vise?
Cine știe cum se-mbie,
Perla-n firul suferinții,
Colo-n apa străvezie,
Ori în scoica slab-a minții?
Cine pătimaș de-abise,...
Curbatul drum urcă la deal,
Spre liniștea eternă,
Ca apa clară într-un val,
Ca vântul în lucernă!
Pe margini plopii parcă plâng,
O jale abisală,
Și mii de păsărele-n crâng,
Scot triluri cu sfială!
Un dor de mine s-a desprins,...
Adormit subtil de gânduri,
Văd o lume neștiută,
Pe când sufletul afară,
Pe o bancă de aseară,
Cu alt suflet care-l știe,
Logodindu-se în taină,
Sorb imensități tăcerii!
Miezul nopții cerne stele,
Peste creștete bălaie,
Până-n...
Florile de crizanteme,
Înrudite între ele,
Par un vis de anatemă,
Strălucind iubirii mele!
Mândre dintr-o țară mare,
Toate-n aur poleite,
Cresc în casă la oricare,
Flori de vis întinerite!
Florile de crizanteme,
Curcubee...
Mă tem, să număr ziua asta,
Să nu mă mistuie, năpasta,
În care, parcă am căzut,
Din nu știu ce..., necunoscut.
În care, parcă am trăit,
O lume, ca un bun răit,
În care, parcă am murit,
'N amurgu-i roșu, aurit,
Din care, iar am...
Frumusețea lumii..., trece,
Strecurând destine-n pară,
Pân' din clipa morții, rece,
Dă-n lăstari de primăvară!
Toate par, în nemișcare!
Toate stau parcă-n visare!
Nimeni..., nu se mai implică!
Nimeni..., nu se mai explică!
Și...
Cu vise tulburate, cu plete de ninsori,
Trec..., anii mei albaștri, din cântece și flori,
Cum trec..., în straie vechi, par niște muribunzi,
Ce le-ndrăgești durerea, când vrei să le-o ascunzi!
Din urmă, le cad zdrențe, ce șerpuiesc în...
