Ce trist, să stai, s-aștepți să mori,
Cum moare-o gâză, după ploaie,
Când ai fost fulger, printre nori,
Și ploaie, vremii ce ogoaie!
Să te strecori grăbit și lent,
Să joci un teatru, cu oricine,
Să fii mereu..., un repetent,
Când...
Eu, vin din plaiul strămoșesc,
Păstor în stripa devenirii,
Să cânt, eternul românesc,
Din țara doinei și-a iubirii!
Și nu mă dau cum ne e firea,
Pân' n-oi suna din universuri,
Să ne cunoască omenirea,
Dreptatea vremii și în versuri!
Tinerețea-i zbor și vis,
Din noianul devenirii,
Căci ea lasă în abis,
Ce-i supus, îmbătrânirii!
Cine-ar fi putut să strângă,
Haosul, după creații?
Cine-n cântece să plângă,
Morții, din atâtea nații?
Decât ea, naiva floare,...
Decembrie, subtil a prins,
Să-nvăluie durerii,
Dar, sub troiene, dinadins,
Dospește..., primăverii!
Când oamenii, subtil sunt ninși,
Cu-nvăluiri..., deșarte,
Nădejdea, le rămâne-n sfincși,
Dar sfincșii lor..., în moarte!
Ochii dimineții,
îmbracă,
privirea soarelui,
și sărută cu ea,
oamenii,
mările,
munții,
și toate,
frunțile!
Ochii amiezei,
îmbracă,
privirea trudei,
pe care o culcă,
în paturi proaspete,
și verzi,
din care Anteii...
Moarte tot adună,
Lut, în văgăună!
Cine schimbă fața,
E doar pururi viața,
Oamenii sunt mulți,
Mulți, să-i tot asculți,
Dar, exist-o lume,
Rea din fire-anume,
Hâdă, ce nu curmă,
A durerii urmă!
Aruncați războaie,
Cum zvârliți...
Îndrăgeai, atât de mult,
Dragostea de oameni,
Astăzi, când te mai ascult,
Cu..., Satana semeni!
Ce frumos, cântai, demult,
Dulce farmec, vieții,
Astăzi, când te mai ascult,
Simt..., tristețea feții!
Îndrăgeai, atât de mult,...
Toamna, trece-n straie mândre,
Ruguri, pline de lumină,
Și cum flutură din tundre,
Pare-o galeșă regină!
Și cum curge-n vin de vie,
Și cum râde-n ochii țării,
Pare-o sfântă poezie,
Scrisă-n ziua sărbătorii!
Oameni buni, sătui...
La poala unui munte falnic,
Acuma veacuri scrise-n urme,
Un Domn Român, în straie jalnic,
Opri, cu oaste și cu turme!
Să ridicăm aici cetatea,
Popor iubit, lovit de soartă,
Să-nchidem tainic libertatea,
Cu-ntineriri de străji la...
Ador sublimul tău pământ,
A cărui iarbă verde sunt,
Nepieritoare țară!
Ador a apelor tumult,
Cum vin în valuri printre stânci,
În vuiet către mare!
Ador a codrilor cântări,
Când cornul sună depărtării,
Și-ndeamnă la iubire!...
Mă doare gândul meu robust,
Când vine unul parazit,
Când trebuie ca din arbust,
Să-l schimb în codru înverzit!
De s-ar lăsa, n-ar fi un bai,
Suportă bietul trista clipă,
Dar ca să vezi! Cu cât îi dai,
Din truda ta, face risipă!...
Când treci prin sate cu mașina,
Și mai zăresc case cu stuf,
Simt cum se tulbură lumina,
Și timpul prinde-n nări năduf!
Și mă cuprinde o tristețe,
Că mai apar în drumul meu,
Cupole-n ochiuri plângărețe,
Rămase de la Dumnezeu!...
Când mori, e-o trecere finală,
Din primăvara ta banală,
Când crești risipă-n nicăieri,
Când dai ce-i bun, fără să ceri!
Apoi te amăgești c-o vară,
S-aduci făină în cămară,
S-o ai în toamna solitară,
Când regretând, să plângi vioară,...
Eu poate încă am să-ncerc,
Să-nvârt rotița lumii,
Să mai adaug, încă un cerc,
În pomu-nalt al vremii!
Eu am să-ncerc, căci nu disper,
La prima mea plecare,
Căci astăzi sui înspre eter,
Dar mâine, vin din soare!
Tot omul e un...
Iarna sură stă posacă,
Pe întinderi, cât cuprinzi,
Apele prind ca să-și facă,
Bolți boltite cu oglinzi.
Noaptea-n ele clar răsfață,
Ciob de cer cu licurici,
Gerul pișcă-n dimineață,
Ca tăria unui bici.
Aburind, ocean de...
Mii de cânturi,
Străbat pământuri,
Dând avânturi,
Mii de cânturi.
Mii de mame,
Cu năframe,
Culeg poame,
Mii de mame.
Mii de oameni,
Îi asameni,
Dând în fameni,
Mii de oameni.
Glasuri cânturi,
Pe pământuri,
Dați avânturi,
Glasuri cânturi.
Blânde mame,
Dospiți poame,
În năframe,
Blânde mame.
Oameni, oameni,
Dați în fameni,
Culegi oameni,
Dacă-i sameni.
Cresc din faguri,
Roșii steaguri,...
Îmi place s-aud cum șuieră vântul,
Când gerul e tare și iarna e grea,
Îmi place s-aud cum șuieră vântul,
Când stau la căldură cu dragostea mea.
Îmi place să văd talazuri strivite,
Furtună să fie și cu marinar,
Îmi place să văd...
De unii oameni, trebuie să te ferești mai rău ca de lupi.
Mai rău ca de lupi, trebuie să te ferești de oameni.
Omul nu poate trăi fără libertate!
Pentru libertate s-a jertfit, și și-a vărsat sângele, de-a lungul vremurilor.
Toți acei care au căutat să răpească libertatea, poporului,
de-a lungul veacurilor, au fost înfierați de istorie,
Ca cei mai...
