Frescă !
Caiet Nr. 7 - Poezii 1971
Frumoasă ești, domniță,
Ce mândră-n tonuri vii!
Mi-ai fi în veci dorință,
De-ai fi, cu ochii vii!
Eu plâng, vibrând simțirea,
Acelor mâini ce-au tras,
Nestinsa lor culoare,
Ce-n suflet, mi-au rămas!
Frumoasă ești, domniță,
Ce mândră-n tonuri vii!
Mi-ai fi în veci dorință,
De-ai fi, cu ochii vii!
Eu plâng, vibrând simțirea,
Acelor mâini ce-au tras,
Nestinsa lor culoare,
Ce-n suflet, mi-au rămas!
Am iubit, o servitoare,
Cu priviri nevinovate,
Dulce și ispititoare,
Mă-nrobi, cu dulci păcate.
Am iubit, chiar o matușă,
Mie fiind, dar șugubăț,
Astăzi biata, are gușă,
Și se reazămă în băț!
Am iubit, femei ușoare,
Nori...
Pe cioburi mari, de lună,
Din sud, aștept să vii,
Iubire ce răzbună,
Altare străvezii!
Pe fulgi din mări de nea,
Din nord, aștept să vii,
Iubire ce stârnea,
Duioase reverii!
Pe zorii clari, din est,
Din vest, aștept să vii,...
Tăceri, ascund de spini,
Miraculoase verbe,
Ce vor domni-n grădini,
Imense și superbe!
Tăceri, ascund de vise,
Neștiutoare căi,
Ce vor rodi narcise,
Când soare, dă-n odăi!
Tăceri, ascund în valuri,
Corabia iubirii,...
Mii de stele, radioase,
Moarte-n pulberi călătoare,
Se aprind, mai norocoase,
Strălucirii solitare!
Mii de adevăruri, clare,
Moarte-n pulberea minciunii,
Se aprind, biruitoare,
Innoind, cu jar, tăciunii!
Acolo-n inima pădurii,
Am strâns culori, pentru altare,
Și toată gloria armurii,
Și versuri, doinii din frunzare.
Acolo, ne-a surâs norocul,
Și visul, zărilor albastre,
Acolo, a-ncolțit sorocul,
Miracol, izbândirii noastre....
Porumbeii-n piața lumii,
Leagă streașine de soare,
Căci roind deasupra humii,
Ei sunt soli, între popoare!
Pacea, li-i altar, în care,
Ei închin' speranța, morții,
Iar în vis, de răzbunare,
Cresc iubiri, în lunca sorții!...
Când se stinge un mileniu,
Ca un ins, din soarta lumii,
Visul lui, s-alege geniu,
Trupu-i searbăd, roză humii!
Anii lumină, ce-i creștem încă,
Să-i cinstim, cum se cuvine,
Soli, ai păcii-n trai și muncă,
Nimb de glorii-n strai de...
Simt anii duși, cum îngustează,
Drumul, bătut în cărare,
Albaștri ochi, cum înserează,
Și-un cânt, ce sună..., a statuie!
Copiii lumii-nalță zmeie,
Bătrânii, cânt de epopee,
Părinții-n zbateri, Odisee,
Iar tineri, cruzi, iubiri de Zee!
Te-am iubit, încă de mică,
Când, cu gulerul scrobit,
Tu-mi păreai, o rândunică,
Eu, un șoim, dar m-ai robit!
Anii, cruzi, fără de milă,
M-au suit, în vârf de munte,
Azi, tu, ești, numai idilă,
Eu, șoiman, în peni cărunte!...
La mulți ani! cu jucării,
Dragi copii și oameni mari,
La mulți ani! cu veșnicii,
Muncitori și cărturari!
Orice cap, rotit pe umeri,
Partă-n miezu-i, galaxii!
Nu-ncerca pe om, să-l numeri,
Findcă numeri..., veșnicii!
La mulți...
Artiștii, poartă suferinți,
Pe chipul lor, de ceară,
Dureri, rămase, din părinți,
Din lume și din țară!
Dar, poartă și un zâmbet, rar,
Ce scapără-n idee,
Un cântec viu și temerar,
Ce-aprinde-o epopee!
Părinți, necugetați părinți,
Grijiți-vă de ploduri,
Or să vă vîndă, pe arginți,
Aceste dulci odoruri!
Prea bat orașe făr de rost,
Prea nu știu rostu-n muncă,
Le-ar trebui, regim de post,
Că prea din bine, aruncă!
O, sigur am...
Poate..., mor, acum, ucise,
Flori, ce-ar fi putut să fie,
Dulci poeme, cu narcise,
Sonuri noi, de simfonie!
Poate..., mor, acum, ucise,
Din dureri, o bună parte,
La ce bun, când pasc din vise,
Turma, armelor de moarte!...
Planeta mea, tu, pari albastră,
Spun cei ce vin, din depărtări,
Dar, eu te văd, de la fereastră,
Cu negru, poleită-n zări!
Și nu știu cum, îmi pare mie,
Tu, te-ntuneci, tot mereu,
Cum se-ngroapă o statuie,
În praful gros, de...
Mi-e dor, de mine, cel de ieri,
Naiv năier, în marea vieții,
Când, împleteam iubirea-n seri,
Cu harul sfânt, ce-l au, poeții!
Mi-e dor, De cel, care-am să fiu,
Să scap, de cel, ce sunt acum,
S-alung din mine, cel pustiu,
Să cresc,...
Nu plâng, în stihuri, oseminte,
Uitării, care s-au ales,
Ci viața-n valuri, de cuvinte,
Adâncu-i tainic, înțeles!
În stihuri, mi-e nădejdea, toată,
Că n-oi rămâne, fără nume,
Că, se va pomeni..., odată...,
C-am suferit, doinind, o...
Din stripa dorului stăbun,
Sub bolți, cu ziduri groase,
Pe unde datini se-ncunun,
Admir, iconostase!
Iar sfinți-n zale purpurii,
Din ochi, când mă măsoară,
Adânc mă plec, și întârzii.
Sunt, ctitorii de țară!
Ei, au un har, al...
Era, în teatre, un tipic:
„ Bătrâni să joci, de tinerel ”!
Acum, s-a mai schimabt, un pic,
Acuma, nu-i mai joci, defel!