Boierii hulpavi !
Caiet Nr. 7 - Poezii 1971
Boierii hulpavi, au murit,
Dar, boieria, ne-a rămas,
Cu chipul blând și aurit,
Balaur crud, cu tril în glas!
Boierii hulpavi, au murit,
Dar, boieria, ne-a rămas,
Cu chipul blând și aurit,
Balaur crud, cu tril în glas!
În cupa strălucirii noastre,
Filtrează lumea, înnoiri,
Și cu zefir, din ape-albastre,
Adie ale nopții, dulci iubiri!
Tumultul țării-n mine curmă,
O floare, tânără-n visări,
Dar, mă înalță iar, din urmă,
Columnă, vieții din cântări!
De ce-ngropați de vii, părinții,
Cu ochi vicleni și dușmănoși?
De ce, de dragul suferinței,
Vă arătați..., neomenoși?
De ce, când trec în labirinte,
Regretele, vă par..., eterne?
De ce, simțiți, în oseminte,
Durerea lor, cum vi se...
Liniștea, coboară-n ape,
Seara zilei, către noapte,
Codrii viselor, aproape,
Cern iubiri duioase-n șoapte!
De ce..., ne amăgim, cu cât ne înmulțim,
Ființa noastră bună, cu zeci de surogate?
De ce..., gțndiri, tratăm, cu un sever regim,
Să suferim de frică, iubind, din lașitate?
De ne mai amăgim, cu temple din iubiri,
Un haos, ne pândește,...
Iubirea mea..., mai speri sedusă,
Cântarea ultimei visări,
Când, prăfuită, ca o turmă,
Te vei scălda, în depărtări!
Iubirea mea..., tu, mori din clipa,
Visată-n unică sclipire,
Căci porți în tine, toată crima,
Durerii noastre, din...
Se face zi, când sprinteni, zorii,
Descătușați, din vechi amurg,
Trag iară, carul aurorii,
Prin vadul orelor..., ce curg!
Se face zi, din cea eternă,
Căci noaptea, nu-i decât o gară,
În care ziua, dor de pernă,
Adoarme-n vise,...
Un cântec straniu, mă-nfioară,
Și simt în suflet, un copil,
Cum vine tainic și-mi strecoară,
Dererea patimii, tiptil!
El, mă robește-n fiece seară,
Iubirii, dorului hoinar,
Și ca un vânt încins, de vară,
Adie-n visul meu,...
Sedusă stă iubire-n poartă,
De nu se-ndură să mai plece!
Vecini, în treacăt o arată,
Dar ei, nu-i pasă cine trece!
Sub pomi, albiți de primăvară,
Pare, cuprinsă de nămeți!
Dar, de-o privești, cum se-nfioară,
Oricine-ai fi, de ea...
Natură, pururea țărână,
Amorfă, rece, solitară,
Din tine vin, spre tină mână,
A lumii ierni, spre primăvară!
Tu, ai ivit cândva, minunea,
Când totul era, frământare,
Când s-antrupat, în om, genunea,
Și tot ce-a fost și e, sub...
În sinea vremii mele-nscriu,
Lângă cei mulți, un cântec viu,
Lângă semeți, sporind-ui zorul,
Armonios, slujind poporul!
Lângă imensități de viață,
Care, iubiri de om, ne-nvață,
Lângă iubiri, din largul firii,
Înnoitoare-n salt,...
Purtăm, umanizați, o fiară,
Pe care-o etalăm, subtili,
Uitând, că sinea-i, solitară,
Mocnește-n spuza ei, trotili!
Și ne mirăm, când din suplețe,
În mediul pur și ambiant,
Aceleași patimi, hrăpărețe,
Le iscă, parcă, din neant!
De-ar fi, în veci, o noapte-adâncă,
O curgere, numai dezastre,
O nestatornicie, încă,
Neânblânzită-n mii de astre!
Și tot ar fi, un pâlc de viață,
Rătăcitor, prin galaxie,
O iarnă-n veci, care dezgheață,
Din neguri, lumea, pururi...
Salonul meu, de la spital,
E ca o insulă, pe mare,
La care, ostenitu-mi val,
Slăbit, mai cată, întremare!
Sub bolta sorții care vin,
E-o lume-n grai seducătoare,
Din care durerosul chin,
Visează, treaz, regrete-n zare!
O...,...
La umbra sufletului meu,
Cresc flori de tei și crizanteme,
Ce sorb, c-un tainic curcubeu,
Fântâni, iubirii, mai devreme!
La umbra sufletului meu,
Cresc flori, cu sân de poezie,
Pe care le-ndrăgesc, mereu,
Cu patimi dulci, de omenie!
Întrezărindu-mi Paradise,
Deschid, în lume, drum de foc,
Uitând noianul unor vise,
Pierite-n mări, de nenoroc!
Vioi, urmez alaiul sorții,
Sorbind, spumosul ei delir,
Nemaigândind, la visul morții,
Sub triste cruci, de cimitir!
O cronică, chiar de-i rimată,
Ea trebuie întâi, să fie,
O chintesență, nemimată,
Și unică, de poezie!
Când cronica de azi, respinge,
Savantă, zeci de poezii,
Mă-ntreb, cumva, dacă nu ninge,
În loc de fulgi, cu nerozii!
O...
E unul în mine..., ce cată să zboare,
Iar altul..., se trage adânc, în abis.
Din zbaterea durerii, eu leg o înălțare,
Iubirii de oameni, c-un fulger deschis!
Mi-i dor, de tine Crai bătrân,
Ce scrii istoria-n copite,
De spaima visului păgân,
Ce moare-n creșteri, nedospite!
Din faima ta, eu, reânvăț,
Armuri, în braț scăpărătoare,
Și cugetarea, mi-o răsfăț,
Mutându-mi vremea, mai la soare!
Și visul stă, în gând, haihui,
Metehne să-l cuprindă,
Ca să reverse, orișicui,
Reflexe, ca-n oglindă!
Și, cumpănește zel, cu țel,
Daraua vremii noastre,
Și dintr-un fel, iscă-n alt fel,
Din neguri, zări albastre!
Și vis, din...