Ipocriții!
Caiet Nr. 6 - Poezii 1971
Tristeți le curg, ca la artiști,
Prin ochi vicleni, pe nas, pe buze,
Sunt cei mai mari, evangheliști,
Toți ipocriții, când cer scuze!
Tristeți le curg, ca la artiști,
Prin ochi vicleni, pe nas, pe buze,
Sunt cei mai mari, evangheliști,
Toți ipocriții, când cer scuze!
Din câte sunt eu, lupt să fiu,
Doar adevărul vieții viu!
Să sorb amaruri din minciuni,
În veci iubiri să leg cununi,
Să trec un om necunoscut,
Dar omenie-n ce-am făcut,
Să par un talisman sâlhui,
Dar, la-ndemâna orișicui!
Neștiute râuri curg,
înlăcrimate,
în fluvii,
de durere,
ca să miște,
valurile unei,
mări furtunoase!
Uraganele,
așteaptă,
furtunile,
ca șerpii,
prada,
mult,
dorită,
și
ademenită!
Sufletul omenesc,
sărmanul,...
Multe praguri, mă despart de tine,
Munți și văi și ape ideale,
Multe nopți, trăite-n veri senine,
Dus-au tinerețea-n altă cale!
Vom mai trece praguri, rânduri, rânduri,
Ca să fim mereu, tot înainte,
Pân-om sta iubito-n strâmte...
Suflete azi nu mai curg,
Pulberi noi, în vechi clepsidre,
Ce se zbat din arc de stele,
Să imprime vremii-n ornic,
Suflul ei, cel electronic!
De când mă duc, pe la spital,
Să-mi caut, vechea suferință,
Admir..., naivul ideal,
Că vindecarea-i cu putință!
Cum stau, cu trupuri vlăguite,
Într-o dogoare de Vezuviu,
Mulți sorb, cu buze pârguite,
Credinței lor, că beau din...
Propun un toast, din dor de bine,
Și nu-n cuvinte vagi, formale,
Ci-n conștiință, la oricine,
E bine-ntâi, să crești sfială!
Apoi, cu timpul pe-ndelete,
Roind ca pomii prin inele,
S-admire, doar băieți și fete,
Să urci iubirea,...
Cel mai aproape de Natură,
E tot cel gârbovit de boală,
Duioasă, dacă-l mai îndură,
E semn, că-l ține-n mare fală!
Cel care, însă, o sfidează,
Când, sănătos, nu se îndură,
De chipu-i, și-o desfigurează,
E mai departe..., de...
Din raza toamnei, tot mai mică,
Amurguri, s-au prelins în cețuri,
Un vânt turbat, care te pișcă,
Împarte burniți, și înghețuri!
Căci stavili, cine să-i mai ție,
Când lanuri, codrii și podgorii,
Zac strânse-n tristă letargie?...
De când epigoni la toate,
Florile ne cresc îndoliate,
Or fi unii trandafiri,
Nu zic nu, da-s prea subțiri,
Ca să crească-n ritm de carte,
Raza lumii făr' de moarte!
Totul e să fii..., prima-ntrupare!
Să te tragi legendă, unor neamuri,
S-aprinzi în suflete-ndurare,
Și în iubirea lumii, să miști ramuri!
Totul e să fii..., prima idilă!
Să îți iubești, aproapele de tine,
Să te apleci, cu dragoste...
De ce voiți să fiu un rând,
Când vreau să fiu, roiuri de gând,
De ce vă par orgolios,
Când devenirii, sunt pios?
De ce umbririi, de greșesc,
Și-n dor de mâine-n zor vâslesc,
Pe marea viselor profunde,
Mă ponegriți murdar, oriunde?...
Din neguri îngropate,
Bordeie triste-n humă,
Au înălțat cetăți,
Condite în culori!
Acum, dorm în ruine,
Celebrele palate!
Tirani, iubind regine,
Mai țin în oase pline,
Cununi de rău ori bine,
Ce par eternității,
Doar vise...
Triste, făr de lume, triste făr de soare,
Amintiri duioase, îndrăgesc altare!
Și-n tăcerea dulce, sfântă și sihastră,
Zboară cugetarea..., pasăre albastră!
A lumii-n veci,
durere,
n-o mistui,
cu vreo,
formă,
dar,
forma ei,
în veci,
se mistuie,
durerii!
Cobor, supus, ca toată lumea,
Din piscul vieți-n josul scării,
Din urmă, mă gonește vremea,
Din soare, nourii uitării!
Și cum cobor, firava scară,
În veșnicii, ce m-au uitat,
Eu simt, ca-n reverii de seară,
Că mor visând,...
Un dor precoce, îmi dezmiardă,
O dragoste târzie de viață!
Destinul șui, vrea să mă piardă!
Dar eu, l-amân și-i râd în față:
De tânăr dacă nu m-ai dus,
E semn că-s tare-n costoroabe,
Că nu mi-e dat să fiu supus,
Nici surghiunit...
De mic, alerg în preajma ta,
Să-ți pipăi taina nemuririi,
Dar, anii mor în dumneata,
Cum mor de dor, vise iubirii!
Astfel, vicleană, mă tot dai,
Din lumea mea, în veci, pierzării,
De câte ori, mai prind un Mai,
Mă treci, umbrit de...
Cu vise, deschizi poarta,
Iubirilor deșarte,
Cu vise, scârțâi arta,
Durerii, pân' la moarte!
Căci vise, sunt străjerii,
Copilăriei tale,
Și vise sunt durerii,
Iubiri duioase-n cale!
Din vise ce transpiră,
Adesea..., făurim,...
Ne plâng tristeți..., în glastre,
Iubiri..., care-au trecut,
Visările..., albastre,
Zdrobite azi..., pe scut!
Dar, trec..., tot visătoare,
Speranțele, cântând,
Oricât ne mint de tare,
Oricât ne plâng..., în gând.