Tristă paiață!
Caiet - Constantin Obadă - 1970
Păreri subtile-n haină nouă,
Golesc conturi de viață,
Cum soarele pe-un câmp de rouă,
Din morți slăviți tristă paiață.
Cum tremură-n tării,
De vise deochete,
Din lungi călătorii,
De sori cum au pereche,
Sublim am vrut să scriu.
Dar vai ce lume veche,
Și Doamne câți o știu,
De când e viața minte,
Mereu spumos s-a scris,
În...
Păreri subtile-n haină nouă,
Golesc conturi de viață,
Cum soarele pe-un câmp de rouă,
Din morți slăviți tristă paiață.
Adesea zicem repetând:
O..., Primăvară! Vină!
Când jocul vieții-n noi mustind,
E dornic de lumină.
Iar Primăvara, ascultând,
Chemării vremii noastre,
Apare-n clipe surâzând,
Uimind cu zări albastre.
Adesea zicem repetând,...
Sperînd, vieții dăi acum,
Prisos de farmec pe-acest drum,
Căci în noianuri de acumi,
Stă taina ta și-a-ntregii lumi.
Oriundea-i fi pe-al vieții drum,
Sperând, trăiește-te acum,
Să nu lași valuri de acumi,
Naiv, dorindu-ți alte lumi.
Noi ne-am iubit când eram tineri,
Când eram soli în drum iubirii,
Privindu-ne ca niște neferi,
Furam în zbor extaze firii.
Căci eu sfios eram mai mare,
Pe când tu, farmec de copilă,
Dureri am strâns cât sunt în stare,
Părinții...
Din cerul plin din care pică,
Luceferii pereni în noi,
O rază de noroc ridică,
O lume veche-n timpuri noi.
Din cerul vieții care leagă,
Speranțe sorților acum,
O rază nouă acum voinică,
Să urc la cer al vieții drum.
Din cerul despicat de stele,
Luceferi picură senin,
Și leagă nopților inele,
De șirul nopților ce vin.
Din traiul despicat cu trude,
Isteții revorbesc senin,
Când leagă cu inele rude,
De șirul celor care vin.
De-aceia viața e...
Amintiri duioase fete,
Plâng sărmanul meu trecut,
Dar ca legendarul Noe,
Ele-mi împletesc un scut.
Tot stropind floarea dreptății,
Uneori slujind grșesc,
Dar din valurile vieții,
Prima cupă cântăresc!
Din cerul care pică,
Disimulat în noi,
Din raze ce ridică,
Luceferii șuvoi,
De stele și comete,
Ce tremură-n tării,
De mine deochete,
Din lungi călătorii,
De sori ce au pereche,
Sublim am vrut să scriu.
Dar vai ce lume veche,...
Din cer senin din care pică,
Luceferii pereni în noi,
O rază uneori voinică,
Ridică lumii vremuri noi.
Din alte ceruri cade bruma,
Luceferilor pe pământ,
Să învioreze huma,
Norocul vieții cu un cânt.
Din alte ceruri mai...
Ascuns miracol, te tot caut,
Prin nebuloase de păreri,
Te chem cu sunete de flaut,
Din lumea ta de nicăieri.
Dar tu din ceruri fără nori,
Nu te arăți decât târziu,
Când viața lumii stă s-apună,
Mereu în scânduri de sicriu!
Nu...
Sărmanul om căzu în drum,
Cu inima beteagă,
Decesul survenea acum,
După o viață-ntreagă.
Dar poate că ar fi răzbit,
Și poate încă mai trăia,
Concluzia din urmă,
Dar toți în jurui i s-au pus,
Un cerc care sugrumă.
Plânge-n mine amintirea,
Clipelor care s-au dus,
Împletindu-se cu firea,
Celor care urcă-n sus,
Tot voind dreptate țării,
Îndeobște mai greșesc,
Dar la fel ca valul mării,
Mă retrag să mă-ntregesc.
Amintiri îmi plâng de voie,...
Mă strâng în haina mea striată,
De vremuri care m-au surit,
Cu o mișcare-ntârziată,
Și plâng de parc-aș fi murit.
Mă uit acum în vis,
Și uite văd cum vin băieții,
În dealul liniștii să-mi stingă,
Un cânt uitat de-a lungul vieții.
E greu în pușcărie să stai și să aștepți,
Sorocul libertății, spre care-ncet te-ndrepți,
Oricum ți-i pedepsirea în bezna cea adâncă,
De ai putere-n tine și sănătate încă,
Răzbești nenorocirea cu ferea îndârjită,
Sporindu-ți vieții...
Eu știu prea bine c-am să mor,
Și martor mi-i norocul,
Că viul lumii-i trecător,
Sublim e numai jocul.
Din el ades ce readmir,
E sloboda uitare,
Noianul vieții elixir,
E-o boare-n nemișcare.
O biată iarbă dac-aș fi,
M-or...
Mă joc cu limba ca un melc,
Ce trece singur lin grădina,
Dar, până s-o rimez cu tâlc,
Zorind, îi primesc lumina.
Sperând, trăiește-te acum,
Oriundea-i fi pe-al vieții drum,
Căci în noianul de acumi,
Stă taina ta și-a-ntregii lumi....
Când mori e-o trecere finală,
Pe care-o-ncepi din primăveri,
Când caști risipă-n nicăieri,
Apoi te amăgești c-o vară,
S-aduci făină în cămară,
S-o ai în toamna solitară,
Când regretând să plângi vioară.
Că prea devreme-a iernii...
La capete de vise moarte,
Un vis sfios se înfiripă,
Speranțele-i ne par deșarte,
Când vrea să zboare c-o aripă.
Gândirea lor n-o știe nimeni,
Tăria tânără-i tenace,
El scapără din niște cremeni,
O lume care încă tace.
Să...
Orașul tânăr e-o pădure,
Sublim în ramură de dor,
Iscat din curcubee pure,
Din vise-n șoim suprem.
Sub arca lui lunecătoare,
Dorinți în curgerea vieții,
Își coc iubirile la soare,
În tot eterul frumuseții.