Tu, ești, comoara mea de preț,
Iubire sfântă și duioasă,
Căci tu, faci gândul mai isteț,
Și viața..., mai frumoasă!
Sfios, în stihuri, te slăvesc,
Iubire-n veci..., curată,
Căci eu, cu tine-ntineresc,
Și uit..., moartea deșartă!
Pe străzi, am înțeles mai bine,
Mașini cum trec în zorul lor,
Că duc, în lumea care vine,
Un vast pustiu, nimicitor!
Și simt natura cum robește,
Gândirea veacului isteț,
Cum din lumină se umbrește,
Să-nceap-al evilor îngheț!...
Un luceafăr, un luceafăr înzestrat cu mii de raze
În viaţa-mi de-ntuneric a făcut ca să se vază.
Eu privind acea lumină ca din visuri mă deştept
Şi cu braţele-amândouă cătră dânsa mă îndrept.
Ca o zână din poveste ea e naltă şi uşoară,
E...
Grabnic, cheamă lung, sirena,
Crește zarva dimineții,
Zorii, duc luminii, trena,
Ca și munca, traiul vieții.
Larg prin porțile deschise,
Oamenii, duc zorul, râvna,
Stăpâniți de gânduri, vise,
Ei în treacăt își dau mâna.
Zeii...
Grabnic, cheamă lung, sirena,
Crește, zarva dimineții,
Zorii, duc luminii, trena,
Ca și munca, traiul vieții.
Larg, prin porțile deschise,
Oamenii duc zorul, râvna,
Stăpâniți de gânduri, vise,
Ei, în treacăt, își dau mâna....
Sună, suflet de lumină,
Orga ta, de cântece și dor,
Sună, cât mai sună plină,
Lira ta, rapsod nemuritor.
Cântă, vremile cu soare,
Apele, în ritm de simfonii,
Omului, fii înălțare,
Gând isteț, și zbor, spre galaxii.
Fantezia, toarce vise,
Lungi, din caierul gândirii,
O-mpletire..., de abise,
Joacă-n preajma presimțirii.
Timpul, picură olimpic,
Nerv isteț, în spuma glumii,
Când, cu sârg, din soare epic,
Pun fuștei, la scara lumii.
Nu-i năzuință mai de preț,
Ca versul, tânăr și isteț,
Șfichiuitor, duios, stelar,
Etern, frumos, gonind amar.
El, gâde-i, care toarnă darnic,
Otravă, insului fățarnic,
Viteaz, izbind în nerozie,
Cu paloș greu, de poezie....
Sfânta pilă, protectoare,
Ne zâmbește, ca un soare,
Deși nu-i decât, femeie,
Unii, o proclamă: Zee!
Geaba vii cu manuscrise,
Legănate-n nopți și vise,
Geaba tremuri, în credință,
Genială iscusință.
Dacă Zâna..., nu se-ndură,...
Pământul, pare supărat,
De-atâta îndrăzneală,
Că omul, singur și-a durat,
O cale..., siderală.
Și ca să-l tulbure glumeț,
Deprinderea-i isteață,
C-o pulbere de Voroneț,
Îl mângâie..., pe față.
La poala unui munte falnic,
Acuma veacuri strânse-n urmă,
Un Domn român în straie falnic,
Opri cu oaste și cu turmă!
Să ridicăm aici cetatea,
Popor iubit lovit de soartă,
Să-nchidem trainic libertatea,
Cu-ntineriri de străji la...
De unde..., prins-a rădăcini,
Durerea mea de viață?
De ce..., îmi par acum, străini,
Copii, toți, la față?
De ce..., isteț, nu mai pricep,
Tulburătoarea fire?
De ce..., când verile încep,
Nu tremur, de iubire?
De ce..., în...
Supremă Zee,
învăluie și dăruie,
gândului isteț,
har poetic,
aidoma,
straielor,
vremii,
sale!
Scapără amnare,
ca să ivesc,
din doruri
cu cântul meu!
Omenia lumii,
sublimă tarlă,
pe care s-o pot rodi,
chiar dacă,...
Unde-mi stai ascunsă libertate!
Când din forul tău, venii pe lume?
Setea ta ce-i încă-n legi plecate,
Dând dureri iubirii, mi-au dat nume.
Și-am venit suind nevoii veacuri,
Ca să-ți cânt mai slobod decât alții,
Noaptea, scânteind din...
Fantezia toarce vise,
Lungi din caierul gândirii,
O-mpletire de abise,
Joacă-n preajma presimțirii.
Timpul, picură olimpic,
Nerv isteț în spuma glumii,
Când, cu sârg din soare epic,
Pun fuștei la scara lumii.
De unde prins-a rădăcini,
Durerea mea de viață?
De ce îmi par acum străini,
Copiii toți la față?
De ce isteț nu mai pricep,
Tulburătoarea fire,
De ce când verile încep,
Sunt goale de iubire?
De ce în dorul meu pribeag,
Las...
Când am pornit în câmp asalturi,
Să ștergem milenare haturi,
Noi am cântat în bătălie,
Un imn străbun de vitejie.
Când am forat isteți adâncuri,
Să scoatem tăinuite păcuri,
Noi am cântat încă o odă,
În ritm strălucitor de sondă....
Prin păienjeniș de drumuri,
Caut drumul meu din ochi,
Pricăjit, muiat în fumuri,
Pere-un cântec de deochi.
Deochiații stau la mese,
De isteți aruncă gluma,
Ce mai vine cu „dulcese”,
Care nu mai prind acuma.
Clasicismul e o...
Iată, închid ochii,
și pe ecranul unui vis pierdut,
văd fermecata copilărie.
Ce înalt e bunicul! Cât Ceahlăul.
Și cum udă florile, și cum stă aplecat,
pare un Polifem, când mulge oile.
Iar bunica, duioasă, pare Sfânta Ana,
care,...
Planeta noastră-i mamă bună,
Pe toți, la sânu-i ne adună,
Dar noi, cu coifuri de aramă,
O tot jignim, nu ținem seamă.
Dar ea sărmana, iubitoare,
Ca toate mamele sub soare,
Se lasă-mpunsă prin picioare,
Mai uită cum ne trecem vremea....
