Sărbătorile de iarnă

Ignatul porcilor sau Înătoare:

Ignat este, se pare, o divinitate solară care a preluat numele și data de celebrare a Sfântului Ignatie Teoforul (20 decembrie) din calendarul ortodox, sinonim cu Ignatul Porcilor.

În vechiul Egipt, deși porcul era considerat un animal dezgustător, oamenii îl jertfeau și îl mâncau, ritual în cinstea zeului Osiris, într-o anume zi din an.

Obiceiurile populare din ziua de Ignat atestă caracterul precreştin al acestei sărbători. Pe întregul teritoriu românesc în această zi se tăiau porcii de Crăciun.

În zona Moldovei şi Bucovinei s-a acreditat ideea că Ignat ar avea un corespondent feminin – Înătoaia sau Înătoarea.

Cuvântul ajun e un derivat regresiv al verbului a ajuna – a posti.

După observaţia lui B.P. Hasdeu, preseara Naşterii Domnului a fost personificată de popor sub numele mitologic de Moş Ajun, întâlnit frecvent în colinde: Bună ziua lui Ajun/Da-i mai bun –a lui Crăciun.

Perioada cuprinsă între seara Ajunului de Crăciun şi Bobotează, în calendarul poporului se asocia cu perioada renovării timpului şi refacerii forţelor cosmice. Ca orice cumpănă a timpului, această perioadă era propice practicilor magice de tot felul, ghicitului viitorului, prezicerilor meteorologice şi matrimoniale.

Datini și obiceiuri:
– se ajunează de noroc; se face calendarul de ceapă şi alte practici de aflare a vremii anului următor
– se începe orice lucru pentru a avea spor la el peste an
– nu se dă din casă, se mătură invers şi nu se scoate gunoiul ca să nu se ducă norocul.
– se hrănesc păsările prin ciur, să se ouă mult; se ameninţă pomii neroditori.
– se dă vitelor fân ţinut sub masă cu bucatele din fiecare fel de mâncare să nu li se ia mana.
– se mănâncă peste, ca apărare de friguri; nu se bea rachiu că-i al dracului.
– pregătirea colacilor de Crăciun
- există obiceiul de a merge cu colindul, și în general copii cântă colinde prevestind nașterea Domnului

Naşterea Domnului (Crăciunul)

Crăciunul este polul în jurul căruia gravitează o multitudine de colinde, urări şi tradiţii specifice, care trimit spre vremuri demult apuse, dar ce se regăsesc, surprinzător, în contemporaneitate. În folclorul românesc Colindatul de Crăciun este cel mai important ciclu sărbătoresc popular tradiţional, cel mai bogat şi colorat prilej de manifestări folclorice.

Cuvântul Crăciun se întâlneşte la români, precum şi la o seamă de popoare slave sau romanice din jurul nostru. Se presupune că etimologia ar avea fie origine latină (Creatio – naştere, calatio – convocare, quartum jejiunium – al patrulea post), fie slavă (karacun – sărbătoarea solstiţiului de iarnă; moarte năpraznică sau spirit al morţii) sau albaneză (kercum – buturugă).

Tot mai mulţi adepţi îşi însuşesc teoria caracterului autohton, traco-dacic, al acestei sărbători a solstiţiului de iarnă, în care rolul principal îl juca cultul buturugii sacre, aprinsă ritualic pentru a stimula Soarele slăbit de puteri în anotimpul rece.

Obiceiuri:
– focul nu trebuie sa se stingă, se pune “buşteanul de Crăciun”a cărui cenuşă pusă în grădină aduce belşug
– finii merg cu daruri la naşi.
– se merge cu Turca, se colindă cu Steaua, Vicleimul, Irozii
– firmiturile colacului de Crăciun se dau păsărilor şi vitelor să fie ferite de rău.
– se ascunde furca de tors, până la Bobotează

Sfântul Ştefan-Cel Încununat, sărbătorit în fiecare an pe 27 decembrie, în a treia zi de Crăciun, a fost primul care a vestit şi mărturisit credinţa în Hristos. Pentru credinţa lui a fost ucis cu pietre.

Conform Noului Testament, Ştefan se trăgea din Ierusalim şi avea origini iudaice. De asemenea, Sfântul Ştefan este recunoscut că fiind primul martir creştin care a fost condamnat de către autorităţile iudaice.

Obiceiuri:
- pentru sporul casei şi pentru sănătatea rudelor suferinde, trebuie să-l cinstim pe Sfântul Mucenic Ştefan prin fapte bune, iar reconcilierile sunt binevenite în această zi;
- tot pentru sporul casei şi sănătatea, se dăruieste icoana Sfântului Ştefan sau o candelă nouă, aprinsă
- este bine să evităm deplasările în zone montane şi în locuri izolate, care ne pun viaţa în primejdie;
- este bine să ne împăcăm cu persoanele cu care suntem certaţi

Sf. 20000 Mucenici arşi în Nicomidia (Îngropatul Crăciunului)

Deşi lipsesc unele elemente din scenariul morţii şi învierii zeului solar, Crăciun, s-a păstrat în unele sate acest obicei.

Cortegiul funerar era însoţit de lăutari care interpretau melodia versului de la prohodul românesc, pe un text adaptat momentului:

Măi, Crăciune, măi, bătrâne/Astăzi te-ngropăm pe tine./Haideţi toţi, cu mic cu mare,/Să ducem Crăciunu-n vale,/Şi să-l băgăm în produc,/Pe el să punem butuc./O, Crăciune, o, bătrâne,/Du-te de la noi cu bine;/Meri pe apa Sâmbetei,/Şi-napoi nu mai veni,/C-a veni altu Crăciun,/Şi-a fi ca tine mai bun.

Ovidania Praznicului Naşterii Domnului (Ajunul Sf. Vasile, Îngropatul Anului Vechi)

Revelionul nu este altceva decât un ceremonial funerar al antichităţii geto – dace ocazionat de moartea şi renaşterea simbolică a primului zeu al omenirii, Anul.

Datini, credinţe şi obiceiuri:
– dacă este senin, anul va fi secetos;
- dacă este înnourat, anul va fi ploios;
- dacă este luna plină, va fi an mănos;
– se joacă Vergelul şi alte practici de aflare a ursitului;
– se ascunde furca să nu fie muşcaţi de şarpe;
– seara se lasă porţile descuiate, iar lumina şi focul aprinse;
– copii merg cu pluguşorul

Prin infinite obiceiuri şi credinţe oamenii culturalizează fenomenele naturale care se desfăşoară independent de dorinţa şi voinţa lor: sacrificiul ritual al porcului, prepararea alimentelor rituale din grâu şi carne de porc, credinţa că se deschid mormintele şi se întorc spiritele morţilor printre cei vii, Periniţa, strigătul peste sat, stingerea luminilor înfăţişând întunericul şi haosul, aprinderea luminilor care simbolizează naşterea divinităţii, alungarea spiritelor malefice prin zgomote şi încuratul cailor, Sorcova, Chiraleisa, încercarea norocului, aflarea ursitei, întocmirea calendarului, împăcarea pricinilor şi săvârşirea actelor de toleranţă şi îngăduinţă, începerea simbolică a lucrului şi altele.

Sf. Vasile cel Mare, Tăierea împrejur cea după trup a Domnului (Sân-Vasii, Anul Nou, Crăciunul Mic)

Datinile din această zi sunt legate îndeosebi de renovarea anului, predominând riturile de purificare, de exorcizare şi practicile divinatorii. Se crede că în această zi se deschid cerurile şi animalele vorbesc.

Principalele datini din seara lui Sânvasile atestă cu destulă claritate că această sărbătoare s-a constituit mai ales prin transferarea obiceiurilor agrare de primăvară, existente atunci când Anul Nou se serba de 1 martie.

– se umbla cu Vasilca (căpăţână de porc, împodobită cu panglici şi mărgele), cu Pluguşorul, Sorcova sau Semănatul.

– calendarul de ceapă (după normele practicii ritualice tradiţionale se credea că după cum foile de ceapă erau umede sau uscate, în urma presărării lor cu sare şi verificate după un anumit număr de zile, luna respectivă avea să fie secetoasă sau ploioasă).

Tradiții populare:

- dacă este bură pe pomi, vor fi fructe multe;
- dacă este ger, va fi an bun; dacă plouă , va fi an ploios;
– se posteşte pentru noroc.
– obiceiuri: preotul merge cu Iordanul prin sat; este omenit în fiecare casa, i se dă şi un fuior de cânepă
– fetele fură busuioc de la preot (să-şi viseze ursitul);
– fetele îşi pun salbele în prag, sa treacă popa, ca sa se mărite curând;
– spicele şi boabele pe care a şezut popa, date animalelor şi păsărilor, le feresc de rele şi le aduc spor
– se deschid cerurile şi se împlinesc dorinţele

Botezul Domnului (Boboteaza)

Sărbătoare creştină a botezului Domnului, se mai numeşte teofanie sau epifanie (Arătarea Domnului). În tradiţia populară, acestei sărbători creştine i s-au încorporat elemente ale unor rituri ancestrale de fertilitate, de purificare, de cinstire a sacralităţii apei şi a focului.

Ziua Bobotezei încheie ciclul celor 12 zile ale sărbătorilor de iarnă.

Credinţe şi obiceiuri:
– se ţine slujba la apă curgătoare;
- se sfinţesc apele (dracii fug din apă şi sunt mâncaţi de lupi), preotul aruncă crucea în apă, iar cine o scoate este cinstit cu bani;
– oamenii se scaldă, să fie sănătoşi;
– se înconjoară casa afumând-o cu o petică aprinsă ca să fie apărată de şerpi;
– două săptămâni nu se spală cămăşi pentru ca sunt apele sfinţite;
– Iordănitul, Încuratul cailor, Ardeasca (pentru a avea spor în gospodărie);
– mamele botează mormintele pruncilor morţi nebotezaţi, ca să-i mântuiască;
– dacă este promoroacă, ger, crivăţ, va fi an cu belşug şi sănătate;
- dacă plouă e iarnă lungă;
- se schimbă vremea: dacă e frig, se moaie; dacă e cald vine ger.
- fetele numără parii de la gard, ghicesc în oglindă, pun fire de busuioc sub pernă ca să viseze ursitul.

Soborul Sf. Proroc Ioan Botezătorul şi Înaintemergătorul Domnului (Sântion)

Sărbătoarea din ziua de 7 decembrie păstrează amintirea manifestărilor precreştine, specifice cultului zeului Dionisos din mitologia greacă. De aceea această zi include motive specifice tuturor zilelor de renovare ale anului, inclusiv ospeţele şi manifestările orgiastice.

În unele localităţi, femeile serbează Ziua Babei. Elementul esenţial al acestei sărbători îl constituie desfăşurarea unor gesturi ritualice prin care femeile aduc prinos de recunoştinţă bătrânei (babei) care le-a ajutat să aducă pe lume copii. Semnificaţia darurilor pe care femeile le dau babei cât şi a petrecerii trimite la sensurile profunde ale riturilor de trecere, care se reflectă în obiceiurile legate de viaţa omului.