Am tot strâns din necuprins,
Setea lacrimi-n prelins,
Tremurând dorințe mii,
Peste-a mărilor stihii,
De-am atins ce-i omenesc,
Sinei mele mulțumesc!
De-am pierdut anii dintâi,
Cu sparența mă mângâi,
Că în seri ploioase, reci,...
Scări de dor lacrimi de vis,
Urc și cad în lume!
Ce ni-i dat ce ne e scris,
Toate vin anume!
Deci în voie să lăsăm,
Traiul pân-la moarte,
Cu iubire să-ntremăm,
Visele deșarte!
Din vlăstare să-mpletim,
Dragostea mai pură,...
De unde devine de-auzi depărtarea,
Adâncă în inimă cum sună chemarea?
Fiorii femeii feresc fardul feții,
De lacrimi prelinse să râdă drumeții!
O soartă severă separă simțirea,
De diavol de Domnul de dor devenirea,
De aceia durerea...
Privesc splendori în vechi castele,
Din lumi ce par nemărginite,
Și rătăcesc și eu prin ele,
Ca vise-n tainice ispite!
Acolo-n vaste, dulci mistere,
Reface firea firul vremii,
Când voluptăți dosind unghere,
Erau sortite anatemii!...
Iubirea lumii, către moarte,
Seduce-n cale mii de vise,
Melancolii, ce curg, deșarte,
Din lacrimi, roi, spre zări deschise!
Destinul, mi-a strigat la poartă:
„ Nu sta în casă, om nevolnic,
ci ieși în lume și deșartă,
Destoinicii...
Duminica, nu-i sărbătoarea lenii,
Ci visul muncii-n sete de adaos,
Credința lui, spoită de milenii,
C-o dulce încântare, de repaos!
Duminica, e-o trecere pe punte,
Oricât am bea, cinstind, fără repaos,
Căci nunți, ce trec în leagăne...
Ploaie tinerei iubiri,
Spală noaptea de nevroze,
Iară ziua, di priviri,
Cu sărut bătut în roze!
Noaptea cad nedumeririi,
Inocenți, ochii de fată,
Cum lumina primăverii,
Cade-n Tei, transfigurată!
O rugam cu lacrimi pure,
Să...
Ce este poezia? E doar, un vis etern,
Serafică-ntrupare, din care se desprind,
Imperii de lumină, altare care cern,
Din valurile lumii, a vremilor colind!
Ce este poezia? E doar un cânt pribeag,
Sublimă armonie, ce leagă-n univers,...
O ploaie rece,
de noapte,
spală suflete,
uitate afară,
din,
lumină!
Prin păsări,
fulgerate,
prin țipătul lor,
spală păcate,
născute cu vremea!
Mii de stropi,
obosiți de drum lung,
bat geamuri și
bat porți,
cu...
E-n noaptea stelelor seduse,
De ochii mari, lăsați durerii,
Sclipiri de vis ce-s readuse,
S-aprindă-n dor, altar plăcerii!
O..., sfinte rugăciuni, de strană,
Și voi, poetice cântări,
În veci nu trece vre-o rană,
Când anii duși bat...
Era frumoasă, spic de grâu,
Unduitoare și senină,
Izvor de viață, dulce râu,
Un zbor frenetic de albină.
Era mireasmă grea de tei,
Etern zglobie primăvară,
Când m-am aprins de dorul ei,
Ca să mă sting seară de seară.
Era un...
De când dacii și romanii zămislit-au astă lume,
Un popor ce cu credință, poartă bravele lor nume,
De când primul domn pe țară și-a înscăunat domnia,
De atunci, pe-a noastre plaiuri, noi am cunoscut robia.
Încât de privești în urmă, inima...
Soare dulce-a vieții mele,
Scaldă lumea de nevroze,
Când zarea-i muiată-n stele,
Luna, trece-n umbre roze.
Noaptea, cad nedumeririi,
Inocenții ochi de fată,
Ca lumina primăverii,
Când în inim-o săgeată.
O rugam cu lacrimi...
Ce este poezia? E doar un vis etern.
Serafică-ntrupare, din care se desprind,
Imperii de lumină, altare care cern,
Din valurile lumii, a vremilor colind.
Ce este poezia? E doar un cânt pribeag,
Sublimul armoniei, ce leagă-n univers,...
Mă simt un geniu fără rost,
Deși mi-i ordinea divină,
Din haosul care am fost,
Rămâne-o unică lumină.
Când m-or lansa duioși gropari,
În urma sfintelor prefaceri,
De mult o seamă de măgari,
Vor stoarce lacrimi adunării.
Deși par clipă fără rost,
Mi-i geniul ordine divină,
Prin haos trist samsar anost,
Petrec o unică lumină.
La voi gândesc sărmani gropari,
Cum simplu mă veți da uitării,
Pe când o seamă de măgari,
Vor stoarce lacrimi adunării.
Deși mi-i traiul fără rost,
Mi-i geniul ordine divină,
Din haosul care am fost,
Rămâne unica lumină.
Când m-or lansa duioși gropari,
În urna marilor prefaceri,
De mult o seamă de măgari,
Vor plânge lacrima mustrării.
O dulce bunicuță, mi-a spus că în iubiri,
Mor visele urâte, și vorbele-s subțiri,
Că-n basme oglindesc, tot ce dorește viața,
O purpură de vis i-mbujorase fața.
Și-am plâns de bucurie, cum plânge o mireasă,
Când dusă spre iubiri, mai des...
Deși mi-i traiul fără rost,
Mi-i geniul ordine divină,
Din haosul care am fost,
Rămâne unica lumină.
La voi gândesc duioși gropari,
Cum simplu mă veți da uitării,
Pe când o seamă de măgari,
Vor plânge lacrima mustrării.
Sub pajiștea arată, ofteaz-un cimitir,
În care dorm strămoșii, eternul elixir.
În roua de pe brazde sunt lacrimi care-au curs,
Degajă arătura pe vechiul cimitir,
O ceață fumurie, cu iz de paraclis,
Ușoară, se destramă ca unda unui vis....
