Sub pajiștea arată, ofteaz-un cimitir,
În care dorm strămoșii, eternul elixir.
În roua de pe brazde sunt lacrimi care-au curs,
Degajă arătura pe vechiul cimitir,
O ceață fumurie, cu iz de paraclis,
Ușoară, se destramă ca unda unui vis....
Când mă jucam cu bunicii,
aveam nu știu cum credință,
că bunicul seamănă cu Ceahlăul,
iar bunica cu Sfânta Ana,
ogoind din horn arșița verii.
În ochii lor blânzi,
îmi oglindeam nevinovăția,
iar din lacrimile lor sorbeam,
uneori...
Noi ne-am iubit când eram tineri,
Când eram soli în drum iubirii,
Privindu-ne ca niște neferi,
Furam în zbor extaze firii.
Căci eu sfios eram mai mare,
Pe când tu, farmec de copilă,
Dureri am strâns cât sunt în stare,
Părinții...
Când mă jucam cu bunicii,
credeam că bunicul e Ceahlăul,
iar bunica Sfânta Ana, care ogoaie,
din piscul hornului, vatra pământului.
În ochii lor blânzi, mi-am scăldat copilăria,
iar din lacrima lor, mi-a încolțit în suflet iubirea....
Când mi-aduc aminte de trecuta-mi vreme,
Suferința lumii-n floarea crimei geme,
Iar durerea vieții purtând stema firii,
Readuce-n patimi, tainițe iubirii.
Ce splendori uitate, ar putea să-nchege,
O misterioasă, a naturii lege,...
Noi ne-am iubit cândva-ntr-o vreme,
Când eram tineri soli iubirii,
Când ne primeam, câte probleme,
Eșite din căminul firii.
Căci eu eram ceva mai mare,
Iar tu o mândră copiliță,
O mare am strâns de durere,
Părinții când te-au dus...
Îmbracă-te în doliu, frumoasă Bucovină,
Cu cipru verde-ncinge- antică fruntea ta;
Acuma din pleiada-ţi auroasă şi senină
Se stinse un luceafăr; se stinse o lumină,
Se stinse-o dalbă stea!
Metalica vibrândă a clopotelor jale
Vuieşte în...
Oştirile-i alungă în spaimă îngheţată,
Cu sufletu-n ruină, un rege-asirian,
Cum stâncelor aruncă durerea-i înspumată
Gemândul uragan.
De ce nu sunt un rege să sfarm cu-a mea durere,
De ce nu sunt Satana, de ce nu-s Dumnezeu,
Să fac să...
Turnurile mişcă-n doliu a lor inimi de aramă
Şi un înger cu-aripi negre, cu diademă de spini,
Cu cântarea-i plângătoare lumea mişcă, lumea cheamă,
Precum mişcă vântu-n cântec faţa mării de senin:
Şi cu ochiul plin de lacrimi naţiunea cea...
Când tuna prin nouri pe lume veghează,
Când fiece undă se-mbracă c-o rază,
Când cântă ai somnului ginii nătângi,
Tu tremuri şi plângi.
Când tuna aruncă o pală lumină
Prin merii în floare-nşiraţi în grădină,
La trunchiul unuia pe tine...
Tu, cu cruzime m-ai respins, când am voit, copilă,
Să devastez frumseţea ta cea dulce, făr' de milă
Şi totuşi corpul tău e plin de-o coaptă tinereţă,
Tu, al amorului duios demonică prăsilă!
Nu am plecat purtând în piept durerea-mi toată...
GAZEL
Toamna frunzele-mi colindă,
Sun-un grier sub o grindă,
Vântul jalnic bate-n geamuri
Cu o mână tremurândă,
Iară tu la gura sobei
Stai ca somnul să te prindă.
Ce tresari din vis deodată?
Tu auzi pășind în tindă -
E iubitul...
tu, mână,
de ce te întorci mereu spre ce a plecat?
tu, inimă, cântătoareo,
de ce te strângi în tine
cum un tei singur?
tu, ploaie,
pentru cine atâtea lacrimi,
ce doruri duci?
tu, poezie,
de ce curgi ca o apă de pârâu înalt
când se...
Departe sunt de tine şi singur lângă foc,
Petrec în minte viaţa-mi lipsită de noroc.
Optzeci de ani îmi pare în lume c-am trăit,
Că sunt bătrân ca iarna, că tu vei fi murit.
Aducerile-aminte pe suflet cad în picuri,
Redeşteptând în...
Ştefan-Vodă rătăcit
Intră-n codrul înfrunzit.
Codru-i zice: "Domn viteaz!
Ce-ţi curg lacrimi pe obraz? "
"Ah! îmi plâng ostaşii mei
Morţi, luptând ca nişte zmei!
Codrul zice: "Dragul meu,
Încetează plânsul tău,
Căci din brazii mei...
pretenţii absurde de atâtea ori am avut
radar perfect credeam că mi-e sufletul
pentru paşii tăi pentru respiraţia ta
pentru plânsul tău
în pielea celuilalt cu râvnă cu iubire
am putea în sfârşit mântuitor ajunge
dacă n-am descoperi...
Eminescu n-a existat.
A existat numai o tara frumoasa
La o margine de mare
Unde valurile fac noduri albe.
Ca o barba nepieptanata de crai.
Si niste ape ca niste copaci curgatori
În care luna îsi avea cuibar rotit.
Si, mai ales,...
Brâncușiană
E dalta lui Brâncuși o formă sacră
de viață și cu foame de neant
și nemurirea peste zbor consacră
coloana infinitului pedant
E dalta lui Brâncuși tăcerea sacră
când șlefuiește poarta-ntr-un sărut
cu lacrima de dor...
Precum o frunză mă desprind de zare
vitalitatea are cea mai scumpă hartă
lacrima curge nu știe să zboare
spre absolut doar îngerii o poartă
precum o frunză mă desprind de mine
aș vrea să nu mai simt când totul doare
mi-e dor de primăvară...
Nu înarmați copiii cu lacrimi nucleare
să ne lăsăm iradiați doar de gingășia lor
viitorul li se deschide-n suflet ca o floare
în acest secol cu plâns de copii ca decor
Dezamorsați noaptea de la reverul naturii
sau lumina va ajunge un porumbel...
