Dumbrăvile neostenite de veacuri sorb din soare,
Lumini încremenite în ramuri și-n frunzare,
Cântări de mult apuse, în haina suferinții,
Le resimțim spasmodic doar când ne mor părinții.
Cărări șerpuitoare, sunt urme de picioare,...
Ce-i pentru oameni veșnicia?
Nu-i decât joc cu poezia,
Nu-i decât gândul lor fantastic,
Spoit cu iz de vis romantic,
Căci între poli de lumânare,
Ne stingem unică visare.
Stau poemele nescrise,
Arcuite-n mii de vise,
Ce-așteptați copii minune?
Noi veniți, cu-nțelepciune,
Să mai sprinteniți o vreme,
Cu subtile, noi poeme,
Carul lumii care trece,
Carul lumii care vine!
Ce suntem noi din veșnicie?
Un joc sublim, o poezie,
O teamă lungă de-ntuneric,
Spoită cu un vis himeric,
Când între poli de lumânare,
Ne stingem, unică visare.
Se frânge faima lumii de gânduri fulgerate,
Și vise mor iubirii, împătimind curată,
Acum eu caut cuiburi de vis în galaxie,
Să împlinesc speranța cântărilor ce-mbie.
Eu amăgesc cu vise ce-ntineresc mereu,
Chiar dacă lumea piere,...
Te intuiesc spontan iubire,
Ca un Columb o lume nouă,
Și-n dorul tău de fericire,
Filtrez oceane să bei rouă.
Când valuri spumegă-n cohorte,
Să mă absoarbă în stihie,
Eu le strunesc să mă suporte,
Căci sper în tine poezie.
Ce-i pentru om o veșnicie?
Nu-i decât joc și amăgire.
Nu-i decât curgerea-i eternă,
Nu-i decât pură fantezie,
Stropită viu cu poezie.
Căci între poli de lumânare,
Ne stingem unică visare.
Cel mai greu în poezii,
E să prinzi tâlcul din urmă,
Visele din fantezii,
Să le dai ușor cu brumă.
Cugetul când este bun,
Cu secvență noitoare,
Bucuriile răzbun,
Zile-n doliul nopți-n soare.
Nu te pierde-n lung poem,
Nu ara...
Nu-i greu să scrii o poezie,
Când ai de toate la-ndemână,
Talent de muză-n fantezie,
Coniac subtil și voie bună.
Dar când privesc și cuget bine,
Secvența noastră-ncuietoare,
Eu las vulcanul meu din mine,
Să ardă-n noi ce-i...
Când plouă lung și monoton,
În toamne triste și târzii,
Din strălucitul meu balcon,
Roiesc un șir de poezii.
Se frânge cornul lunii sub gânduri fulgerate,
Ne mor visări iubirii, și-mpătimiri curate,
Acuma ești prin roiuri veșnicie,
Să reanimi speranța cântării ce-o să vie!
Când strălucim altare din farmecul credinții,
Noi știm că lumea piere...
Ca a nopţii poezie,
Cu-ntunerecul talar,
Când se-mbină, se-mlădie
C-un glas tainic, lin, amar.
Tu cântare întrupată!
De-al aplauzelor flor,
Apărând divinizată,
Răpişi sufletu-mi în dor.
Ca zefirii ce adie
Cânturi dulci ca un...
O, adevăr sublime - o, tinichea şi paie!
O, poezie mândră - o, buiguit nerod!
Istorie spirată - minciună şi bătaie,
Amor ceresc şi dulce - a mucoşilor plod.
O, om, oglind-a lumei cu capul şui şi sec,
Cu creierul ca ceata, cu coaste cie...
și această dimineață
cu chipul tău drag pierdut în vis
pentru a fi găsit aici
deasupra ceștii cu cafea
poate cu noapte, cu lapte
iarna hoinărind fără tihnă printre blocuri
și sunetul unui tren care a plecat la opt fix
spre viață cu...
tu, mână,
de ce te întorci mereu spre ce a plecat?
tu, inimă, cântătoareo,
de ce te strângi în tine
cum un tei singur?
tu, ploaie,
pentru cine atâtea lacrimi,
ce doruri duci?
tu, poezie,
de ce curgi ca o apă de pârâu înalt
când se...
a venit un nor de noapte
ramurile arborilor să cureţe toate
de a fost, de n-a fost să fie
a venit un când, un cânt
de mai vis, de mai cuvânt
cum un val de corzi albe
inima teilor şi inima aleilor
şi inima numerelor caselor
şi a ceasurilor...
Un om privea alt om cum un cer privește alt cer cum o stea altă stea cum o piatră altă piatră cum un lup alt lup cum un greiere alt greiere cum o clipă altă clipă cum eternul alt etern cum preagraba altă preagrabă cum o stradă spre zori altă...
cu ochii mari și zâmbet întrebător
mă știi tu, oare? mă știi tu, oare?
întrebător mereu și
plin de-o fericire
care se voia găsită
numai de mine, numai cu el
veșnică iubire
a rămas să-mi fie
ei au venit apoi în viața noastră
cu veșnică...
să privim un strop de soare
printr-o petală de floare
printr-un bob rotund de rouă
să privim luna cea nouă
și cum gâzele, o clipă
să ne lăsăm pe-o aripă
peste zare, peste mare
cum irișii de pe baltă
să privim bolta înaltă
vis cu vis, cu...
strigă vântul pe afară
cine a uitat visurile, cine
se țin de mânecile mele
ca niște mâți, ca niște țânci
nu răspunde nimeni
e totul iarnă și atâta alb ninge încă
pe masă, dincolo de fereastra luminată ca un vis
un pix și un ceas scriu...
