Parcă-i un balet cu mirese-cireşi-înfloriţi în adiere
de fotoni de-april, Iubito, parcă ninge inocent, foşnitor,
şi răsună corala din frunze maronii de la imperialii
platani seculari, peste acei pribegiţi pinguini aurii,
de margine de-azuriu...
Enigmatici şi cuminţi,
Terminându-şi rostul lor,
Lângă noi se sting şi mor,
Dragii noştri, dragi părinţi.
Chiamă-i Doamne înapoi
Că şi-aşa au dus-o prost,
Şi fă-i tineri cum au fost,
Fă-i mai tineri decât noi.
Pentru cei ce ne-au...
Ce cauţi unde bate luna
Pe-un alb izvor tremurător
Şi unde păsările-ntruna
Se-ntrec cu glas ciripitor?
N-auzi cum frunzele-n poiană
Şoptesc cu zgomotul de guri
Ce se sărută, se hârjoană
În umbr-adâncă de păduri?
În cea oglindă...
În pădurea de la Strungă
Sunt de cei cu puşca lungă
Care dau chiorâş la pungă!
Sunt de cei ce-mpuşcă-n lună,
Care noaptea-n frunze sună,
Feciori de lele nebună!
Fă-te-n laturi, măi creştine,
Dacă vrei să mergi cu bine,
Să rămâi...
Zorii,
discreții cavaleri ai dimineții,
mă trezesc,
cu chipul lăut,
în baia de lumini,
încropită de soare,
dincolo, de fruntariile nopții!
Aerul,
purificat, prin sita pădurilor,
sărută florile din balcon,
trece pervazul...
Zorii,
discreții cavaleri ai dimineții,
mă trezesc,
cu chipul lăut,
în baia de lumini,
încropită de soare,
dincolo, de fruntariile nopții!
Aerul,
purificat, prin sita pădurilor,
sărută florile din balcon,
trece pervazul...
Ce nuanțată e, țărâna,
Pe care, pașnic, o sfărâm,
Căldura ei, sărută mâna,
Cu huma unui alt tărâm.
Prin iarba, brazdelor întoarse,
Eu, văd strămoșii, după leat,
Cum trec tăria lor, din oase,
Prin mine-n grâul semănat.
Nu pleca iubire, stai,
Tu ești totul pentru mine!
Când în pragul meu răsai,
Basm de fată chipeș rai,
Eu leg soarta mea de tine!
Dacă stau tăcut, posac,
E că nu știu cum sărutul,
De pe buze să-l desfac,
Să-l spoiesc dorinței...
Aștept, în parc, neostenit,
Pe-aleea solitară,
Să vii, de unde ai venit,
Iubire..., tainică fecioară!
Să stăm, cuminți, dormind în flori,
Copii ai șoptirii rare,
Să dăm durerii, visători,
Fiori, de dulce încântare!
Și-acel...
Ploaie tinerei iubiri,
Spală noaptea de nevroze,
Iară ziua, di priviri,
Cu sărut bătut în roze!
Noaptea cad nedumeririi,
Inocenți, ochii de fată,
Cum lumina primăverii,
Cade-n Tei, transfigurată!
O rugam cu lacrimi pure,
Să...
Nu-i veni tu ziua-n crâng,
Subțirică fată?
De mijloc am să te strâng,
Și-ncă nu adată!
O să-ți pară rău de tot,
Știu povestea-ntreagă,
Dară eu, așa socot:
Un sărut de creangă!
Crângul sună-n frunze rar,
Cum e obiceiul,...
Ochii dimineții,
îmbracă,
privirea soarelui,
și sărută cu ea,
oamenii,
mările,
munții,
și toate,
frunțile!
Ochii amiezei,
îmbracă,
privirea trudei,
pe care o culcă,
în paturi proaspete,
și verzi,
din care Anteii...
Când eram copil de școală,
Mă visam cu Zmei și Zâne,
Și simțeam, cum triumfală,
Vremea, vie îmi rămâne!
Treaz, visam vioi pe stradă,
Lupte mari, din dor iubirii,
Și-ndrăgeam, ca-ntr-o baladă,
Lung, sărutul răsplătirii!
Unde-i...
Era în vară. Ce frumos,
E timpul verii Coreene,
Când dintr-un soare luminos,
În holde, pacea se așterne.
Spic lângă spic se legănau,
Sub schindul ca de ceară,
Și bucuriile-ncolțeau,
În inimi prima oară.
În anul ăsta-i rod...
Zorile m-au trezit,
Și m-au băut,
În baia de lumină,
Pe care soarele mi-o pregătise,
Dincolo de hotarul nopții.
Aerul rece,
A sărit pervazul ferestrei,
A sărutat florile-n treacăt,
Și tiptil,
Mi-a limpezit ceața ochilor....
Zorii, cavaleri ai dimineții,
M-au trezit discret,
Și mi-au băut chipul,
În baia de lumini,
Încropită de soare,
Dincolo de fruntariile nopții!
Aerul purificat prin sita pădurilor,
A sărutat florile din balcon,
A răcorit pervazul...
Tristețea sfintelor biserici,
O simți din fresce tămâiate,
Tristeți sărută catedrale,
Prin fresci cu fețe tămâiate.
Arămind amurgul iară,
Vremea sună solitară,
Dor de vis în prag de seară,
Eu vibrez iubirea-n pară.
Foșnitoarele poiene,
Cată ochii cu sprâncene,
O cohortă de lumină,
Mă sărută când se-nclină.
Tot altarul de jăratec,
Piere...
Iată, închid ochii,
și pe ecranul unui vis pierdut,
văd fermecata copilărie.
Ce înalt e bunicul! Cât Ceahlăul.
Și cum udă florile, și cum stă aplecat,
pare un Polifem, când mulge oile.
Iar bunica, duioasă, pare Sfânta Ana,
care,...
Când mă jucam cu bunicii,
credeam că bunicul e Ceahlăul,
iar bunica Sfânta Ana, care ogoaie,
din piscul hornului, vatra pământului.
În ochii lor blânzi, mi-am scăldat copilăria,
iar din lacrima lor, mi-a încolțit în suflet iubirea....
