Simt, cum crește scrinul meu,
Din sălbatica pădure,
Cum din visul de ateu,
Tot mi-apare o secure!
Simt, din umbră, cum ia forme,
Rezonanța-i demodată,
Cum a teilor arome,
Nu m-atrag, ca altădată!
Simțim cum seninul vieții,...
Din munți cu două fălci de gură-n veci grotescă,
Cu ceru-n neguri dese ce prinde să albească,
Cad steiuri în mișcare ca lava din vulcani,
S-albească noaptea codrii cu vise de țărani.
Și visele se leagă! Moldova se-nsenină,
Din vraja unei...
Astfel cum se-nclină crinul
Fără viaţă şi color,
Când un vierme-i roade sânul
Fraged şi desfătător;
Astfel, dulce Românie,
Tu începi a te fana,
Şi nimic n-aduce ţie
Viaţa şi mărirea ta!
Dragă, moartea locuieşte
Chiar în sânul tău...
Poete, stingerea eternă,
E o toamnă-n trecere,
Care dup-o iarnă cârnă,
E duioasă-ntoarcere.
Poate, stele sclipitoare,
Sunt un veșnic sloi stelar,
Răsfățate de un soare,
Ca un prag în roți de car.
Poate viața uimitoare,
E și...
Iarna sură stă posacă,
Pe întinderi, cât cuprinzi,
Apele prind ca să-și facă,
Bolți boltite cu oglinzi.
Noaptea-n ele clar răsfață,
Ciob de cer cu licurici,
Gerul pișcă-n dimineață,
Ca tăria unui bici.
Aburind, ocean de...
Când răsună o chemare,
În grai dulce și subtil,
Joacă-n unde sclipitoare,
Curgătorul vieții stil.
Când răsună o minciună,
Învoalată în mister,
Gânduri-fapte sar și-adună,
Limpezimi care nu pier.
Când șireata trândăvie,
În...
Cu o cosmică alură,
Înclin zeilor galactici,
O săgeată de lumină,
Cu un arc din polul arctic.
Multe inimi cântă grave,
Cu o rară măiestrie,
Eu, încerc, niscai octave,
Cu o pană sidefie.
Mulți mai sunt care prind fluturi,...
Lasă greul vieții tată,
Dă-l la naiba de ciocoi,
Pune mâna pe lopată,
Hai cu mine la război.
Să zdrobim întâi dușmanul,
Care bate la hotare,
Și ne-om răfui la anul,
Cu ciocoiul pe ogoare.
A fost odată. Am îndurat,
Și chin și umilință,
Și noaptea vieții de argat,
Cu aspră suferință.
A fost odată. În neguri,
Acum pe tot o cheamă,
E viața solului răpus,
Cum o dorea stăpână.
Noi biciul l-am simțit ades,
În...
Să vorbim de nebuloasă, de-nceputurile vechi?
De dureri care și astăzi ne mai sună în urechi?
Să vedem iarăși în față, șiruile-a mii de robi,
Cum deasupra lor mai cată, să-i sugrume, neam de corbi,
S-ascultăm din nou chemarea, unora,...
C-o moarte vieți-i sunt dator,
C-o moarte, fiecare,
Dar cât trăiesc pentru popor,
Să cânt, să lupt, cu-nflăcărare.
În viața asta, nu mi-i dat,
Să trec nepăsător,
Ci gândul meu înaripat,
Să fie șoim, în zbor înalt.
Scriitorul trebuie să fie un deschizător de drumuri noi,
El, trebuie să fie cu un pas înaintea vremii sale.
Scriitorii care învață de la viață, și scriu pentru ea, rămân nemuritori.
Cei care procedează altminteri, se pierd în negura vremurilor.
Hai s-o cântăm tovarăși, această zi de iarnă,
În care bucuria, ne-a încolțit în prag,
Această zi măreață, în care monarhia,
Strivită pe vecie, căzu sub roșu steag.
Stătea monarhul țeapăn, pe tron ca un păianjen,
Și-n plasa-i...
La-nceput a fost cuvântul!
A spus unul din poeți.
Eu, vă spun că începutul,
A fost chinu-acestei vieți.
Cum ar fi putut să fie,
Începutul un cuvânt,
Când o viață, încă vie,
Nu ieșise din pământ?
Cum să poată, o ființă,...
A fost odată, în trecut,
Și chin și suferință,
Și-am îndurat, cât am putut,
A vieții umilință.
În negură parcă s-a dus,
Trecutu-i omenesc,
Și viața robului supus,
Și biciul boieresc.
Noi, biciul l-am simțit ades,
În veacuri...
Din inimile tuturor,
Râuri de dragoste au curs,
De sus în jos, de jos în sus,
Unite într-un fluviu sonor,
Cu valuri de fapte, idei și viață,
Năvalnic s-azvârle,
În drum seacă grânele,
Schimbând în mai bene, a țării față.
Către,...
Fruntea-ți luminată m-a sudat pe mine,
Cu știința lumii, veacului marxist,
Roadele vieții, le-am cules cu tine,
Și de-aceia-s mândru, astăzi că exist.
Roșie ca jarul, flamura-ți fierbinte,
A topit în mine, energii solare,
Drumul...
Slăvită fii și-acuma eternă poezie,
Tu Zână îndrăgită de tineri și bătrâni,
Arome-nmiresmate, simțirea ne-o îmbie,
Să închinăm paharul, acestei săptămâni!
Octombrie brumar al nopților de toamnă,
Iar ziua rumenește ciorchini de sevă...
De unde prins-a rădăcini,
Durerea mea de viață?
De ce îmi par acum străini,
Copiii toți la față?
De ce isteț nu mai pricep,
Tulburătoarea fire,
De ce când verile încep,
Sunt goale de iubire?
De ce în dorul meu pribeag,
Las...
De mic, mă tot neliniștesc,
Și adevărul, mi-o-ntărește,
Că altă viață, nu mai crește,
Dar, nici nu se întrezărește.
Căci eu, în altele nu-ncap,
Chiar dacă ne trăiesc nepoții,
Ca valuri mari, pe-ntinse ape,
Ne prăpădim încet, cu...
