Nu plâng, în stihuri, oseminte,
Uitării, care s-au ales,
Ci viața-n valuri, de cuvinte,
Adâncu-i tainic, înțeles!
În stihuri, mi-e nădejdea, toată,
Că n-oi rămâne, fără nume,
Că, se va pomeni..., odată...,
C-am suferit, doinind, o...
Din urbea mea natală, acuma mă strecor,
Când viața, mi-e mai plină, cum n-a mai fost, vreodată,
Să caut, pe la țară, visării, alt decor,
Cu toate c-a mea urbe, frumoasă-i ca o fată!
De ce dar, deci, în urbe, am clipe de-ntristare?
E...
În cupa strălucirii noastre,
Filtrează lumea, înnoiri,
Și cu zefir, din ape-albastre,
Adie ale nopții, dulci iubiri!
Tumultul țării-n mine curmă,
O floare, tânără-n visări,
Dar, mă înalță iar, din urmă,
Columnă, vieții din cântări!
De unde..., prins-a rădăcini,
Durerea mea de viață?
De ce..., îmi par acum, străini,
Copii, toți, la față?
De ce..., isteț, nu mai pricep,
Tulburătoarea fire?
De ce..., când verile încep,
Nu tremur, de iubire?
De ce..., în...
În sinea vremii mele-nscriu,
Lângă cei mulți, un cântec viu,
Lângă semeți, sporind-ui zorul,
Armonios, slujind poporul!
Lângă imensități de viață,
Care, iubiri de om, ne-nvață,
Lângă iubiri, din largul firii,
Înnoitoare-n salt,...
De-ar fi, în veci, o noapte-adâncă,
O curgere, numai dezastre,
O nestatornicie, încă,
Neânblânzită-n mii de astre!
Și tot ar fi, un pâlc de viață,
Rătăcitor, prin galaxie,
O iarnă-n veci, care dezgheață,
Din neguri, lumea, pururi...
Duminica, nu-i sărbătoarea lenii,
Ci visul muncii-n sete de adaos,
Credința lui, spoită de milenii,
C-o dulce încântare, de repaos!
Duminica, e-o trecere pe punte,
Oricât am bea, cinstind, fără repaos,
Căci nunți, ce trec în leagăne...
Când țara ta, o tot străbați,
O bați, cu inima fierbinte,
Iubind-o, prinzi ai tot cânta,
Chiar dacă..., mergem înainte!
Copiii care urcă-n viață,
Adesea, plâng, fără să știe,
Tu ești, acel care-i învață,
Ce-i bun, ori rău, ce-i...
De maladii, scapi mai ușor,
Pe lângă casă-n pufușor,
Când ții regim după orar,
Și scazi surplusuri, la cântar,
Te simți iar, tânăr, cum ai fost,
Gustând al vieții dulce rost!
Dar, mult mai greu, când tu, Poete,
Te-ocupi cu simple,...
E iarnă iară pe la noi,
Iar spulberă omătul,
Iar mă încântă, zile moi,
Iar uit, că mor, cu-ncetul!
E-o vreme de mister albind,
Iar, dorul tinereții,
Mă cheamă iară, să colind,
Cărarea, fir al vieții!
E iarnă iară pe pământ,...
Iscusința minții noastre,
Strânge cioburi, de prin astre,
Strânge vise călătoare,
Vorbe dulci și sunătoare!
Și le pitrocim, cu firea,
Le citim duioși psaltirea,
Le tot umplem, cu iubirea,
Și le dăm în dar, vorbirea.
Și cu șir...
Reprivită-n lume, viața,
Pare-un cadru de genune,
Ce scânteie dimineața,
Până-ncet, din zări, apune!
Și cu cât scânteie-n lume,
Visul ei, parcă-i sedus,
Ca-n amoruri, când anume,
Te înveți a fi supus!
Fericirea, mi-e cuprinsă, oază tânără-n pustiu,
Sufletul izvor se lasă arșițelor absorbit,
Și cât curge-n unde clare, se-oglindește-ntrânsul viu,
Chipul lumii visătoare, vremii-n care a iubit!
Caravana, dacă trece, câinii vieții nu mai...
Ce trist, să stai, s-aștepți să mori,
Cum moare-o gâză, după ploaie,
Când ai fost fulger, printre nori,
Și ploaie, vremii ce ogoaie!
Să te strecori grăbit și lent,
Să joci un teatru, cu oricine,
Să fii mereu..., un repetent,
Când...
Din câte sunt eu, lupt să fiu,
Doar adevărul vieții viu!
Să sorb amaruri din minciuni,
În veci iubiri să leg cununi,
Să trec un om necunoscut,
Dar omenie-n ce-am făcut,
Să par un talisman sâlhui,
Dar, la-ndemâna orișicui!
La ce ți-e bună viața, când te sufoci mereu,
Când ploaia te doboară, când vântul te oprește,
Când nourii pe umeri, te-apasă tot mai greu,
De-ți cumpănesc destinul, la cât mai vremuiește?
Dar totuși chinuirea, e-o lege-adânc-a firii,...
Cobor, supus, ca toată lumea,
Din piscul vieți-n josul scării,
Din urmă, mă gonește vremea,
Din soare, nourii uitării!
Și cum cobor, firava scară,
În veșnicii, ce m-au uitat,
Eu simt, ca-n reverii de seară,
Că mor visând,...
Toți pomii vieții-ncinși de-o boală,
Ard lunca morții, în delir,
Dar, lasă muguri ce exală,
Tulburătorul elixir!
Privesc, cum roiuri de albine,
Dau viața, morții doar cu-n spin,
Echilibrând lumii destine,
Natura schimbă-a vremii...
Un dor precoce, îmi dezmiardă,
O dragoste târzie de viață!
Destinul șui, vrea să mă piardă!
Dar eu, l-amân și-i râd în față:
De tânăr dacă nu m-ai dus,
E semn că-s tare-n costoroabe,
Că nu mi-e dat să fiu supus,
Nici surghiunit...
Cu vise, deschizi poarta,
Iubirilor deșarte,
Cu vise, scârțâi arta,
Durerii, pân' la moarte!
Căci vise, sunt străjerii,
Copilăriei tale,
Și vise sunt durerii,
Iubiri duioase-n cale!
Din vise ce transpiră,
Adesea..., făurim,...
