Din dumbrava vieții mele,
A roit, un roi de stele,
Numai soarele și luna,
Strălucesc, ca-ntotdeauna.
Meteorii vremii mele,
Sar în cioburi de ulcele,
Cum sar doruri, din iubire,
Fără nerv, la despărțire.
Omenoșii greieri, ies,...
Copii!
Peste o săptămână,
Nu mai e mult și...,
Vine o Zână!
Unii, o știți,
Alții, o bănuiți,
Cei bătrâni, o plâng,
Cu gândul nătâng,
Vine cu vioara,
Să răsune țara,
Vine cu verdeață,
Să-nflorească viață,
Vine cu iubirea,...
Ce demon, curge prin artere,
De mă cutremur, când respir,
Durerile, filtrate-n ere,
De-al vieții dulce elixir?
Ce demon, steaua mea săracă,
O lunecă în depărtări,
De pare-o genială joacă,
Tot haosul de întâmplări?
Ce demon,...
Din dorul vieții au crescut,
Speranțele, copile,
Dar, dorul vieții a trecut,
Viclean profet, prin zile.
Iar când să zic: mi se cuvin,
Dup-așteptări deșarte...
Mărinimosul meu destin,
Mă ferici..., cu moarte.
De n-ar fi zbateri trecătoare,
La carul soartei omenești,
De n-ar fi setea, de visare,
Noi, n-am mai crede, în povești.
Nici n-am zbura, în vaste spații,
Pătrunse, de eternul, gol,
Ca să fixăm, prin constelații,
Repere..., viselor...
Geana nopții, semi-clară, iscă, creasta dimineții,
Pe câmp, somnul, încă joacă sub pleoape, vraja vieții,
Dar, conture de-ntuneric, mor, în clipe suitoare,
Și din codrii, de pe dealuri, urcă Făt-Frumosul Soare.
Pe un cal, bătut în raze,...
Ne știe, astăzi, lumea, dar mâine-o să ne-admire,
Cum anii grei, de fapte, i-am dus, chiar peste fire.
Popor, făr' de prihană, e prisacă, de iubire,
Cu cântece, la strană, și-n oameni roire.
Cu marea la picioare, și cu Carpații, frați,...
Stau, dor, în prag de vis,
Vibrând, iubirea-n pară,
Când arămește-n zori,
Pădurea..., solitară.
Poiene, foșnitoare,
Din umbre, beau lumini,
De te pătrund, cu farmec,
Ce face, să te-nchini.
Minune de icoane,
În roi, se tot...
Declinându-mi viața toată,
În întunericul, profund,
Eu caut, dragostea curată,
În conturul lui, m-ascund.
Cum atrag, sfioase stele,
Depărtări, din infinit,
Eu, atrag, una din ele,
Cu, o liră, de argint.
Cum, a nopților tărie,...
Ferestrele vieții, stau deschise,
Spre largul mărilor astrale,
Cum stau poiene, îndrăgind narcise,
Cu patimi dulci, de lumi florale.
A nopții palidă crăiasă,
Dezvăluindu-ne minciuna,
Aceiași vrajă sfântă lasă,
Să ne iubim,...
În dorul vremii, am săpat,
Să crească, floarea răzvrătirii,
Parfumul ei, înmiresmat,
Să lege suflete, iubirii.
Din mii de nopți, am strâns lumini,
Să leg, cu noi apoteoze,
Vieții, vise de grădini,
Iar morții, cântece, mai roze.
Cine știe..., drumul lung, către, a fi?
Poate-abia acuma, devenim, ce-om fi?
Cine..., precizează, azi, că nu e ieri?
Poate..., o durere, ar fi loc de plăceri?
Cine..., garantează, viața că nu-i moarte?
Ori..., că moartea însăși, viață ne...
Timpul vieții, pare încă,
Valea lumilor, adâncă,
Când îl vezi, suind pe maluri,
Când îl simți venind din valuri!
Timpul vieții, curge una,
Cum a curs dintotdeauna,
O prezență, mereu veche,
Care sună, în ureche!
Când dulcea mea bunică, mi-a spus, că în iubiri,
Mor, visele urâte, și visele-s subțiri,
Că basmele cu zmei, sunt pilde din viață,
O purpură de vis, îmi flutură pe față!
Suav, am râs atunci, cum râde o mireasă,
Când, dusă spre iubiri,...
Mor copii pe drumuri, iar Biafra..., plânge,
Mor..., visând la pâine, înecați în sânge.
Foamea, în orbite, crește globii mari,
Prin stomacuri urlă, hoarde de tătari.
Omenire surdă, care miști rachete,
Cum lași tu să moară, un popor...
Durerile, de veacuri, stau să piară,
Dar..., unii mari esteți, amărăciunii,
Mai toarnă încă, la smintita moară,
Să macine..., din patima minciunii.
Eterne racili, viclenesc în viață,
Câtor răi..., nu dăm și azi favoruri,
Pe când,...
Redă-mă soartă, iar iubirii,
Să sorb, suflarea tinereții,
Redă-mi în patimi, taina firii,
Redă-mă mie, iar vieții.
Redă-mă noapte, iar lumină,
Să leg privirii, cutezanță,
Redă-mi suplețea genuină,
Redă-mă mie iar, speranță....
Câți din noi, nu suntem teferi?
Câți, nu batem, drumuri clare,
Dar, o sete de luceferi,
Din teribilism ne sare.
Și când viața, ni-e mai plină,
Plini, de omenești orgolii,
Plângem trista ei ruină,
Invocând, eterne dolii!
Când tânăr suferinți-i tu cazi pradă,
Speranța ta mai crede-n leacul vieții,
Dar cum și noul leac e o șaradă,
Începi să strângi în sinea ta blesteme!
Acei ce-nvață că rămâi iubirii,
Chiar dacă toate-s împotriva firii,
Nu-i crede...
Cine arde doruri vieții,
Și le-nvăluie-n sublim,
Leagă zorii dimineții,
Nopților când ne iubim!
Cine gânduri leagă vieții,
Din visări visând hoinar,
Prinde-n arca tinereții,
Visul lumii planetar!
Cine știe dintr-o mie,...
