Ne plâng tristeți..., în glastre,
Iubiri..., care-au trecut,
Visările..., albastre,
Zdrobite azi..., pe scut!
Dar, trec..., tot visătoare,
Speranțele, cântând,
Oricât ne mint de tare,
Oricât ne plâng..., în gând.
Cu noaptea..., tatăl meu, s-a stins,
În pacea..., tristului spital,
Zburând și el..., în necuprins,
Ca tot, ce-n lume-i..., ideal!
Acum..., nu plâng, ci, doar ascult,
Țărânii..., zbuciumul rărit,
Cum îmi ascunde..., tot mai mult,...
Sfinte patimi, de iubire,
Suferiți, din bunătate,
Dar, când dați în fericire,
Străluciți, numai păcate!
Nu cătați, în altă lume,
Bunătatea fericirii,
Mulțumiți-vă cu-n nume,
Lângă voi, plin de iubire!
Depărtarea, ca și marea,...
Poezie de Constantin Obadă despre bunătate, fericire, păcat, iubire, suferință, nume, moarte, lume, poezieDumbrăvi, neostenite, de veacuri, sorb din soare,
Lumini, încremenite, în ramuri și frunzare,
Cântări, de mult apuse, în haina suferinții,
Le resimțim, spasmodic, doar..., când ne mor părinții.
Cărări șerpuitoare, sunt, urme de...
Poezie de Constantin Obadă despre poezie, faimă, uitare, suferință, haine, apă, foc, soare, țară, ochiÎmi bat în soartă, sonuri noi,
Misterioasele cuvinte,
Și toate vin, ca un șuvoi,
Și toate vor, un drum 'nainte!
Eu, le arunc în cale flori,
Și le strunesc, cum știu avânturi,
Iscând din ape..., meteori,
Și din iubire..., cânturi!
Mi-e capul, plin..., de boscoroade,
De gânduri..., care pizmuiesc,
De-o sete oarbă..., care roade,
De vise..., care-ademenesc!
Mi-e capul, plin..., de gânduri rele,
Spoite-n vis, c-o lume nouă,
Ce poartă, zâmbete-n ghiulele,
Și...
Poezie de Constantin Obadă despre zâmbet, bine, mamă, imortalitate, cugetare, nimic, vis, lume, cer, ochiZbori mereu, în lună,
Cu aripi de stele,
Uitând, lumea bună,
A vieții mele!
Doruri ard, și-n mine,
Vise, de inele,
De ce cânți ruine,
Chiar divine-n ele?
Zbori, peste coclauri,
Dar, în munții noștri,
Uiți, să suni ecouri,...
Azi noapte, tatăl meu s-a stins,
În patu-i rece de spital,
Încremenit în necuprins,
După visări în ideal.
Nu-l plâng la groaapă, ci ascult,
Țărânii zbuciumul rărit,
Și simt cât l-am iubit de mult,
Acuma, când ne-a părăsit.
În cupa veșniciei noastre,
Filtrez speranței, vechi simțiri,
Și reînviu, cu nopți albastre,
Fiorul..., sfintelor iubiri!
Tumultul țării-n mine curmă,
O floare, tânără-n visări,
Dar..., mă înalță iar din urmă,
Columnă vieții...,...
În cupa strălucirii noastre,
Filtrează lumea, înnoiri,
Și cu zefir, din ape-albastre,
Adie ale nopții, dulci iubiri!
Tumultul țării-n mine curmă,
O floare, tânără-n visări,
Dar, mă înalță iar, din urmă,
Columnă, vieții din cântări!
Liniștea, coboară-n ape,
Seara zilei, către noapte,
Codrii viselor, aproape,
Cern iubiri duioase-n șoapte!
O..., Românie, țara mea!
Tu pentru mine ești unica minune!
Or fi în lume, țări mai mari,
dar tu ești pentru mine, însăși viața,
căci viața mea, din tine curge!
De m-ai chinui tu țara mea,
eu tot te iubesc, căci voi bea cu tine,
cel...
Poezie de Constantin Obadă despre țară, faimă, băutură, mândrie, zi de naștere, cugetare, eternitate, minune, lume, viațăFericite ierburi, cresc, din ape tulburi,
Cine le ogoaie, arde-n el văpaie,
Când vulcanul tace, suie mai rapace.
Munții, cad în dâmburi, marea-i numai aburi,
Norii, vin puhoaie, codri, curg pâraie!
Clipa, când preface, cugetă în pace!...
Poezie de Constantin Obadă despre fericire, idee, moarte, clipă, eternitate, cer, acasă, casă, pace, vinȘi azi, mai sun, să leg un cânt,
Sedus, de lungi dezastre,
Tot cântărind acest pământ,
Cu stele mici, albastre!
Și azi, va crește pe mormânt,
Păduri, albind destine,
Nu știu ce-oi fi, dar mă presimt,
În lumea..., care vine!
Mi-i teamă când va pierde vântul,
O clipă tulbure senină,
Când va pieri în grai cuvântul,
Și-n ochi nevinovata vină.
Nu-mi plac țărinile ariene,
Nici grijile cu maluri strâmte,
Din începutul nou sub soare,
Să fiu durerea care...
Poezie de Constantin Obadă despre îngrijorare, parfum, frică, început, eternitate, cuvânt, vinovăție, omenie, durere, primăvarăSfios, îmi chem în vis iubirea,
Când aș putea să mă abțin,
Dar nu pot trece, peste firea,
Dorința unui crez român,
Când mă trezesc, mai simt pe față,
Savoarea ta, duioasă pară,
Cum se destramă, în distanță,
Ca-n visul nopții, iar...
Noaptea visul meu aleargă,
Înfășat în umbre clare,
Fie sărutând o dragă,
Fie ocolind un soare.
El din tulnice stelare,
Buciumă spre lume vise,
Trecând praguri solitare,
Și ferești ce stau deschise,
Eu atras de-a lui mireasmă,...
Noaptea, visul meu aleargă,
Înfășat în umbre clare,
Fie, dezmierdând o dragă fată,
Fie, ocolind un soare!
El, din tulnice stelare,
Buciumă spre lume vise,
Trecând praguri, solitare,
Și ferești ce stau deschise!
Eu, atras de-a...
Dumbrăvile neostenite de veacuri sorb din soare,
Lumini încremenite în ramuri și-n frunzare,
Cântări de mult apuse, în haina suferinții,
Le resimțim spasmodic doar când ne mor părinții.
Cărări șerpuitoare, sunt urme de picioare,...
Poezie de Constantin Obadă despre poezie, faimă, uitare, suferință, haine, apă, foc, soare, țară, ochiFirave fire de noroc,
Sclipesc sfioase-n cale,
Ca niște flori de busuioc,
Cu iz de osanale.
Iar eu duios cu visul meu,
Privesc senin clepsidre,
Uitând că mă golesc mereu,
Necunoscute vidre.
Venim, trăim, plecăm mereu,...
