Fericirea, mi-e cuprinsă, oază tânără-n pustiu,
Sufletul izvor se lasă arșițelor absorbit,
Și cât curge-n unde clare, se-oglindește-ntrânsul viu,
Chipul lumii visătoare, vremii-n care a iubit!
Caravana, dacă trece, câinii vieții nu mai...
Cresc vii pe sub omături,
Tăcute și pustii,
Cum cresc sub vârste, anii,
Trecuți melancolii!
Dar, pe când ele cresc,
Mai verzi în primăveri,
Pe noi ne obosesc,
Fușteii noi la scări!
Cum cad din zbor în mare,
Din stoluri,...
Trec trenuri nervoase.
„Mereu li-s ochii,
suveici, agitate”.
Trec mereu!
Trec fulgerând.
din ace înfipte,
în coapse,
drumuri umbrite,
de care!
Mereu gonesc,
zarva zarului,
modern cu,
lumea!
Zi și noapte,
noapte și zi,...
Azurul tot de i-l pogori,
Înainte-i se închină,
Asemeni lumii după flori!
Blândeții dulci o întrevezi,
Livadă-n vișine mai coapte,
Aromă rară-n plaiuri verzi,
Nuntind dorinți cu vremea-n șoapte.
Divinu-i glas de i-l asculți,
Apoi...
Azi nici în lumi celeste,
Nu se mai poartă fes,
Căci Domnul nostru este,
O umbră de eres!
Nu-i voi boi demența,
Cu patime deșarte,
Ci voi struni ființa,
Credință să-i mai poarte!
De douăzeci de veacuri,
Ni-e strașnicul...
Caii vremii noastre cresc,
Mulți Pegași făr' de pereche!
Cei ce-n zboruri, nu-i strunesc,
N-au iubit nici lumea veche!
Murgul vremii mele crește,
Brav Pegas făr' de pereche,
Cine nu mi-l îndrăgește,
N-a visat nici lumea veche!
Nu vreau să fiu decât un sol,
Din lumea care vine,
O lume, fără de pistol,
Făr de sclipiri cretine!
Vreau, să cobor din suferinți,
O lume primenită,
O lume, plină de dorinți,
Iubirii ei râvnită!
Întrezăresc, un ideal,
Când...
Amurgul meu, nu-i o fereastră,
Prin care stele se strecor,
Să-i schimbe ziua, clar-albastră,
Cu noaptea sumbrului decor!
Amurgul meu, nu-i o cădere,
În valuri verzi, ori după deal,
Ci doar un prunc, ce poartă-n ere,
Al lumii...
La ce ți-e bună viața, când te sufoci mereu,
Când ploaia te doboară, când vântul te oprește,
Când nourii pe umeri, te-apasă tot mai greu,
De-ți cumpănesc destinul, la cât mai vremuiește?
Dar totuși chinuirea, e-o lege-adânc-a firii,...
O vreme de ploaie, în nopți fără stele,
E-o mare-n furtună, ce-i pasă să spele,
Rugina naturii, și-n luciu să-i ție,
Sămânța-nvoirii..., eternă și vie,
Vibrarea și-o sună, din ramuri ce mișcă,
Din doruri ce leagă, și spinii când...
Cel mai aproape de Natură,
E tot cel gârbovit de boală,
Duioasă, dacă-l mai îndură,
E semn, că-l ține-n mare fală!
Cel care, însă, o sfidează,
Când, sănătos, nu se îndură,
De chipu-i, și-o desfigurează,
E mai departe..., de...
De ce, pe patul suferinții,
Acei, ce-ar trebui s-aline,
Disprețuiesc durerea ginții,
Cândva, speranțe țării-n bine?
De ce-ntr-o chinuire oarbă,
Ei, lasă trupuri, deznădejdii,
Când ar putea, c-o simplă vorbă,
Să-i întremeze, din...
Din raza toamnei, tot mai mică,
Amurguri, s-au prelins în cețuri,
Un vânt turbat, care te pișcă,
Împarte burniți, și înghețuri!
Căci stavili, cine să-i mai ție,
Când lanuri, codrii și podgorii,
Zac strânse-n tristă letargie?...
De când epigoni la toate,
Florile ne cresc îndoliate,
Or fi unii trandafiri,
Nu zic nu, da-s prea subțiri,
Ca să crească-n ritm de carte,
Raza lumii făr' de moarte!
Totul e să fii..., prima-ntrupare!
Să te tragi legendă, unor neamuri,
S-aprinzi în suflete-ndurare,
Și în iubirea lumii, să miști ramuri!
Totul e să fii..., prima idilă!
Să îți iubești, aproapele de tine,
Să te apleci, cu dragoste...
Triste, făr de lume, triste făr de soare,
Amintiri duioase, îndrăgesc altare!
Și-n tăcerea dulce, sfântă și sihastră,
Zboară cugetarea..., pasăre albastră!
Aștept, să vii, din vre-o genune,
Din dorul tău, de necuprins,
Iubire, nu ești o minune,
Ci setea lumii, într-un ins!
Te simt, te văd, cu ochii minții,
Prin avalanșa de lumină,
Cum vii să-ntinerim părinții,
Iubire, veșnică...
A lumii-n veci,
durere,
n-o mistui,
cu vreo,
formă,
dar,
forma ei,
în veci,
se mistuie,
durerii!
Cobor, supus, ca toată lumea,
Din piscul vieți-n josul scării,
Din urmă, mă gonește vremea,
Din soare, nourii uitării!
Și cum cobor, firava scară,
În veșnicii, ce m-au uitat,
Eu simt, ca-n reverii de seară,
Că mor visând,...
Toți pomii vieții-ncinși de-o boală,
Ard lunca morții, în delir,
Dar, lasă muguri ce exală,
Tulburătorul elixir!
Privesc, cum roiuri de albine,
Dau viața, morții doar cu-n spin,
Echilibrând lumii destine,
Natura schimbă-a vremii...
