Eterne seve, urcă-n pomii livezii,
Imaculatul alb, din albul zăpezii,
Mereu albul, cade, iar ramuri ce mișcă,
Cu freamăt de frunze, îmbie o trișcă.
Așa, cresc păduri, din ploi și din soare,
Ca oameni din neam, ca fructe, din floare,...
Nu de multă vreme, încoace,
Unii... „ ce-au ” cu ținte-n straie,
Joacă bărbi, s-admire... „ moace ”,
Filosofi, cu gânduri paie.
Mintea lor..., o fantezie,
Gusturi, aburi de cognac,
Gălăgioși..., o berărie,
Harnici..., à la......
E toamnă tristă și în parc,
Ca ochii omului sărac,
Tremurătoare ramuri plâng,
Și-n coaja umedă se strâng.
Pe strat de frunze ruginiu,
Aleargă dorul vieții, viu,
Plouat, cu raze de amor,
El vede vremea..., fără nor.
E toamnă,...
Mări de suflete-n furtună,
Nostalgii, de țări adună,
Mii de doruri înspumate,
Duc, corăbii fulgerate.
Din cupola de cerneală,
Nici o stea, în nici o cală,
Noaptea urlă, hăituită,
De o vreme iezuită.
În vâltoarea, fără...
Dacă..., azi, cutezătorii,
Vibrând tainele candorii,
Roiesc galaxii, imperii,
De ce n-ar roi vederii,
Lungul șir de evoluții,
Care-au precedat maimuței,
Recreând, în artă era,
Când, cutremurată, Terra,
Slobozi, roind din mare,...
Din dumbrava vieții mele,
A roit, un roi de stele,
Numai soarele și luna,
Strălucesc, ca-ntotdeauna.
Meteorii vremii mele,
Sar în cioburi de ulcele,
Cum sar doruri, din iubire,
Fără nerv, la despărțire.
Omenoșii greieri, ies,...
Steluțe albe, troieniți,
Prin țara mea de glorii,
În lunile când reveniți,
Fiori, din apriorii.
Când ați întins hlămida grea,
Romanilor, în vale,
Cu sânge rece cumpănea,
Traian cel drept, o cale.
Iar când, din vreme v-ați...
Unde-i vremea, lumii care,
Flori purta, în raza ei,
Unde, buruieni amare,
Erau smulse, cu temei.
Azi, maestru-n barbă hâtru,
Simțitor, la buruian,
Radios, taie cu-n schiptru,
Anemone..., de Luchian.
Ninge din nemărginire,
Cer albit cu dulci imagini,
Ninge cu deosebire,
Farmece de mai în țarini!
Ninge lin din plin alene,
Troienind focarul străzii,
Fulgi ușori clipind din gene,
Arcuiesc temple zăpezii!
Strălucita lor...
Dulce-i raza de lumină,
Răzvrătită către mâine!
Visul meu care-o alină,
E să-i coc din alge pâine!
Râuri duc în jos pâraie,
Umplând lacuri săltărețe!
Visul meu le cerne ploaie,
În câmpii când ard fânețe!
Vremea nobil-a...
Vremea troienește drumuri,
Oglindite-n gânduri clare,
Cum se pierd adesea râuri,
Ce străbat până la mare!
Tulburate visuri seacă,
Cetățui de ani lumină,
Când cu umbra lor săracă,
Mai îmbracă vreo ruină!
Nici iubirea nu mai...
Scormonind adâncuri din noian de vreme,
Suferința lumii din altare geme,
Iar durerea vieții cu tristețea firii,
Leagănă din patimi lacrima iubirii!
Ce splendori uitate ar putea să lege,
Omenirea iară cu naturi betege,
Derulând...
De la o vreme uit pe drumuri,
Alaiuri gândurilor clare,
Speranțe luminând tărâmuri,
Din lumea mea spre altă zare!
O minte slabă îmi tot seacă,
Comori de vise și lumină,
Iar lumea-mi risipită joacă,
In jurul meu ca-ntro ruină!
Eterna clipă-ncepe lumea,
Limanul lumi-aceiași clipă,
De-aceia mi se pare vremea,
Delir pe-o singură aripă!
Cel mai greu e-n poezii,
Să prinzi tâlcul de pe urmă,
Visele de-s fantezii,
Să le dai ușor cu brumă!
Cuget dor de plai străbun,
În secvență noitoare,
Bucuriile-i răzbun,
Doliul viselor cu soare!
Nu te pierde-n vast poem,
Nu...
Unde-mi sunt acum bunicii,
Să-mi alunge norii fricii,
Să-mi deschidă, să mă-nvețe,
A izbânzilor povețe!
Bunătatea lor sihastră,
Străjuia căsuța noastră,
Blânzi ca file de poveste,
Picurau nădejdii veste!
Ei s-au dus pe fir de ape,...
Apropiem duioasa vreme,
Când va-ndrăgi, pe cei de azi,
C-au mai cioplit cu dălți, poeme,
Și orgi, din cetine de brazi!
Vioi, visăm cu ochii minții,
Și-n dor spoim, cupola țării,
Și ce sfioși ne sunt părinții,
Că-mpodobim altarul...
După April, cu zări striate,
Un Mai, posac și plângăreț,
Dezlănțuit din mări ciudate,
A smuls coroana lui de preț!
Murați, în farmece de Mai,
Visăm, că vremea ne e bună!
O..., Primăvară, dulce rai,
Noi, ce-am făcut, de vii...
Pe argintul vremii, urc și eu, discret,
Știu că am în slove, farmec de poet!
Tânguioasa cobză, sună a dogit,
Cât mi-i dragă lumea, mie-s îndrăgit!
Dar de ce, privirea plânge, când eu râd?
De ce, stau pe gânduri și tresar, oftând,...
Frumusețea lumii..., trece,
Strecurând destine-n pară,
Pân' din clipa morții, rece,
Dă-n lăstari de primăvară!
Toate par, în nemișcare!
Toate stau parcă-n visare!
Nimeni..., nu se mai implică!
Nimeni..., nu se mai explică!
Și...
