Universul, e-o rotire,
Fără timp și fără soartă,
Dar..., a sa nemărginire,
Galaxii, în spații poartă.
Universul omenirii,
E-o rotire grea, de soarte,
Dar..., imprimă nemuririi,
Frumusețile, în arte.
Universul țării noastre,...
Mă culc..., în iarba visurilor clare,
Păstor, român, cu datină străbună,
Dar, strâng în pumn, nemărginiri stelare,
Esențe noi, de soare și de lună.
Mă culc..., în iarba visurilor clare,
Rapsod fecund, cu dor, de revelații,
Dar, îmi...
O..., cum îți cade voalul, când treci pe lângă mine,
Deși..., tu, pari o Zână, cu bucle aurii,
Ce vine, surâzăndă..., din zările senine,
Ca dimineți de vară, pe raze..., argintii.
Divină plăsmuire, cu mers..., de căprioară,
Cu câtă...
Poezie de Constantin Obadă despre credință, râs, demnitate, diavol, frumusețe, zâmbet, comoară, minciună, aer, oameniEu, voi muri..., poate chiar mâine,
În zori de zi, sau, înspre seară,
Dar..., las acelor, după mine,
Eterna dragoste..., de țară.
Eu, voi muri..., poate chiar mâine,
În spasme lungi, sau, într-o clipă,
Dar..., las durerea, care...
Poezie de Constantin Obadă despre moarte, lașitate, iubire, țară, acasă, casă, durere, clipă, suflet, zi de naștereToamna, tristă, încă țese,
Un covor, de brume sure.
Frigul, lasă, tot mai dese,
Cețuri albe, spre pădure.
Câmpurile, cât le vezi,
Parcă-s după bătălie,
Iar în vie, și-n livezi,
Vremea, sună a pustie.
Stoluri de,...
Poezie de Constantin Obadă despre chibzuință, sfârșit, pace, toamnă, apă, pietre, primăvară, natură, salariu, ziSchivnic trist, într-o minee,
Implorând, cerea..., femeie:
„ Doamne, când o văd la strană,
Simt că viața mea-i orfană.
Lasă-mă..., din schivnicie,
Să trec, pragul omeniei,
Să leg, viața mea anume,
De-a femeii, dulce nume....
Poezie de Constantin Obadă despre femeie, iubire, imortalitate, tentație, conflict, iertare, bunul simț, simț, fericire, tristețeStau la pândă, vânătorii,
Trei, de cum mijiră zorii,
A lor arme, par vătraie,
Jerăind, în lanuri, paie.
Unul, zice plin de sine:
„ Când aveam lumini senine,
Doboram, cu ploi de-alice,
Prepelițele voinice ”.
Altul, plin de...
Iubirea noastra..., de demult,
Iubirea noastra..., de demult,
Era, un dar al tinere? ii,
Din ce era, voiam mai mult,
Ca zorii, clarul dimine? ii.
Sensul, dragostei eterne,
Viu, pogoară printre noi,
Și din vrăji tăcute, cerne,
Fericirile..., în doi.
Cei robiți, o viață-ntreagă,
Floarea dragostei, iubesc,
Și doar timpul, îi dezleagă,
Când, bătrâni, o părăsesc.
Cât..., scântei, sar din cărbuni,
Împletim țării..., minuni.
Cât..., tristeți, în lume bat,
Doruri..., nu mai dorm, în pat.
Cât..., Carpații, țin comori,
Nu e timpul..., ca să mori.
Cât..., izvoare, cată mări,
Visători..., suim...
Sună, suflet de lumină,
Orga ta, de cântece și dor,
Sună, cât mai sună plină,
Lira ta, rapsod nemuritor.
Cântă, vremile cu soare,
Apele, în ritm de simfonii,
Omului, fii înălțare,
Gând isteț, și zbor, spre galaxii.
Ca stele polare,
Ca săbii în soare,
Gânduri, sclipesc.
Ca valuri în mare,
Ca mări, de ogoare,
Brațe foșnesc.
Ca floare, din floare,
Ca vremi, noitoare,
Inimi, iubesc.
Curg,
inimile noastre,
râuri,
de dragoste,
în,
fluviu sonor!
Valuri,
înspumate,
de viață,
soare,
râvnă,
și dor,
ele,
escaladează,
ultimul versant.
Acolo,
da,
numai,
acolo,
sus,
e lacul,
sclipitor,...
Voi..., oglinzi!
Voi..., cioburi de lună,
cine v-adună,
din necuprins,
și tainic, vă-mbină,
mereu,
fără plin,
pe noaptea,
lumii?
În joaca,
universală,
cu Terra,
Luna-și arată,
din totdeauna,
chipul ei bălan....
Poezie de Constantin Obadă despre plictiseală, noutate, regret, lună, eternitate, oameni, vreme, lume, noapte, fațăCuleg struguri, rumeniți,
din inima,
vie,
a țării,
și-i zdrobesc, în teascul,
inimii mele!
Esența buchetelor, o dau,
oamenilor.
Oamenii, beau scânteind,
de plăcere, nectarul!
Apoi,
ei prind în brațe,
timpul....
Zorii,
discreții cavaleri ai dimineții,
mă trezesc,
cu chipul lăut,
în baia de lumini,
încropită de soare,
dincolo, de fruntariile nopții!
Aerul,
purificat, prin sita pădurilor,
sărută florile din balcon,
trece pervazul...
Tu, gândire omenească,
Ești, grădina mea cu flori,
Vreau altoiuri noi, să-ți crească,
Din seninuri, fără nori.
Printre miile de ronduri,
Sclipitoare, ard, și stele,
Lumineze drum, în gânduri,
Cea mai pură, dintre ele!
Mi-aduc aminte..., parcă ieri,
Mă ascundeam, în lilieci.
O..., voi, eterne primăveri...
Cu dulce cântec de culbeci.
Mai simt, aromele de tei,
Balsam suav, din Mai, etern,
O..., dați-mi anii..., anii mei,
Să nu-i mai las, să nu-i...
Poezie de Constantin Obadă despre primăvară, amintire, bunul simț, simț, lașitate, eternitate, rău, timp, poezieSlăvită fii..., în veci, sublimă poezie,
Tu, Zână, îndrăgită, de tineri și bătrâni,
Arome-nmiresmate, simțirea, ne-o îmbie,
Să închinăm, în cinstea, poeților români.
Octombrie-i brumar, al nopților de toamnă,
Iar ziua, rumenește,...
Poezie de Constantin Obadă despre români, tinerețe, zei, poezie, luptă, zbor, oameni, toamnă, salariu, ziCântă, antica legendă,
Îndrăzneala lui Icar,
Simți, regretul omenirii,
În suiș, fără hotar.
Simți, nădejdii milenare,
Vis de zbor, întrezărit,
Prăbușire, de altare,
Om, în valuri, vălurit.
O..., Icar, a tale aripe,...
