De nu era să fiu un om,
Poate, eram, un falnic pom!
Sau, poate, un sprințar atom,
Nedezlegat, încă, de om!
Ori, poate-o gâză, minusculă,
Stăpân, pe-o vastă campanulă,
Sau, poate-un câine, credincios,
Cu insomnii, după vreun os,...
Să vă-ntreb: câți ani aveți?
Să vă spun, câți am eu bietul?
Totul e, să mai puteți,
Și să pot juca, cu dreptul!
Să vă-ntreb: Mulți ani aveți?
Eu zic, să poftiți pe stradă,
Oricât sunteți de poeți,
Anii, tot au să se vadă!
Și...
Duminica, nu-i sărbătoarea lenii,
Ci visul muncii-n sete de adaos,
Credința lui, spoită de milenii,
C-o dulce încântare, de repaos!
Duminica, e-o trecere pe punte,
Oricât am bea, cinstind, fără repaos,
Căci nunți, ce trec în leagăne...
Depinde, depărtarea tu singur cum ți-o faci,
Să fii apropierii, eternul lumii vraci,
Ce prinde-n mână stele, ce-abia se intuiesc,
Aprinderii de sori, ce-n raze biruiesc.
Căci viața noastră este, un haos trubadur,
Ce stă în previzibil,...
Din trupul meu, cuprins de-o boală,
Tu, zi senină-mprăștii norii,
Și îmi redai aceiași fală,
Ce-o poartă-n inimi muncitorii!
Căci tu ești ziua-n care țară,
A biruit pe veci urgia,
Și cât prin vremi, va fi o vară,
Vei fi slăvită-n...
Tu, vers sublim, unde-ți ascunzi,
Adânca strălucire,
Unde-ți sunt ochii fecunzi,
Să plângi de fericire?
Toți anii plini se trec ușor,
Nestrăluciți de stele,
De n-am un vers săgetător,
S-aprindă soare-n ele!
Căci soarta...
Ce este poezia? E doar, un vis etern,
Serafică-ntrupare, din care se desprind,
Imperii de lumină, altare care cern,
Din valurile lumii, a vremilor colind!
Ce este poezia? E doar un cânt pribeag,
Sublimă armonie, ce leagă-n univers,...
Eu nu-s un neam de pom,
Neinelat de soare,
Nici un sărman atom,
Ivit la întâmplare!
Pe fața mea de crom,
E-o mută veselie,
Ca ploi de toamnă-n pom,
Stârnind, melancolie!
Dar ca un veșnic pom,
Port primăveri sprințare,...
Nici ploaia, nici vântul,
Ce bat pământul,
Nu șterg cuvântul,
Ce-n fie cântul,
Umanității,
Înnobilând-ul,
Cânt libertății!
El ni-i crdința,
Scrisă pe flamuri,
El ni-i ființa,
Stîpână pe neamuri,
El e cuvântul,
Viteaz...
Țara, pare liniștită,
Dar, în suflete viteze,
Ura, crește neclintită,
Pe zidiri, cu metereze!
Dacii, iscusiți din fire,
Nu stau, roată lângă vatră,
Ci, din iarnă, făr de știre,
Căptușesc cetăți, cu piatră!
Decebal, urzește-n...
Amurgul meu, nu-i o fereastră,
Prin care stele se strecor,
Să-i schimbe ziua, clar-albastră,
Cu noaptea sumbrului decor!
Amurgul meu, nu-i o cădere,
În valuri verzi, ori după deal,
Ci doar un prunc, ce poartă-n ere,
Al lumii...
Din neguri îngropate,
Bordeie triste-n humă,
Au înălțat cetăți,
Condite în culori!
Acum, dorm în ruine,
Celebrele palate!
Tirani, iubind regine,
Mai țin în oase pline,
Cununi de rău ori bine,
Ce par eternității,
Doar vise...
Te implorăm, maică Natură,
Să-nfrâni tu forfota din lavă,
Să legi năpasta, c-o centură,
Să simtă lumea că ni-i sclavă!
Nu răsturna, oceanul vremii,
Ca să pierim, în vreo stihie!
o..., nu ne da iar anatemii,
Cum ne-ai mai dat din...
Același timp, neîndoios,
L-au cunoscut străbunii,
Scăldat în vară, luminos,
Iubind în ierni, tăciunii!
Când omu-i tânăr, și mai șui,
Etern..., îi pare timpul,
Dar, cum regretă clipa lui,
Când moare-n el Olimpul!
Balada mea, balada ta,
Balada..., tuturora,
Adeseori, în cumpeni sta,
Să cânte..., Aurora!
Dar, nu-i de vină, nici un ins,
Din cei..., ce nu știură,
Ci toți acei, ce au prelins,
Neliniște..., și ură!
Din Mai-ul, veșnic...
Lăsați-mi calea mea, deschisă,
Spre lumea, care-o întrevăd,
Nu-i tragedia-n fond ucisă,
De n-are-o umbră, de prăpăd!
Lăsați-mi calea mea în urmă,
Și căutați, un trai mai bun,
Căci unu-n vise când se curmă,
Cei tineri, veșnic, îl...
Retras timid, în vadul veșnic,
Poetul..., pare că-i de ceară!
Extaziată-n nimb de sfeșnic,
O muză-l plânge..., solitară!
Dar, iată zorii, prind să intre,
Spoind, altarul dimineții,
Sicriu-n raze, pare luntre,
Ce-nfruntă încă...,...
Vara-i caldă! Noaptea-i clară!
Reprivesc, divina lună!
Mândră..., veșnic solitară,
Basme dragi, în jur adună!
Doar o boare de lumină,
Licărește..., străvezie,
Când pe fața ei senină,
Lasă urme, de-omenie!
Soarta lumii-n dor resoarbe,
Trubadura ei..., visare!
Delirând, în jocuri oarbe,
Uită-n trai, străvechi altare!
Uită..., cum mizerii curmă,
Flori..., ce-ar fi putut să fie,
Cum durerea..., cea din urmă,
Moare-n plumbi..., de...
Presimt..., o lume, mai cuminte,
Cu visul meu..., de trubadur,
Ce cată-n valuri, din-nainte,
A relelor..., etern cusur!
Cu cât aleargă mai tenace,
Ispite clare-i dau ocol,
Duioase-n dragoste de pace,
Ascund..., a crimelor simbol!...
