Nu vreau să fiu decât un sol,
Din lumea care vine,
O lume, fără de pistol,
Făr de sclipiri cretine!
Vreau, să cobor din suferinți,
O lume primenită,
O lume, plină de dorinți,
Iubirii ei râvnită!
Întrezăresc, un ideal,
Când...
Enfizematic, trec acum,
Când trebuia, să zbor spre lună!
Adio..., tinereții drum!
Adio! Morții se răzbună!
Din tot ce-a fost, doar gândul clar,
Străbate, umbra stăvezie,
Ca noaptea, luminosul far,
O navă..., care întârzie!
În...
De când epigoni la toate,
Florile ne cresc îndoliate,
Or fi unii trandafiri,
Nu zic nu, da-s prea subțiri,
Ca să crească-n ritm de carte,
Raza lumii făr' de moarte!
Tinerețea-i zbor și vis,
Din noianul devenirii,
Căci ea lasă în abis,
Ce-i supus, îmbătrânirii!
Cine-ar fi putut să strângă,
Haosul, după creații?
Cine-n cântece să plângă,
Morții, din atâtea nații?
Decât ea, naiva floare,...
Toți pomii vieții-ncinși de-o boală,
Ard lunca morții, în delir,
Dar, lasă muguri ce exală,
Tulburătorul elixir!
Privesc, cum roiuri de albine,
Dau viața, morții doar cu-n spin,
Echilibrând lumii destine,
Natura schimbă-a vremii...
Cu vise, deschizi poarta,
Iubirilor deșarte,
Cu vise, scârțâi arta,
Durerii, pân' la moarte!
Căci vise, sunt străjerii,
Copilăriei tale,
Și vise sunt durerii,
Iubiri duioase-n cale!
Din vise ce transpiră,
Adesea..., făurim,...
Cum roua nopții din sticliri,
Spoiește plaiuri, solitare,
Tot astfel, vraja din iubiri,
Spoiește soarta lumii clare!
Din prag de veac am tot sporit,
Lumini mileniului ce vine,
Dar, câți martiri au înflorit,
Pădurea morții, nu știm...
Te implorăm, maică Natură,
Să-nfrâni tu forfota din lavă,
Să legi năpasta, c-o centură,
Să simtă lumea că ni-i sclavă!
Nu răsturna, oceanul vremii,
Ca să pierim, în vreo stihie!
o..., nu ne da iar anatemii,
Cum ne-ai mai dat din...
Decembrie, subtil a prins,
Să-nvăluie durerii,
Dar, sub troiene, dinadins,
Dospește..., primăverii!
Când oamenii, subtil sunt ninși,
Cu-nvăluiri..., deșarte,
Nădejdea, le rămâne-n sfincși,
Dar sfincșii lor..., în moarte!
Mustim din teascul minții, o..., crudă, dezolare,
Când, strugurii cei tineri, anii, în arșiți ni se coc.
Robiți din patimi, zilnic, din clipe de-ncleștare,
Sorbim, din visul vieții, buchete..., de noroc!
Ne e dat, să bem ambrozii, din...
Tu..., mori în fiecare zi,
Mori tu..., iubire oarbă?
Tu Doamne, n-o mai limpezi,
Vei fi demult..., o babă!
O lege tainică ucide,
C-o simplitate, magistrală,
Sublime suflete, avide,
Oriunde fug, de-a morții boală!
Dezastru-n sinea ei prelinge,
Candorii setea primenirii,
De-aceea poate, ea nu stinge,
În drumul ei, lumina firii!
De mult sunt mort, printre cei vii,
De ani, pe umeri duc, calvarul,
Nu mai suport..., copilării,
Când zilnic, sorb încet, amarul!
Tiranii existenței,
Durerii scapă amnare,
O..., tu, stăpân al Providenței,
Dă-mi mai curând, să...
De-ar fi..., să se reverse morții,
Din lumea lor..., în calea sorții,
Ne-ar trebui, mii de planete,
Curente vechi, și noi talente!
Ochii mei, din ochii lumii,
Roind veacuri, aburite,
Mai refac altare humii,
Cu gândiri, întinerite!
Astfel sunt, reanimării,
Dat, c-o inimă de fată,
Să înviu, calea pierzării,
Din iubiri, de altădată!
Iată-mă sfios, pe...
Moarte tot adună,
Lut, în văgăună!
Cine schimbă fața,
E doar pururi viața,
Oamenii sunt mulți,
Mulți, să-i tot asculți,
Dar, exist-o lume,
Rea din fire-anume,
Hâdă, ce nu curmă,
A durerii urmă!
Aruncați războaie,
Cum zvârliți...
Nu pot muri oricum nici eu,
Nici tu nu poți muri copile,
E drept că nu e Dumnezeu,
Ci numai nopți, sporind din zile!
Nu-mi era greu să fi murit,
De era om de omenie,
Pe unde l-am tot zugrăvit,
Nu-i nimenea în cer, să-l știe!...
De ce..., în fiecare zi,
Mori tu, iubire oarbă?
Tu Doamne, n-o mai limpezi,
Când are chip, de babă!
În mine, zac, planete moarte,
Și alte..., care se desprind,
În mine, sac, porniri deșarte,
Și alte..., care, lumii prind!
Din spasmul, unor, largi ecouri,
Eu..., sorb, eternul lor amar,
Dar, tulbur, ca un soi de nouri,
Renasc...,...
Poemul toamnei, ce-ntârzie,
Oricât, i-am da, o formă pură,
Nu tremură..., de poezie,
Nu radiază..., vreo măsură!
Rugina lui, încet l-apasă,
Spre visul, marilor înghețuri,
Când el, în rada lor se lasă,
Sedus, de patimi și eresuri!...
