Din iluzii!
Caiet Nr. 6 - Poezii 1971
Eu, văd cum depărtarea, ne iscă din iluzii,
O moară veșniciei, ce macină confuzii,
Sporite fericirii, cu oaze din pustiuri,
Duc caravana lumii, cu morții în sicriuri!
Iubire-n orice vreme,
De dragul tău, am fost lovit,
Cu mii de anateme!
Dar, niciodată n-am căzut,
Din preajma ta, în goluri,
Și ochii buni nu te-au văzut,
Schimbată-n alte roluri!
Căci tu, din visul...
Eu, văd cum depărtarea, ne iscă din iluzii,
O moară veșniciei, ce macină confuzii,
Sporite fericirii, cu oaze din pustiuri,
Duc caravana lumii, cu morții în sicriuri!
Așa ne prinde, setea morții,
Când, rătăcim dup-o femeie,
Ne ogoim gândirea, sorții,
Cu vis de ploi, și curcubee!
Și-am vrea să bem, din vreo fântână,
O apă vie-ntinerită,
Dar, anii toți, ne cad din mână,
Goniți, de-o clipă fericită!
Ca moartea hoață, mă strecor,
Pe lângă gardul sorții,
Oriunde noaptea e decor,
Eu, trag de clanța porții,
Și dacă nu e un lăcat,
Să-mi stâmpere năravul,
Mă bucur singur c-am plecat,
Stârnind în stele praful!
Dar, fug spre...
O seară, plină de argint,
Pe coama dorului se lasă,
Când noi, din stinsul labirint,
Zâmbim, la steaua norocoasă!
Ce dulce-i vremea, când repeți,
Fiori, ce scapără pe struna firii,
Când de arome te îmbeți,
Sub tei părtași de mult...
Aștept, de dragul altui vis,
Un dor de vis, să-mbie,
Cum stihuri, care s-au dezis,
Renasc..., în poezie!
Cum viața, e un dar ceresc,
Din vremi, încă obscure,
Toți cei ce-s inși s-ademenesc,
De mici, cum să se-ndure!
Căci...
Ce trist, să stai, s-aștepți să mori,
Cum moare-o gâză, după ploaie,
Când ai fost fulger, printre nori,
Și ploaie, vremii ce ogoaie!
Să te strecori grăbit și lent,
Să joci un teatru, cu oricine,
Să fii mereu..., un repetent,
Când...
Nu vreau să fiu decât un sol,
Din lumea care vine,
O lume, fără de pistol,
Făr de sclipiri cretine!
Vreau, să cobor din suferinți,
O lume primenită,
O lume, plină de dorinți,
Iubirii ei râvnită!
Întrezăresc, un ideal,
Când...
Enfizematic, trec acum,
Când trebuia, să zbor spre lună!
Adio..., tinereții drum!
Adio! Morții se răzbună!
Din tot ce-a fost, doar gândul clar,
Străbate, umbra stăvezie,
Ca noaptea, luminosul far,
O navă..., care întârzie!
În...
De când epigoni la toate,
Florile ne cresc îndoliate,
Or fi unii trandafiri,
Nu zic nu, da-s prea subțiri,
Ca să crească-n ritm de carte,
Raza lumii făr' de moarte!
Tinerețea-i zbor și vis,
Din noianul devenirii,
Căci ea lasă în abis,
Ce-i supus, îmbătrânirii!
Cine-ar fi putut să strângă,
Haosul, după creații?
Cine-n cântece să plângă,
Morții, din atâtea nații?
Decât ea, naiva floare,...
Toți pomii vieții-ncinși de-o boală,
Ard lunca morții, în delir,
Dar, lasă muguri ce exală,
Tulburătorul elixir!
Privesc, cum roiuri de albine,
Dau viața, morții doar cu-n spin,
Echilibrând lumii destine,
Natura schimbă-a vremii...
Cu vise, deschizi poarta,
Iubirilor deșarte,
Cu vise, scârțâi arta,
Durerii, pân' la moarte!
Căci vise, sunt străjerii,
Copilăriei tale,
Și vise sunt durerii,
Iubiri duioase-n cale!
Din vise ce transpiră,
Adesea..., făurim,...
Cum roua nopții din sticliri,
Spoiește plaiuri, solitare,
Tot astfel, vraja din iubiri,
Spoiește soarta lumii clare!
Din prag de veac am tot sporit,
Lumini mileniului ce vine,
Dar, câți martiri au înflorit,
Pădurea morții, nu știm...
Te implorăm, maică Natură,
Să-nfrâni tu forfota din lavă,
Să legi năpasta, c-o centură,
Să simtă lumea că ni-i sclavă!
Nu răsturna, oceanul vremii,
Ca să pierim, în vreo stihie!
o..., nu ne da iar anatemii,
Cum ne-ai mai dat din...
Decembrie, subtil a prins,
Să-nvăluie durerii,
Dar, sub troiene, dinadins,
Dospește..., primăverii!
Când oamenii, subtil sunt ninși,
Cu-nvăluiri..., deșarte,
Nădejdea, le rămâne-n sfincși,
Dar sfincșii lor..., în moarte!
Mustim din teascul minții, o..., crudă, dezolare,
Când, strugurii cei tineri, anii, în arșiți ni se coc.
Robiți din patimi, zilnic, din clipe de-ncleștare,
Sorbim, din visul vieții, buchete..., de noroc!
Ne e dat, să bem ambrozii, din...
O lege tainică ucide,
C-o simplitate, magistrală,
Sublime suflete, avide,
Oriunde fug, de-a morții boală!
Dezastru-n sinea ei prelinge,
Candorii setea primenirii,
De-aceea poate, ea nu stinge,
În drumul ei, lumina firii!
De mult sunt mort, printre cei vii,
De ani, pe umeri duc, calvarul,
Nu mai suport..., copilării,
Când zilnic, sorb încet, amarul!
Tiranii existenței,
Durerii scapă amnare,
O..., tu, stăpân al Providenței,
Dă-mi mai curând, să...
De-ar fi..., să se reverse morții,
Din lumea lor..., în calea sorții,
Ne-ar trebui, mii de planete,
Curente vechi, și noi talente!