Poemul toamnei, ce-ntârzie,
Oricât, i-am da, o formă pură,
Nu tremură..., de poezie,
Nu radiază..., vreo măsură!
Rugina lui, încet l-apasă,
Spre visul, marilor înghețuri,
Când el, în rada lor se lasă,
Sedus, de patimi și eresuri!...
Când aud, pe unii, cum vorbesc de moarte,
Mă cuprinde-o spaimă, un gigant delir,
Istovit de muncă, și-nsetat de carte,
Caut alte spații, cu alt elixir!
Poate că acolo, n-o să vină iară,
Moartea cea terestră, cu cortegiul ei,
Poate,...
Sfinte patimi, de iubire,
Suferiți, din bunătate,
Dar, când dați în fericire,
Străluciți, numai păcate!
Nu cătați, în altă lume,
Bunătatea fericirii,
Mulțumiți-vă cu-n nume,
Lângă voi, plin de iubire!
Depărtarea, ca și marea,...
Ai venit, tiptil, iubire,
Te-ai lipit, cum e mai bine,
Căci bolnav, de fericire,
Cine-n lume, nu-i ca mine?
Dar, te-ai dus, sfântă simțire,
Cum se duc, vorbe deșarte,
Astăzi, cauți, o iubire?
Eu, te caut, pân' la moarte!
A doua zi, din cea eternă,
Înșurubată-n Univers,
Cu umbra nopții ne discernă,
Un început de an, în mers!
Și cum în mintea noastră, toate,
Le-nșurubăm, pân' obosim,
Ne trecem zile separate,
Și nopți visate că nu știm!
Și...
În mări gândirea, mi se piardă,
Și-n van, cântarea mea străbată,
De-oi pune-n candelă, să ardă,
Credința vremii-n vechi schimbată!
De m-oi deda cu cei ce-ncearcă,
Să curm al libertății caer,
Pe loc să-mi taie fir-o Parcă,
Să fiu...
Unii totuși mai gândesc,
A fi fericit înseamnă,
Tot huzur în trai lumesc,
Făr-a muncii stil ce-ndeamnă!
Dar natura-n sinea ei,
Poart-a râvnei devenire,
Aprigă-i ca niște zmei,
Dar și cântec de iubire!
Fericirea, mult visată,...
Sub zidirea sfintei Golii,
Mândră, crește o parcare,
Sfinții umezi, roși de molii,
Nu mai pot ieși la soare!
Palizi, triști, cu fețe trase,
Nu mai știu nici o credință,
Îndrăgiți cu fumuri grase,
Morții trec făr' de credință!...
Cum să devii când ești beteag,
Când toate care te atrag,
Când toți cei dragi te obosesc,
Când morții duși, parcă-ți zâmbesc!
Ce amărât sunt uneori,
Că nu sunt printre muncitori!
Dar cum să fiu când de-a lor drag,
Mai sufăr, c-am...
Cum moartea zilnic ne pândește,
Sfioasă pe la cotituri,
Mai credem că ne jinduiește,
Armonioasele făpturi!
Și ne cuprinde-o dulce milă,
Și parc-am vrea s-o sărutăm,
Uitând că searbăda idilă,
Nu-ncepe bine când visăm!
Când mori, e-o trecere finală,
Din primăvara ta banală,
Când crești risipă-n nicăieri,
Când dai ce-i bun, fără să ceri!
Apoi te amăgești c-o vară,
S-aduci făină în cămară,
S-o ai în toamna solitară,
Când regretând, să plângi vioară,...
A murit o floare-n câmp!
Cine astăzi o mai știe?
Din firavu-i dulce timp,
A lăsat o poezie!
A murit din dorul ei,
Tânăra întruchipare,
Și-a lăsat iubiri scântei,
Să aprinzi la noi un soare!
Ce ușor m-a prins robia,
Poeziei...
Și iară vântiri bat în porți,
Frunzare moarte-n dans haotic,
Iar cerne cerul ca la morți,
Și-mbracă vremea, văl despotic!
Și iar în case stăm ursuzi,
Când ploaia bate-n geam măruntă,
Visând o vară pe sub duzi,
Și-o toamnă să jucăm...
Eu nu știam, când m-am născut,
Ce bine o să-mi fie,
În raiul meu, necunoscut,
Ce-mbie și adie!
Am mers în rând cu cei mai mulți,
În drum făr' de țipenii,
Am ascultat, cât poți s-asculți,
Doiniri sfințind ectenii!
Dar, când...
Astfel cum se-nclină crinul
Fără viaţă şi color,
Când un vierme-i roade sânul
Fraged şi desfătător;
Astfel, dulce Românie,
Tu începi a te fana,
Şi nimic n-aduce ţie
Viaţa şi mărirea ta!
Dragă, moartea locuieşte
Chiar în sânul tău...
Poete, stingerea eternă,
E o toamnă-n trecere,
Care dup-o iarnă cârnă,
E duioasă-ntoarcere.
Poate, stele sclipitoare,
Sunt un veșnic sloi stelar,
Răsfățate de un soare,
Ca un prag în roți de car.
Poate viața uimitoare,
E și...
C-o moarte vieți-i sunt dator,
C-o moarte, fiecare,
Dar cât trăiesc pentru popor,
Să cânt, să lupt, cu-nflăcărare.
În viața asta, nu mi-i dat,
Să trec nepăsător,
Ci gândul meu înaripat,
Să fie șoim, în zbor înalt.
Astmatic, șuieră pe straturi,
Cu-nvolburări ce nasc fiori,
Un vânt viclean pornit în salturi,
Să sfâșie blajine flori.
Cu vaiet surd, din vrejuri goale,
Plâng trandafirii pe alei,
Că soarele s-a tras din cale,
Și toamna vine peste...
Tinerețea-i zbor și vis,
În zenitul devenirii,
Căci ea-ngroapă în abis,
Ce-i supus îmbătrânirii.
Cine mai putea să strângă,
Haosul, după creații?
Cin' să cânte și să plângă,
Morții noștri și-altor nații?
Decât ea, naiva...
Copacul vieții prins de boală,
Din lumea morții, în delir,
Din ramuri crude mai exală,
Tulburătorul elixir.
Eu o privesc, ca pe-o albină,
Ce cară stupilor polen,
Când acul morții o dezbină,
Căci truda ei, i-al morții splen!
