Cine știe drumul lung către „a fi”?
Poate-abia acuma devenim „a fi” ce-om fi,
Cine precizează azi că nu e ieri?
Poate că durerea e loc de plăceri.
Cine garantează, viața că nu-i moarte?
Ori că moartea însăși viața ne-o împarte?
Cine...
Duios străbun părinte,
Pământul în mișcare,
Te leagănă, te simte,
Din codri din izvoare!
Cu valuri sunătoare.
De când se-mbracă-n vremuri,
Tu prinsă te cutremuri,
Ești om născut din încă,
În noi spre fiecare,
Ca să mai muți o...
Ramuri multe, moarte zac,
Prin grădina vieții mele,
Zilnic, prind să mă desfac,
Ploaie neagră de surcele.
Primăveri cu mii de cercuri,
Repictăm cu floare albă,
Poame dăm de multe feluri,
Și râdem de câte-o babă.
Din grădina...
Când au plecat băieții să moară în război,
Erau câmpii mănoase, și bine pe la noi,
E drept musteau în oameni speranțe de pitac,
Căci veșnice nevoi, stă-n praguri de sărac!
Dar cei ce i-au mânat departe de zurbavă,
Ideia de măcel o...
Prin hogeagul vremii mele,
Multe ramuri moarte cad,
Ploaia negrelor surcele,
Din poieni făcură vad.
Rar din muguri câte-o floare,
Mai răsare magistral,
Să-ncălzească o plecare,
Zilnică spre hibernal!
Prin hogeagul vremii...
Cupola cea albastră de-ar ține ani în șir,
Chiar soarele iubit ar nimici natura,
Tot ce-i în jurul nostru-ar fi un cimitir,
Iar setea fără margini ar devora făptura.
Dar nu se-ntâmpl-acestea și nori îmbietori,
Chiar și-n pustiuri duc,...
Cine știe drumul lung către a fi?
Cine-mi spune vremea când ne-om mântui?
Cine precizează dacă azi nu-i ieri?
Cine-mi leagă fire tainice-n eteri?
Cine garantează viața că nu-i moarte?
Cine știe poate findcă nu cunoaștem,
Ar fi mult mai...
Când lutul tânăr aleargă-n picioare,
Din tați în bunici el bate cărare,
Și sprinten sare-n joc la sărbătoare.
Necazuri n-are și dureri nu-l cearcă,
De moarte râde când plânge, parcă,
Și trece lin prin toate ca o barcă.
Când soare...
Un paradox îmi pare viața,
Ca apa mărilor ce-ngheață.
Miracolu-i la suprafață,
De-ar îngheța din fundul mării?
Fericită-i apa vieții,
E ca marea când îngheață,
Morți am fi în arca gheții,
De-ar fi fundul suprafață.
Presimt de tânăr clipa morții,
Regrete serbezi dând binețe,
Nedumerite-n urna sorții,
Cum de-am ajuns la bătrânețe!
Presimt a tinereții floare,
O clipă-n marea galaxie,
Seducătoarea ei paloare,
Topindu-se în veșnicie.
Presimt...
Dorul meu petrece,
De la cald la rece,
Cum din mări sorite,
Ploi vin ostenite!
Unde cade stropul,
Râde iarba, plopul,
Unde cade dorul,
Râde-n om amorul.
Doamne dă norocul,
Veșnic să fiu stropul,
Călător spre mare,
Din mare-n...
Ninge din imperiul vremii,
Cer albit cu dulci imagini,
Ninge-n toamna anatemii,
Bucurie printre țarini.
Ninge lin din plin alene,
Clinchete de zarvă-n străzi,
Fulgi ușori clipind din gene,
Mâine vor fi toți zăpezi.
Strălucita...
Ninge din imperiul vremii,
Cel albit și fără margini,
Ninge-n toamna anatemii,
Primăveri să crească-n oameni.
Ninge armonii troiene,
Clinchete de zărvi în stradă,
Fulgi acum sclipind din gene,
Mâine-n zori vor fi zăpadă.
O...
Sărmanul om căzu în drum,
Cu inima beteagă,
Decesul lui venea acum,
După o viață-ntreagă.
Și poate că ar fi trecut,
Convulsia din urmă,
Dar lumea-n jurui a țesut,
Un cerc, care te curmă.
Zadarnic medicii strigau,
Să-i facă...
Și moartea asta cum pândește,
Sfioasă pe la cotituri,
Nu poți stimabile s-o-njuri,
Suavă cum ușor zâmbește.
Atunci te cuprinde-o milă,
Și parc-ai vrea să o săruți,
Și-ncepi cu dânsa o idilă,
Când ea rămâne, tu te muți.
În margini vechi de vise moarte,
O altă lume se-nfiripă,
Seducătoare, ori deșartă,
Ea dăinuie eterna clipă.
Gândirea numai acum nu-i nimeni,
Tenace-i tânăra iubire,
Din necuprinsul unor cremeni,
Ce scapără de înoire.
Să ne...
Greoi, bolnav de poezie,
Pe străzi abia catadicsesc,
Nu vin de la leprozerie,
Prieteni încă stihuiesc.
Știu, ați dori poate-o epavă,
Un farmec mai deosebit,
Să mă slăviți mai sus de slavă,
Voi care-atâta m-ați iubit.
Dar, nu...
De multe ori un gând obscur,
Apare-n lumea vremii straniu,
Dar pitrocit prin larg azur,
Uimind lucește-n pur uraniu.
Din taina minților scăpat,
În pragul tinereții noastre,
Miracole care-au săpat,
Iubirea lumii morții zestre....
Mi-i dor de-al lumilor Cotnar,
Să-l sorb cu ele împreună,
Ca să se lege milenar,
Un sfânt amor ce ne adună.
Mi-i dor de un spumos nectar,
Zdrobit în zarva frământării,
Să-l sorb din cupe de coșmar,
Filtrat prin albăstrimea zării....
Păreri subtile-n haină nouă,
Golesc conturi de viață,
Cum soarele pe-un câmp de rouă,
Din morți slăviți tristă paiață.
